Skip to content

Program si reguli de acces H.I.M.

A mai ramas doar o zi pana la unul dintre cele mai asteptate concerte ale anului: revenirea formatiei HIM in tara noastra dupa 9 ani de pauza. Ville Valo & co. ne-au pregatit un concert special cu un setlist bine echilibrat intre piese noi si piese devenite clasice care vor contribui la crearea unei nopti de neuitat.

Inaintea concertului H.I.M., tunisienii de la Myrath ne vor infuza o doza de oriental metal, iar reprezentantii gothic metal-ului de la noi, Tiarra si cei ai dark wave-ului, Aeon Blank vor seta atmosfera unui eveniment de neratat.

Portile Parcului Rozelor se vor deschide la 17:15, urmand ca Aeon Blank sa dea startul serii la 18:15. La ora 19:00 va urca pe scena Tiarra, iar la 20:00 isi vor incepe recitatul cei de la Myrath, care va dura pana la 21:00. Dupa pregatiri atente de 30 de minute, mult asteptata intrare a celor de la HIM se va petrece la ora 21:30.

In ceea ce priveste regulile de acces la eveniment, urmatoarele obiecte sunt strict interzise: sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de bautura, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, arme, bauturi sau mancare, obiecte contondente, animale de companie, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto profesioniste (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. De asemenea, accesul cu umbrele este strict interzis. In caz de vreme nefavorabila, publicul este rugat sa vina la concert cu pelerine de ploaie.

Organizatorii nu vor stoca si pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului. Odata intrati in zona de concert, spectatorii nu mai pot sa paraseasca locatia si sa revina la concert decat daca isi procura un alt bilet. Biletul asigura accesul o singura data in zona de eveniment, pana la finalul spectacolului. Publicul este rugat sa pastreze permanent asupra sa biletele. Reamintim publicului ca Parcul Rozelor – locul de desfasurare al evenimentului – va fi inchis pentru oamenii care nu poseda bilet, iar cei care detin un bilet valid vor putea intra in spatiul de concert incepand cu ora 17:15. Circulatia va fi restrictionata intre orele 10:00 si 23:00 pe strazile spl Spiru Haret si str. George Enescu, respectiv pe aleile pietonale adiacente Canalului Bega, pe tronsonul cuprins intre str. Michelangelo si str. 20 decembrie 1989.

Totodata, circulatia rutiera se va inchide pe str. Academician Alexandru Borza (fosta str. Trandafirilor) pe data de 31 iulie 2015 intre orele 10:00 si 23:00. Circulatia pietonala va si ea restrictionata pe str. Academician Borza dupa ora 15 numai pe lungimea gardului Parcului Rozelor intre nr. 6 si 11. Aceasta portiune a strazii va functiona ca o zona tampon, iar cei care vor sa achizitioneze bilete o pot face accesand punctele de vanzare amplasate in fata cordonului de siguranta al jandarmeriei.

Phoenix Entertainment doreste sa isi ceara scuze cetatenilor muncipiului Timisoara pentru posibilul disconfort creat. Concertul HIM va avea loc pe 31 iulie in Parcul Rozelor si este organizat de Phoenix Entertainment cu sprijinul Primariei Timisoara. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim si online pe www.eventim.ro la pretul de 135 de lei.

 

Citește în continuare