Skip to content

Muzeul Dali din Florida le ofera vizitatorilor oportunitatea de a-si transforma visele in opere de arta in stilul suprarealist. Ulterior, lucrarile vor face parte din expozitia muzeului. Salvador Dali era fascinat de vise si a dezvoltat o tehnica a somnului care sporeste creativitatea.

La Muzeul Dali din St. Petersburg, Florida se deschide astazi o noua expozitie care exploreaza visele prin lucrari create de artisti din toata lumea pe parcursul ultimilor 500 de ani. 

Din expozitie face parte si o instalatie interactiva bazata pe inteligenta artificiala prin intermediul careia vizitatorii isi vor putea transforma visele in lucrari de arta care vor face mai apoi parte din expozitie.

Expozitia, denumita ”Forma Viselor – The Shape of Dreams” va fi deschisa intre 25 noiembrie 2022 si 30 aprilie 2023 si va expune opere de arta din secolul al XVI-lea pana in secolul al XX-lea semnate de diversi artisti. 

Expozitia ofera mai multe perspective asupra modului in care oamenii viseaza pornind de la experiente psihologice, religioase sau metafizice. Intr-o zona a expozitiei a fost amenajata si o instalatie inovatoare bazata pe inteligenta artificiala pentru a le permite vizitatorilor sa-si exploreze visele prin arta.

Instalatia interactiva a fost numita de catre organizatori ”Tapiseria Visului — The Dream Tapestry” si la inceput le cere privitorilor sa descrie un vis recent pe care si-l amintesc in detaliu. Pornind de la descrierea oferita de vizitatori, inteligenta artificiala produce imagini individuale ale viselor folosind stilurile artistice prezente in expozitie. 

Experienta interactiva a fost dezvoltata de catre Muzeul Dali in colaborare cu compania Goodby Silverstein & Partners (GS&P). Conceptul creativ a fost realizat de Minds Over Matter si OpenAI, compania care a creat sistemul DALL-E prin care inteligenta artificiala creaza imagini pornind de la descrieri de tip text. 

Instalatia este o incercare a muzeului de a oferi expozitii interactive care le permit vizitatorilor sa fie imersati cu totul in operele de arta, proiectul avand si o componenta educationala importanta.

”Suntem obisnuiti sa vedem cum viata noastra cotidiana se infiltreaza in visele noastre, contopind imagini si voci din intalnirile zilnice intr-o mare de imagini si iluzii care provin din trecutul nostru sau poate chiar de dincolo de propriile noastre vieti. Cu ajutorul „tapiseriei”, vizitatorii expozitiei vor putea sa vina cu propriile lor experiente pentru a crea imagini pictate. Credem ca aceasta instalatie le va amplifica experientele, emotiile si amintirile vizitatorilor muzeului.” a declarat Hank Hine, directorul executiv al Muzeului Dali si curatorul expozitiei.

Ideea Muzeului Dali se inscrie intr-o tendinta a ultimilor ani din sectorul cultural prin care a fost identificata nevoia publicului de a interactiona cu operele de arta intr-un mod imersiv si de a se oglindi in fiecare experienta culturala.

Aplicatia DALL-E creaza imagini pornind de la descrierile vizitatori. Este prima data cand sistemul este utilizat in cadrul unei expozitii gazduite de un muzeu.

Dupa ce inteligenta artificiala a generat suficiente imagini pornind de la visele povestite, acestea sunt incluse intr-un colaj si devin secvente narative ale unei povesti. Tapiseria rezultata este proiectata pe un ecran cu o inaltime de 3,6 metri si reprezinta imaginile viselor conectate intre ele si expuse pe peretii muzeului.

”Salvador Dali s-a bazat foarte mult pe vise pentru a-si crea operele de arta si a incurajat oamenii sa-si studieze traseele viselor din timpul noptii. Tapiseria va prezenta intr-un mod artistic vise amintite sau imaginate si va conecta intre ele visele a 6 vizitatori diferiti. In mod uimitor, aceasta reprezentare ne va oferi o imagine de ansamblu asupra ceea ce visam noi toti intr-un moment anume, ca si tara, sau chiar ca si lume.” a declarat Jeff Goodby, co-fondator si co-director al companiei GS&P.

Tapiseriile deja create pot fi vazute aici.

Expozitia cuprinde opere celebre de Frida Kahlo, Pat Steir, Paul Delvaux, Max Beckmann, Philip Guston, Lodovico Carracci, Luca Giordano si Odilon Redon. Lucrarile exploreaza felul in care experientele zilnice influenteaza visele din timpul somnului. 

Lucrarile au fost imprumutate din colectiile unor institutii americane importante precum  National Gallery of Art, Metropolitan Museum of Art sau Chicago Art Institute. 

Unele dintre operele lui Dali din cadrul colectiei permanente a muzeului au fost expuse alaturi de celelalte lucrari pentru a crea un dialog dintre artisti si pentru a analiza modul in care acestia si-au reprezentat visele in diferite perioade istorice.

Salvador Dalí utiliza o anumita tehnica a somnului pentru a-si imbunatati creativitatea. Scopul este sa te trezesti exact la o anumita etapa de somn, in care realitatea pare sa se amestece cu fantezia.

Unele surse mentioneaza ca Dali a numit aceasta metoda „Somn profund cu o cheie” si a explicat ca, pentru a beneficia de efectele sale, punea o farfurie sub mana in care tinea cheia. Cand adormea, cheia cadea printre degete, atingea farfuria si il trezea. Pictorul spunea ca a invatat acest truc de la calugarii capucini si il recomanda tuturor celor care lucrau cu idei, pentru ca ajuta la inspiratie.

Tehnica dezvoltata inseamna sa ai un obiect in mana, cum ar fi o lingura sau o minge, in timp ce adormiti pe un scaun. Pe masura ce somnul se adanceste si corpul se relaxeaza, obiectul cade, face un zgomot si va trezeste. Dupa aceste cateva momente in pragul inconstientei, va puteti intoarce la lucru, iar cercetatorii au descoperit ca aceasta modalitate dezvolta creativitatea.

Intre timp, zilele acestea este deschisa cea mai mare expozitie din Romania dedicata lui Salvador Dali si Francisco de Goya. O puteti vizita intr-o scurta excursie de week-end la Castelul Cantacuzino din Busteni.

Nascut in 1904, Salvador Dali a studiat artele plastice la Madrid si a fost influentat de impresionism si de maestrii Renasterii. Acesta a fost atras de suprarealism inca de la sfarsitul anilor 1920.

In 1931 s-a desfasurat prima sa expozitie individuala la Galerie Pierre Colle din Paris, unde si-a expus cea mai cunoscuta lucrare a sa, „Persistenta memoriei”, finalizata in august 1931 si considerata una dintre cele mai faimoase picturi suprarealiste.

Dalí a fost un artist controversat, opera sa include lucrari de pictura, arta grafica, film, sculptura, design si fotografie. De asemenea, a scris fictiune, poezie, autobiografie, eseuri si critici. Temele majore abordate includ visele, subconstientul, sexualitatea, religia, stiinta, cat si relatiile sale personale cele mai apropiate.

Pe 14 decembrie 1936, revista Time i-a dedicat coperta, cu fotografii realizate de Man Ray. In acelasi an, artistul a participat la expozitia „Fantastic Art Dada Surrealism” desfasurata la MOMA din New York. Tot aici, dar trei ani mai tarziu, Metropolitan Opera House a pus in scena prima reprezentatie a baletului „Bacchanale”, cu libret, costume si decoruri de Salvador Dalí si coregrafie de Léonide Massine.

In 1945, a plecat la Hollywood pentru a lucra cu Alfred Hitchcock la filmul „Spellbound”, ale carui secvente onirice au fost create de Dalí.

S-a stins din viata in Figueres pe 23 ianuarie 1989. Viata si opera sa au avut o influenta importanta asupra altor artisti contemporani precum Jeff Koons si Damien Hirst. 

Definit cel mai bine prin termenul „neconventional” mai jos ii puteti descoperi creatiile si interesele lui Salvador Dali, care variaza de la retete culinare la tehnici ale somnului pentru activarea creativitatii. Tot mai jos veti gasi si un tur virtual prin atelierul artistului.

Citește în continuare