Skip to content

Nemo din Elvetia este primul artist non-binar care castiga Eurovision. Competitia din 2024 a fost plina de controverse politice, Israelul a fost huiduit constant iar Olanda a fost descalificata.

Artistul Nemo a castigat Eurovision Song Contest 2024, cel mai urmarit concurs muzical din lume, cu melodia „The Code”. Victoria nu a fost unanima, a obtinut atat cele mai multe puncte din partea juriilor din 37 de tari dar nu si din partea votului public, unde s-a clasat pe locul al patrulea. In total, victoria a insumat 691 de puncte.

Competitia din acest an a avut loc la Malmo, in Suedia, dupa victoria de anul trecut a artistei Loreen cu hitul „Tattoo.

A fost una dintre cele mai controversate competitii Eurovision din ultimii 20 de ani, plina de incidente si decizii neobisnuite ale organizatorilor care au starnit valuri de reactii negative din partea telespectatorilor. In contextul conflictului din Gaza, a fost criticata includerea Israelului in competitie si a fost nevoie de masuri sporite de securitate din cauza pericolului de atentate si actiuni de protest.

In conferinta de presa tinuta dupa finala, Nemo a sustinut ca „Eurovisionul are nevoie de reparatii”.

Victoria lui Nemo scrie istorie, fiind primul artist non-binar care castiga atat Eurovision cat si o competitie muzicala importanta.

Pe de o parte, victoria transmite un mesaj de sustinere pentru comunitatea LGBT+ aflata sub asalt de miscarile extremiste aflate in ascensiune in Europa. In noiembrie anul trecut, Nemo a declarat ca este non-binar, folosind pronumele „ei” in loc de „el” sau „ea”, iar melodia care i-a adus trofeul Eurovision 2024, „The Code”, include versuri care vorbesc despre drumul artistului spre a-si gasi identitatea de gen si spre acceptare sinelui. Potrivit unui interviu acordat in turneul de promovare pentru Eurovision: „nu ma simt nici ca femeie, nici ca barbat… a trebuit sa incalc cateva reguli”.

In acelasi timp, victoria este o miscare de PR potrivita pentru un concurs dominat de scandaluri ─ mai multe detalii mai jos ─ si intr-o lume coplesita de razboaie, conflicte si extremism. Acest lucru se refera la faptul ca Nemo, in varsta de 24 de ani, reprezinta Elvetia, un stat recunoscut pentru neutralitatea pe care o are in politica externa, o politica menita sa pastreze si sa promoveze dar si sa nu implice populatia in conflicte armate si razboaie. Iar la finalul unei competitii in care s-a vorbit mai mult despre politica si mai putin despre muzica, ideea neutralitatii pare o cale alternativa si o posibila solutie.

Mai jos puteti asculta melodia care a castigat Eurovision Song Contest 2024, „The Code”.

Desi Nemo era printre favoritii finalei Eurovision 2024, casele de pariuri il indicau drept castigator pe Baby Lasagna, reprezentantul Croatiei, cu melodia „Rim Tim Tagi Dim” care s-a clasat pe locul al doilea la finalul competitiei. Pe locul 3 s-a clasat Ucraina cu „Teresa & Maria”, un cantec emotionant interpretat de Alyona Alyona si Jerry Heil, pe locul 4 a iesit Franta cu „Mon amour” iar pe locul 5 a fost Israel cu „Hurricane”, o melodie cantata de Eden Golan.

Intreaga finala Eurovision 2024 poate fi urmarita gratuit mai jos.

Ziua finalei a adus o multime de controverse in jurul EBU (European Broadcasting Union), organizatorul competitiei.

Scandalurile s-au tinut lant de competitia din acest an inca din momentul in care a fost anuntata participarea Israelului cand mai multi fosti finalisti s-au declarat impotriva acestei decizii, tinand cont de situatia dramatica din Gaza. Organizatorii au fost acuzati ca sunt partizani cu Israelul, mai ales ca Rusia a fost exclusa din concurs imediat dupa invazia in Ucraina. Au fost create mai multe petitii impotriva participarii Israelului si au strans sute de mii de semnaturi, fara efect.

Controversa a continuat dupa dezvaluirea cantecului care urma sa reprezinte Israelul, versurile faceau referire la conflictul din Gaza. Melodia a fost schimbata la cererea EBU iar in momentul in care cantareata Eden Golan a interpretat „Hurricane” in finala competitiei, in sala a fost huiduita zgomotos desi montajul de pe transmisiunea live a inclus predominant sunete de aplauze adaugate de organizatori. Ulterior, de fiecare data cand era mentionat numele Israelului pe scena, aproape tot publicul de pe Malmo Arena huiduia puternic.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu Martin Osterdahl, supervizorul competitiei, considerat responsabil de deciziile nefaste care au atras criticile fanilor Eurovision. Acesta a fost surprins de reactia agresiva a publicului, s-a emotionat si a incurcat mesajul pe care ar fi trebuit sa il transmita.

In plus, inaintea finalei, peste 15.000 de persoane au protestat in piata din Malmo impotriva Israeluluia. Protestele au devenit violente, existand numeroase victime si arestari.

Inclusiv Loreen, castigatoarea trofeului de anul trecut, s-a pozitionat impotriva Israelului si, potrivit The Sun, a sustinut ca in cazul in care va fi anuntata o victorie a lui Eden Golan, va lasa noul trofeu pe plinta si va parasi scena pentru a nu preda stafeta si a-si arata nemultumirea fata de actiunile Israelului din Gaza.

Cu o zi inaintea finalei Eurovision Song Contest 2024, reprezentantului Olandei, Joost Klein, i-a fost interzis sa repete dupa ce a lovit telefonul unei angajate EBU care il filma ilegal in culise.

In ziua finalei, organizatorii au decis sa il descalifice pe artist din competitie, desi era unul dintre marii favoriti ai serii. Gestul a fost considerat unul politic ─ in ciuda faptului ca EBU sustine constant ca Eurovision este apolitic ─, a inspirat sute de mii de comentarii pe retelele de socializare si o petitie cu peste 200.000 de semnaturi pentru reintroducerea lui Joost in concurs.

Eliminarea rapperului olandez ─ care avea un cantec cu puternic mesaj politic despre o Europa fara frontiere ─ a atras numeroase reactii negative din partea artistilor care urmau sa prezinte punctele din partea juriilor nationale, o parte dintre ei s-au retras imediat si i-au blamat pe organizatori. Inclusiv televiziunea olandeza a protestat decizia EBU si a optat sa nu mai prezinte punctele oferite de juriul national, asa cum obisnuieste fiecare membru participant al EBU.

Toate aceste incidente dar si altele au umbrit o seara ce se anunta spectaculoasa pentru muzica europeana.

Citește în continuare