Skip to content

Oscars Night la Festivalul NexT

Incepem saptamana cu o alta veste buna legata de Festivalul de Film Next: Proiectia eveniment Oscar Night unde vom putea viziona scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film in 2012 si castigatorul din 2011.

Programul Oscars Night va avea loc vineri, 30 martie, de la ora 20.30, la Cinema Scala. Spectatorii vor păși pe covorul roșu sub luminile reflectoarelor alături de invitații festivalului, iar după proiecție sunt așteptați la „Soundtrack Party” în Coyote Cafe, clubul festivalului, unde vor răsuna cele mai cunoscute coloane sonore, de la „Dirty Dancing” și „Grease”, trecând prin „Pulp Fiction”, până la „Fight Club” sau „The Girl with the Dragon Tattoo”.

Proiecția va fi deschisă de „Zeul Iubirii”/“God of Love” în regia lui Luke Matheny, câștigătorul de anul trecut al celei mai râvnite statuete, la categoria scurt metraj de ficțiune. Fermecătorul film îl are în centrul acțiunii pe un tânăr campion de darts, cântăreţ prin cafenele și amorezat până peste urechi, care îşi vede dorinţele împlinite – la propriu – când primeşte o cutie misterioasă de săgeţi care te fac să te îndrăgosteşti. “Zeul Iubirii” nu este doar câștigătorul din 2011 al premiului Oscar, ci din echipa filmului face parte, în calitate de monteur, Levi Abrino, un vechi prieten al festivalului al NexT, participant la cea de-a doua ediție cu scurtmetrajul “The Lonely Bliss of the Cannonball Luke” / “Euforia solitară a lui Luke, Omul-Ghiulea”.

Câștigătorul de anul acesta al premiului Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune este “Malul”/„The Shore” în regia lui Terry George. Filmul spune povestea a doi prieteni din copilărie, Joe şi Paddy, despărţiţi timp de 25 de ani de conflictul nord-irlandez. Când Joe se întoarce acasă în Irlanda de Nord, fiica sa, Patricia, îi convoacă pe cei doi la o reuniune cu rezultate neaşteptate.

Oscars Night @ NexT 2012

 Biletul Oscars Night costă 15 lei în avans sau 20 lei în ziua proiecției și include și accesul la petrecerea din aceeași seară.

Va reamintesc ca cea de-a 6-a editie a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc in perioada 28 martie – 1 aprilie, in Bucuresti

Si daca tot vorbim de scurtmetraje de Oscar, ati vazut scurtmetrajul de animatie care a castigat Oscarul anul acesta?

Citește în continuare