Skip to content

Omul perna, un triller despre puterea literaturii intr-un stat totalitar

  • envelope icon

“Omul perna” de Martin McDonagh regizat de Eugen Gyemant, a avut premiera in 2015 la Teatrul Act din Bucuresti, iar in stagiunea aceasta se poate vedea pe aceeasi scena incepand cu luna noiembrie.

Un spectacol in 4 personaje care aduce in discutie fragmente din structura umana ca violenta si atrocitatea puse fata in fata cu propriile credinte in ceea ce e drept si corect.

O poveste in care spectatorul devine complice in intamplarea fantastica de pe scena

Intr-un stat totalitar fictiv, scriitorul Katurian (Ionut Grama) se afla intr-o sala de interogatoriu, in care este brutalizat, agresat si acuzat de doi politisti: Tuplovski (Lucian Ifitme) si Ariel (Catalin Babliuc). El se afla in aceasta situatie din cauza povestilor violente pe care le-a scris despre uciderea a doi copii si disparitia altuia. Intr-o camera alaturata se afla fratele retardat al acestuia, Michal (Dan Radulescu), care este amenintat de cei doi politisiti cu tortura daca fratele lui nu isi marturiseste rolul pe care il are in comiterea crimelor.

Scenografia conceputa de Maria Nicola transforma sala de teatru in sala de interogatoriu, iar spectatorii aflati in spatele unor geamuri de sticla nu au voie sa intervina, chiar daca ceea ce se intampla sub ochii lor creeaza reactii puternice.

Spectacolul este construit asemenea unei povesti fantastice de groaza prezentata intr-un mod original, aproape naiv.

Cat de mult putem controla propriile povesti inainte ca ele sa ne controleze pe noi?

Fictiunile din povestile lui Katurain sunt sau nu o realitate care urmeaza sa fie puse in practica? Katurian scrie despre atrocitati, iar ele evadeaza din spatiul imaginar si provoaca victime reale. Ariel are propria poveste despre cum va ajunge la batranete, iar puterea cu care crede in aceasta justifica violenta excesiva pe care o manifesta. Tupolski creeaza si el o poveste, in care se vede intr-un turn de fildes de unde controleaza fara sa se implice in mod real si fara sa-si puna intrebari asupra reusitei propriilor actiuni. Exista insa un personaj care nu are nicio poveste, Michal, care simbolizaza de fapt fiinta umana dincolo de bine si rau.

Catalin Babliuc este Ariel, un politisit care actioneaza din instinct si ar fi in stare sa pedepseasca pe oricine ar indrazni sa faca rau unui copil. El are un suflet sensibil, lucru care justifica fara prea multe explicatii orice abuz pe care il comite si grija obsesiva fata de cei mici.

Lucian Iftime il joaca pe Tupolski cu farmec, fascinat de propria inteligenta, care il face pe spectator sa nu-l urasca atunci cand savureaza clipele in care se joaca cu mintea celui pe care il acuza subtil, si mai ales atunci cand  detine controlul asupra situatiei, iar muchia intre bine si rau devine foarte fina.

Dan Radulescu il interpretaza pe Michal, un baiat cu o gandire inceata, dar care nu are nimic din semnele obisnuite ale oamenilor cu deficiente mentale.  Poarta un pulover rosu cu Alba-ca-Zapada si ochelari din plastic cu leduri, isi scrijeleste absent numele cu creta in timp ce povesteste cum a retezat degetele de la picior ale unui baietel, si lasa impresia unui tanar care isi asuma faptele in intregime, le povesteste si le motiveaza matur si naiv, cu multa degajare. Este un criminal captiv in corpul unui copil cu o minte malefica ascunsa in spatele unor ochleari din plastic.

Ionut Grama este Katurian Katurian si aminteste spectatorului de personajul din “Procesul” lui Kafka, cel al vinovatul fara vina. Este un barbat responsabil care raspunde cu calm intrebarilor anchetatorilor, si desi este neobisnuit de uman, mai tarziu se prabuseste in sine si devine la randul lui criminal. In timp ce isi marturiseste povestile descoperim ca este capabil de iubire. O iubire in numele careia ucide.

 “Omul perna” este cea mai cunoscuta piesa a lui Martin McDonagh, unul dintre cei mai apreciati dramaturgi britanici contemporani. Textul a castigat Premiul Olivier pentru “Cea mai buna piesa” in 2004 si are o nominalizare la Premiul Tony in anul 2005. Martin McDonagh a fost distins cu premiul Critics’ Circle Theatre Awards pentru debut in dramaturgie in 1996, iar in 2006 a castigat premiul Oscar pentru “Cel mai bun scurt-metraj de actiune”, cu filmul “Six Shooter”, scris si regizat de el.

Spectacolul se poate vedea in luna noiembrie la Teatrul Act. Biletele vor fi puse in vanzare aici

“Omul Perna” de Martin McDonagh

Regia: Eugen Gyemant
Distributie:  Ionut Grama, Dan Radulescu, Lucian Iftime, Catalin Babliuc si Teodora Iancu

Durata 2 ore, fara pauza

  • envelope icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *