Skip to content

Mircea Tiberian si Nadia Trohin Quartet @ Hanul cu tei

 Duminică, 15 decembrie, începând cu ora 20:00, renumitul pianist Mircea Tiberian, alături de Nadia Trohin, aduce atmosfera Bucureştiului anilor ’40 la Berăria Hanul cu tei. 

O transpunere în actualitate, prin mijloace jazzistice, a unor hituri definitorii pentru muzica pop din perioada interbelică. 
 
Nadia Trohin și Mircea Tiberian şi-au pus în comun creativitatea, talentul, fantezia și prea-plinul afectiv, transformând într-un succes opera de revalorificare a unui bun artistic de tezaur. 
(După cum spune celebrul cronicar de jazz Florian -Moșu- Lungu)
 
Vocea caldă și plină de mister a Nadiei Trohin, însoțită de grupul de muzicieni de excepție vă vor purta într-o călătorie de neuitat, direct din Hanul cu Tei, la marginea unui București fermecător.
 
Nadia Trohin – voce
Mircea Tiberian – pian
Michael Acker – contrabas
Vlad Popescu – baterie
 
Programul muzical de iarnă al Berăriei Hanul cu Tei este itinerat de Green Hours, recunoscut pentru o atmosferă artistică și boemă.
 
Evenimente jazz-istice, de world music sau blues vor încălzi atmosfera și vă vor face să așteptați cu nerăbdare finalurile de săptămână pe care le veți petrece pe strada Blănari, nr. 5-7. Romantic vorbind, încercăm să recreăm în contemporaneitate atmosfera Bucureștilor vechi. Sau obiectiv, ne dorim să vă înfrumusețăm weekend-urile.
 
Intrare: 20 lei
Pentru rezervări: 0727 571 371
 
Va asteptam la Hanul cu tei!

Citește în continuare

EnerGIA - Free (piesa noua)

Dupa mai bine de doi ani, EnerGIA revine cu cea de a doua piesa solo, intitulată „Free”. Coperta single-ului a fost realizata la Rosia Montana.   Pentru „Free” instrumentalul a…

Citeste mai mult