Skip to content

ON AIR MUSIC AWARDS

Industria muzicala romaneasca va avea parte de inca un moment aniversar Gala ON AIR MUSIC AWARDS, un eveniment ce va avea loc pe 15 aprilie 2013 la Teatrul National Bucuresti. Organizatorii, Star Management isi propun sa aduca in acelasi cadru artisti si pe oamenii care face posibila aparitia acestora in fata publicului. 

 
Star Management premiaza unii dintre cei mai importanti oameni ai Industriei Muzicale romanesti in cadrul Galei ON AIR MUSIC AWARDS, un eveniment grandios ce va avea loc pe 15 aprilie 2013, in Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti. ”On Air Music Awards” reuneste artisti si oameni care fac posibila aparitia acestora in fata publicului, fiind primul eveniment de acest tip din Romania.
 
Initiativa Star Management porneste din dorinta recunoasterii si aprecierii celor mai insemnate personalitati ale scenei muzicale romanesti, ce au o reala si substantiala contributie pentru promovarea acesteia, in tara si in strainatate. 
 
Gala ON AIR MUSIC AWARDS aduce impreuna pe covorul rosu artisti, producatori, regizori, tehnicieni si alti reprezentanti de seama pentru Industria Muzicala romaneasca. Evenimentul va incepe la orele 1900 odata cu aparitia primilor invitati pe covorul rosu, iar Gala propriu-zisa va demara la 2030 si ii va premia pe cei mai buni si reprezentativi oameni din showbiz, alesi dintre cei aproximativ 70 de nominalizati. Peste 1000 de invitati vor asista la un show impresionant incluzand, pe langa premierea propriu-zisa, momente live ce se vor desfasura intr-un decor spectaculos, completand un show care se doreste a fi o celebrare a muzicii romanesti. Dress-code-ul acestei Gale va fi black tie, in spiritul premium al acestui eveniment.
 
„Prin initiativele sale, Star Management isi doreste sa sustina, sa promoveze si chiar sa formeze profesionisti in industria muzicala romaneasca. De la bun inceput ne-am propus sa punem accent pe calitate si nu pe cantitate. ON AIR MUSIC AWARDS vine ca un raspuns firesc la transformarile care se produc in showbiz-ul autohton, la faptul ca publicul cere si apreciaza muzica live, la faptul ca artistii, producatorii si impresarii cauta calitatea. Showbiz-ul romanesc se indreapta spre maturitate. Componenta ”show” se face simtita in concertele artistilor mainstream, devenind o preocupare. Posturile de radio ruleaza piesele artistilor cu cele mai multe concerte, lucrurile se misca spre crearea unei industrii autentice. In acest context, ON AIR MUSIC AWARDS devine o necesitate si un raspuns. Premiile acordate profesionistilor din industria muzicala romaneasca, de pe scena si din spatele acesteia, reprezinta o celebrare a muzicii romanesti, de care speram sa se bucure, atat artistii, cat si publicul.”a declarat Zoli Toth, fost membru al trupei SISTEM si Managing Partner al Star Management.
Gala ON AIR MUSIC AWARDS este cu adevarat semnificativa pentru Industria Muzicala romaneasca, intrucat pune in lumina cei mai importanti ambasadori ai acesteia si recunoaste meritul tuturor reprezentantilor antrenati in promovarea valorilor si calitatii muzicii romanesti. Sustinerea, reliefata de premierea profesionistilor din acest domeniu, are ca scop atragerea si incurajarea noilor talente, in vederea consolidarii imaginii muzicii romanesti. Premiile acordate vor reflecta in totalitate opinia profesionistilor de cel mai inalt rang din industria muzicala care vor alcatui juriul acestei Gale. 
 
ON AIR MUSIC AWARDS este un eveniment organizat de Star Management. 
 
Star Management este o companie infiintata in anul 2004 de Anca Lupes si Zoli Toth. in cei 9 ani de existenţa, compania a lansat primul site de booking online din Romania (ImpresarOnline), primul concurs privat de compozitie din Romania (Battle Of Songs), primul curs privat de Impresari Artisici si Organizatori de Spectacole, a coordonat promovarea unora dintre cele mai importante concerte internationale din Romania (Bon Jovi, Festivalul Sonisphere, Steve Vai, Patricia Kaas, Guns’N’Roses, prima editie Rock The City etc) si s-a ocupat de managementul si promovarea unor nume din prima liga a artistilor romani precum Sistem, Mandinga sau Holograf. Incepand din 2011, echipa Star Management a coordonat pentru Asociatia Star Education organizarea celui mai important turneu de festivaluri dedicate promovarii turismului in Romania – „Pro Istoria Fest”.
 
Zoli Toth este absolvent al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, membru fondator al grupului SISTEM si cunoscut activist ecologist, ambasador al unor importante miscari eco sau caritabile, cum ar fi Earth Hour sau Nelson Mandela 466-64 Bangles Romania.
 
Anca Lupes este unul dintre cei mai experimentati profesionisti ai industriei muzicale din Romania, primul absolvent roman al unui curs Music Business Master Certificate acordat de prestigioasa Berklee College of Music din Boston, SUA si trainer pentru cursurile de Impresar Artistic si Organizator de Spectacole derulate de Star Management. Experienta sa de organizator de spectacole incepe cu ROckmania Festival (1995), Michael Jackson (1996) si Galele Tele7abc (1995-1997). 
 
Star Management propune asadar un nou eveniment pentru industria muzicala romaneasca Gala ON AIR MUSIC AWARDS ce va avea loc pe 15 aprilie 2013 la Teatrul National Bucuresti!
 
Vom reveni cu alte detalii, dar pana atunci urmariti cele mai interesante evenimente si concerte, dar si ultimele lansari din muzica romaneasca si nu numai

Citește în continuare