Skip to content

Radu Almasan – Taj Majal (videoclip nou)

Dupa ce la inceputul anului a aniversat 17 ani de la debutul trupei Bosquito prin concertul Sa nu spui ce-am facut aseara de la Arenele Romane, Radu Almasan este pregatit pentru urmatorul pas in cariera sa muzicala.

Cantaretul ce a stat in spatele unor hituri precum Intuneric in colori, Doua maini si Cand ingerii pleaca lanseaza Taj Mahal, primul single solo. Daca prin intermediul formatiei Bosquito, Radu ofera omagiu muzicii latine, balcanice si rock, prin intermediul acestui proiect solo isi afirma dragostea pentru muzica traditionala americana, Taj Mahal imbinand folk-ul american, muzica electronica și gospelul.

 

Radu Almasan este cunoscut ca solistul, compozitorul și liderul trupei Bosquito. Debutand la inceputul anilor 2000, trupa a abordat un fusion de rock latin cu o gama larga de influente de la muzica tiganeasca, balcanica pana la elemente simfonice si de rock. In perioada 2002 – 2005, Bosquito a avut o serie lunga de piese care au ajuns pe prima pozitie in topurile de specialitate din Romania printre care Doua maini, Marcela si Hopa Hopa. A urmat o pauza de aproape 7 ani in care solistul s-a stabilit in America, unde a concertat alaturi de trupa sa de inide-rock, Madame Hooligan.

Odata cu intoarcerea in tara si reinceperea activitatii, Bosquito a concertat in deschiderea concertului Shakira. A urmat albumul Babylon (2014), de pe care au fost extrase 3 single-uri principale: Cand ingerii pleaca, Prieteni si Intuneric in culori, o colaborare cu Ovidiu Lipan Tandarica.

Spre deosebire de perioada mainstream (2000-2005), in prezent trupa are o orientare mai underground, aparand mai rar in mass-media, fiind preocupata exclusiv de concertele live. Trupa a sustinut peste 300 de concerte in ultimii ani, majoritatea pe bilete si cu casa inchisa iar in acest an, 2017, isi va bate propriul record de concerte sustinute (peste 100 intr-un singur an calendaristic).

Cum vi se pare piesa solo a lui Radu Almasan?

Citește în continuare