Piata Revolutiei devine spatiu al dialogului si comunitatii in al patrulea weekend „Strazi deschise – Bucuresti” 16-17 mai, Calea Victoriei. Demonstratii de skateboarding, tururi ghidate

Cel de-al patrulea weekend al proiectului „Strazi deschise – Bucuresti” aduce in prim-plan tema „Piata Revolutiei – Comunitate pentru Toti”, transformand unul dintre cele mai simbolice spatii ale Capitalei intr-un loc dedicat intalnirii, dialogului si activitatilor comunitare. Programul weekendului, desfasurat pe Calea Victoriei este dezvoltat in colaborare cu Asociatia Strazi pentru Oameni si include activitati sportive si artistice, ateliere pentru copii si conversatii despre viitorul Bucurestiului.
Piata Revolutiei, spatiu pentru comunitate si apartenenta
Tema acestui weekend invita publicul la o reflectie asupra rolului spatiilor publice ca locuri de intalnire, participare si apartenenta. In centrul programului se afla Piata Revolutiei, unul dintre cele mai simbolice spatii ale Capitalei, privit de aceasta data ca un loc deschis comunitatii.
Momentul central al zilei de sambata este dezbaterea „Pentru Bucuresti, pentru toti? Spatiu public, apartenenta si viata civica intr-un oras european”, organizata in colaborare cu Asociatia Strazi pentru Oameni, intre orele 17:00–18:00, in Piata Revolutiei.
Pornind de la intrebarea „Cine ajunge sa simta ca Bucurestiul este si al lui?”, panelul reuneste invitati locali si internationali din domenii diverse intr-o conversatie despre felul in care spatiul public influenteaza integrarea si sentimentul de apartenenta intr-o capitala europeana aflata in transformare. Desfasurat in limba engleza, cu interpretare in limba romana, evenimentul este deschis publicului larg si propune o discutie despre cum poate deveni Bucurestiul un oras mai deschis si mai primitor pentru toti.
Programul pregatit pentru sambata completeaza tema acestui weekend prin activitati care invita publicul sa ocupe si sa redescopere spatiul urban intr-un mod diferit. Piata Revolutiei gazduieste workshopuri interactive de initiere in skateboarding pentru copii si adolescenti, sustinute de SPOT Skateboard Club si demonstratii de skateboarding cu trick-uri avansate, iar participantii sunt invitati sa descopere si un atelier de crosetat – sustinut de Asociatia Niciodata Singur – desfasurat in acelasi spatiu.
Pe Calea Victoriei, in zona Parcului Kretzulescu, publicul poate participa, pe parcursul intregii zile, la sesiuni de pictura in aer liber, organizate de Asociatia Artistilor Plastici. Tot sambata, iubitorii de istorie urbana pot lua parte la turul ghidat itinerant „De la Brancoveanu la Carol al II-lea”, sustinut de Laurentiu Enache, istoric si ghid turistic, intr-un traseu care conduce participantii de la Palatul CEC la Ateneul Roman. Participarea la turul ghidat este gratuita si se face pe baza de inscriere.

PROGRAM WEEKEND (16-17 mai 2026)
Sambata, 16 mai
• 11:00 – 13:00, Piata Revolutiei, Workshop interactiv de initiere in skateboarding pentru copii si adolescenti, SPOT Skateboard Club si Asociatia Strazi pentru Oameni
• 12:00 – 21:00, Calea Victoriei, zona Parcului Kretzulescu: Pictura in aer liber, Asociatia Artistilor Plastici
• 14:00 – 16:00, Piata Revolutiei, Atelier de crosetat, Asociatia Niciodata Singur si Strazi pentru Oameni
• 15:00 – 17:00, Traseu itinerant Palatul CEC → Ateneul Roman, Tur ghidat – „De la Brancoveanu la Carol al II-lea” cu: Laurentiu Enache (istoric si ghid turistic)
• 17:00 – 18:00, Piata Revolutiei, Dezbatere „Pentru Bucuresti, pentru toti? Spatiu public, apartenenta si viata civica intr-un oras european”, organizata in colaborare cu Asociatia Strazi pentru Oameni
• 18:00 – 20:00, Piata Revolutiei, Demonstratii de skateboarding (trick-uri avansate, spectacol vizual)
Duminica, 17 mai
Calea Victoriei – deschisa exclusiv traficului pietonal
„Strazi deschise – Bucuresti, Promenada urbana” continua sa transforme temporar strazile orasului in spatii dedicate comunitatii, culturii si interactiunii urbane. Prin activitati culturale, sportive si educative, proiectul invita locuitorii sa redescopere Bucurestiul intr-un ritm mai apropiat de oameni si de nevoile lor.