Skip to content

Poze + recenzie Akcent @ Arad (Guest Post)

Dupa cum bine stiti, ne vom face o obisnuinta din a publica guest posturi ale colaboratorilor nostri din orasele de unde avem foarte multi cititori. Diana este colaboratoarea noastra din Arad si ne-a trimis o recenzie si cateva poze de la concertul baietilor din Akcent sustinut la Arad, in Galeriile Armonia Center, in scopuri umanitare.

Concertul Akcent, care s-a vrut o surpriza (anticipata si intens promovata!!!) pentru toata suflarea feminina de 8 Martie, a atras valuri si valuri de adolescenti care cred ca nici nu erau nascuti pe vremea cand cei din trupa se plangeau pentru prima oara ca „nu au bani de bilet”, in piesa Prima iubire.

Baietii nu s-au lasat mult asteptati si dupa cateva momente artistice introductive, care sa activeze starea de concert si sa creasca suspansul publicului, au urcat pe scena si-au intrat „in paine”. Prima piesa cu care au testat interesul si loialitatea tinerilor care scandau numele trupei in fata scenei, de parca viata lor ar fi depins de lucrul asta, a fost French Kiss. Au urmat binecunoscutele Stay with me, Jokero, King of Disco, Kylie si mai noile That’s my name, How deep is your love si Make me shiver. Bineinteles, ca nu au uitat sa se intoarca nici la piesele care i-au consacrat si au cantat impreuna cu publicul, care mai-mai ca le acoperea vocile, Prima iubire si Buchet de trandafiri.

Cei de la Akcent au comunicat foarte bine cu publicul, care era cat se poate de entuziast. Chiar au si interactionat atunci cand Sorin, unul din componentii trupei, a luat aparatul de fotografiat al unui fan din primul rand si a inceput sa se fotografieze. Si-a fotografiat si colegii si publicul, simtind probabil ardoarea si pe alocuri, disperarea cu care fiecare incerca sa imortalizeze ceva din ce se intampla pe scena. La final bineinteles ca l-a returnat. Pe urma i-a invitat pe cei prezenti sa tina legatura si sa faca schimb de poze pe hi5 sau Facebook, cu precizarea ca ei prefera Facebook.

Concertul nu se putea incheia fara clasicul „bis”. La final, cei de la Akcent le-au multumit tuturor pentru faptul c-au venit sa-i vada si ca au cantat impreuna cu ei „ca la ora de muzica”, ceea ce pentru multi nu e neaparat un compliment :).

S-ar putea spune ca a fost un concert standard, dar reusit, unde s-a dansat, s-a cantat(pe alocuri s-a mai facut si playback, aici normal, ma refer la public :)) si s-a urlat. Lumea plecand acasa de la concert asurzita, dar plina de voie buna si cu chef de-a mai continua distractia, daca nu chiar atunci, macar in viitorul apropiat.

In continuare va lasam cu cateva poze realizate de Diana, cu promisiunea ca in curand vom publica un interviu cu baietii de la Akcent. Multumim Diana :).

Citește în continuare