Skip to content

(interviu) Oana Pellea: “Orice gandesti si orice fapta pe care o faci iti construieste, de fapt, viitorul.”

Oana Pellea a fost unul dintre actorii care a muncit cel mai mult in perioada aceasta in care teatrele au fost inchise. A creat o productie online “Caragiale e de vina”, dupa un text de Matei Visniec, a dezvoltat proiectul „Cuvintele intre mine si tine” (aici episodul Eminescu), a avut premiera cu “Jurnal de Romania” la TNB, a jucat pe scena in aer liber de pe terasa TNB, a inregistrat poezii pentru audienta de pe facebook in perioada de lockdown.

Intre toate aceste activitati si-a folosit toate canalele social media pentru a transmite, inca din primavara trecuta, mesaje pentru autoritati si comunitatea actorilor pentru a fi sustinuti artistii care nu mai au surse de venit pentru ca teatrele sunt inchise. A fost primul artist roman care i-a scris o scrisoare Presedintelui Romaniei in timpul pandemiei, anticipand toate problemele pe care industria le are astazi.

Acum, odata cu relaxarea masurilor de protectie anti Covid, s-a intors pe scenele de teatru si o putem vedea la TNB in “Jurnal de Romania”, alaturi de Florentina Tilea, Ion Caramitru si Daniel Badala, in “Frumos e in septembrie la Venetia” alaturi de Mircea Rusu, dar si la Bulandra in “Scaunele”, alaturi de Razvan Vasilescu.

Intr-un interviu pentru urban.ro, Oana Pellea a avut generozitatea sa povesteasca despre lumea sa interioara in vreme de pandemie.

Din ce te incarci, si cum nu e la vedere panica in momentele tale grele?

 In sistemul meu in care functionez, am aceasta idee ca tot ce mi se intampla e spre bine. Si in clipa in care m-am setat asa, nu are cum sa existe panica. Nu sunt nebuna sa fiu deschisa si sa cer incercari, dar in clipa in care vin, nu intru in panica.

Ai fost din totdeauna asa?

Nu, n-am fost din totdeauna. Sigur ca se aseaza lucrurile intr-un fel si cu varsta, dar cred ca vine si in urma unui proces de intelegere, si in urma unor reasezari de prioritati, de valori. Probabil ca e si un proces de constructie. N-aveam panica, poate ca sufeream daca nu jucam mult – e adevarat ca nu prea mi s-a intamplat pentru ca am tot jucat -, dar au fost niste ani in care nu am lucrat si nu am cunoscut panica.

Si in anii aceia cum te-ai educat sa nu fii critica de pe canapea cu cei care jucau, sa nu zici “eu puteam sa fac mai bine”?

Iar vine din setul de valori stabilit in ecosistemul meu mental si sufletesc. Nu am considerat niciodata ca sunt in competitie cu absolut nimeni, asta e un dat al meu fundamental si ca om, si ca artist. Singura competitie – si nu sunt vorbe, nu spun ca sa dau bine – este cu mine. Din totdeauna. Si atunci nici nu focalizez atentia pe ceea ce se intampla in culise, pe atmosfera din culise, vorbim de culisele mari teatrale, umane. Am foarte clar in cap un scop la care vreau sa ajung in momentul in care ma pun la lucru, ma intereseaza sa ma depasesc si intotdeauna gasesc parti si paliere unde pot sa-mi aduc imbunatatiri Competitia e doar cu mine si lucrurile se simplifica foarte tare.

A fost vreun moment in perioada de lockdown cand ai fost pe panica sau ingriijorare? Atunci, imediat, in lockdown, ai inceput sa inregistrezi poezii pe facebook, ai facut indemnuri pentru actori sa va adunati intr-o energie care sa militeze pentru drepturile voastre. Tot mesajul a fost pe empatie spre ceilalti, dar tu ai fost ingrijorata?

Nu. Nu am traversat niciun moment de panica pe perioada in care am fost inchisi in casa tocmai din aceasta focalizare pe care tu ai descris-o. M-am gandit imediat: eu cu ce as putea ajuta si ce mi-ar face si mie bine ajutandu-i si pe altii, asa am gasit aceasta solutie de online care, e adevarat mie imi place foarte tare. Sigur ca nu poate inlocui teatrul, nu poate echivala, dar e o forma foarte valabila de exprimare, interesanta care imi place.

Intre proiectele pe care le-ai facut anul trecut, a fost unul pe un text de Matei Visniec “Caragiale e de vina” (il vedeti aici), unde impreuna cu cativa tineri foarte talentati si foarte sufletisti, ati reinterpretat un text teatral intr-un limbaj pentru online.

Toate experienta se intampla intr-o colaborare foarte buna intre Goong, asociatia mea, si Raiffeisen. In cadrul acestei asociatii Goong intr-adevar am strans oameni minunati pe langa mine, actori si artisti de mare valoare, oameni care au vrut sa ma urmeze in demersul meu. Si toata aventura “Caragiale e de vina” a fost fabuloasa. Am invatat cu totii de la zero, filmarea cu aparatul, cum e cu sunetul, cum e cu montajul, cum e cu desenul ca fundal. Vladimir Turturica este un artist exceptional si a facut performanta de mare calitate cu desenele si scenografia pentru online.

Am descoperit cum e sa joci de la distanta si apoi prin montaj sa rezulte spectacolul, si sa joci singur, fara partener, fara sala, fara aplauze. Chiar a fost o reinventare si o experienta extraodinara.

Proiectul e online deocamdata – sa vedem daca si cum devine pe scena, in ce forma pentru ca va trebui intervenit putin. Totul se adapteaza, aici e si frumusetea pe care eu o gasesc in procesul acesta.

Pentru ca ai amintit de rolul facut de acasa, cand te filmezi, fara aplauze si fara parteneri… Crezi ca in perioada asta a fost contextul pentru o purificare a meseriei voastre? Sa va curatati de ego? Uneori, natural, cand ai publicul in fata,“tragi” un pic la public pentru aplauze mai multe…

E frumoasa intrebarea, dar mi-e teama ca raspunsul meu nu este …  Cred ca cine a vrut sa se trezeasca sau cine era trezit inainte de pandemie, vorbim de trezirea spirituala, tot ei o sa fie si la final treziti. Cei care nu au vrut sa se trezeasca, nici nu o sa o faca. Speranta moare ultima, dar ceea ce vad in teatre acum nu imi da speranta ca lumea si-a depasit putin egoul si ca exista o curatire. Nu mi se pare… din pacate.

“…Devii realitatea spre care iti indrepti atentia. Orice gandesti si orice fapta pe care o faci iti construieste, de fapt, viitorul. E o responsabilitate pe care daca o intelegi in prasele si ti-o asumi real, atunci chiar functioneaza.”

Ai lucrat “Jurnal de Romania” anul trecut, un spectacol documentar in care fiecare dintre actorii din distributie si-au spus povestile de la Revolutia din 1989. A fost vindecator sau traumatizant pentru tine lucrul la acest spectacol?

Nu a fost traumatizant. M-au emotionat si m-au interesat foarte tare povestile celorlalti, atentia acolo mi-a fost. M-am bucurat ca am cunoscut-o pe Carmen (n.red. Carmen Vidu, regizorul spectacolului) care mi se pare chiar remarcabila, mi-a placut foarte tare lucrul cu ea, stie ce vrea. E cu un ego mic, daca tot am vorbit despre asta (rade).

Acum, ca a trecut timpul peste mine si am o alta perspectiva, e foarte important in alegerea oamenilor cu care lucrez sa aiba egoul mic. Este extraordinar sa bubui de talent, minunat, ne bucuram, dar daca iti bubuie si egoul, pe mine m-ai pierdut. Nu mai am timp pentru ego. Nici pentru al meu, nici pentru al altora.

Erai spirit antreprenorial cand era mica? In sensul mica mica, de copil…

Nu, nu. S-a intamplat odata cu plecarea mea de la Bulandra. In clipa in care am iesit din sistemul de stat am fost obligata, si sunt 20 de ani de independenta, sa iau fraiele carierei mele. Atunci am invatat si ce inseamna sa faci lumini, décor, dosar tehnic, montaj, promo, filmare totul de la zero.

Cand am citit Jurnalul tau, m-am gandit ca acea carte nu s-a scris la fericire. Trebuia sa fi fost intr-o stare profunda cu tine, incarcata emotional, dar din care te-ai ridicat. Pare ca mintea ta e setata ca la un campion, intru in teren sa castig.

Ai zis un foarte mare adevar. Intru in teren sa castig, cu mine, fata de mine. Mai cred ceva, devii – si tot spun asta de multi ani, iar acum fizica cuantica ne da dreptate astora care gandim asa-, devii realitatea spre care iti indrepti atentia.

Orice gandesti si orice fapta pe care o faci iti construieste, de fapt, viitorul. E o responsabilitate pe care daca o intelegi in prasele si ti-o asumi real, atunci chiar functioneaza. Si in clipa in care ti-ai uitat egoul sau ii dai un sut ca la mingea de fotbal si nici nu mai accepti oameni langa tine cu egoul explodat pe pereti, lucrurile iar se simplifica. Daca consideri ca esti doar in competitie cu tine, si ai placerea acestei competitii, e simplu. Daca esti struturat sa nu te intereseze capra vecinului si am norocul ca am crescut intr-o familie in care nu existau barfe, atacuri, daca consideri ca toate trec si sunt ca nori pe cer si nu te pot atinge, iar e altceva.

Nu ma pot atinge jignirile sau atacurile decat din partea oamenilor pentru care am respect. Ma doare doar daca un om, pe care-l stimez, ma atentioneaza sau ma pune la punct, sau imi spune ca n-am facut ceva bine; atunci, da, ii acord  atentia mea si daca am gresit incerc sa ma si indrept. Jignirile venite din partea unui om care nu mi-a castigat admiratia sau respectul nu ma intereseaza si nu ma ating,

Dar te si recompensezi cumva cand treci de o cumpana? Daca ar fi sa-ti multumesti tie, pentru felul in care esti, pentru ce ti-ai multumi?

Eu mi-am multumit ieri pentru ca m-am surprins la lucru. Mi-am dat un Oscar ieri. Sa nu crezi ca am multe premii Oscar (rade), dar cel mai actual este momentul de ieri cand, lucrand, m-am surprins pe mine in constructia unor personaje. Asta e cel mai mare premiu pentru mine, sa ma surprind, sa ma depasesc. Cand asisti la o reinventare a  ta, e un mic triumf interior fata de tine…

Ce lucrezi acum? Ce pregatesti?

Un proiect cu Caragiale- tot online- pe care abia astept sa-l finalizez, va fi public la sfarsitul lunii. In cadrul proiectului “Cuvinte dintre mine si tine” e episodul Caragiale. Abia astept sa-l vad finalizat si la asta chiar am emotii. Emotii bune despre cum va fi primit de public.

Iti multumesc ca ai acceptat sa povestim mai putin de teatru si mai mult de lumea ta interioara.

Si teatrul se naste tot din lumea interioara.

credit foto coperta: Oriflame

Citește în continuare

Au mai rămas

Vezi trailerul