Dupa ce am terminat de vizionat Ierburi salbatice nu am putut sa nu ma intreb ”filmul asta chiar ruleaza la noi pe ecrane, in multiplexurile din Mall? Acolo unde comanda lumea popcorn si suc pe care le consuma apoi in fotolii d-alea mari si confortabile? 🙂

Nu ma intelegeti gresit, e un film mai pretentios, dar nu e un film de tip art house. Totusi genul asta de film nu cred ca-si are locul (sau publicul) in astfel de sali. Si nu doar pentru ca este un film de festival sau ca majoritatea filmelor lui Alain Resnais (care se apropie de varsta de 88 de ani) le poti vedea doar prin cinemateca. Ci pentru simplu fapt ca nu are nimic comercial sau conventional.

Alain Resnais este un maestru al cinematografiei universale. S-a apucat de regizat prin 1936 si a realizat doua dintre cele mai poetice filme facute vreodata – Anul trecut la Marienbad (1961) si Hiroshima mon amour (1959). Anul trecut Alain Resnais a primit Premiul Special (pentru intreaga cariera) si Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes. Ierburi salbatice este o adaptare a romanului “L\’Incident” de Christian Gailly si ne povesteste istoria unei pasiuni tarzii care ia nastere dintr-o intamplare. In mare povestea ar fi cam asa– Georges, un barbat mai in varsta, gaseste un portofel furat si vrea sa il inapoieze posesorului. In afara de actele de identitate in portofel se afla si un brevet de pilot, lucru care ii starneste interesul. Preda portofelul la politie dar ramane cu o mare intrebare – cine e posesoarea portofelului pierdut? Dupa ce isi satisface curiozitatea, lucrurile se complica si mai tare. Obsesia lui creste treptat si se amplifica de la scrisori si telefoane ajungand la taiatul rotilor si la amenintari. Faptul ca are o sotie si copii nu pare sa-l deranjeze, ba dimpotriva ii povesteste sotiei despre femeia cu portofelul.

Posesoarea portofelului rosu este Marguerite, o dentista la varsta a treia, nonconformista si temperamentala cu un par rosu ca focul si o masina sport galbena, care ca hobby pilotarea avioanelor. Reactiile ei la insistentele barbatului sunt diferite, trecand prin diverse stari – de la pasivitate la curiozitate, culminand si ea in obsesie.

Un film despre doua persoane aflata la varsta a treia care cunosc o pasiune pe cat de ciudata pe atat de puternica. Doua personaje instabile, irationale si impulsive care, la fel ca ierburile salbatice, nu pot prinde radacini in conditii normale. Asemanarea dintre ei si ierburile salbatice e superb zugravita in afisul filmului. Povestea este destul de confuza si lasa multe semne de intrebare. Pana la jumatate filmului avem un povestitor din off (care nu stim nici pana la final cine este) care ne relateaza gandurile si dialogurile imaginare ale personajelor ba ne descrie chiar si actiunile lor. Spre final vocea povestitorului dispare si lasa faptele sa vorbeasca pentru el. Filmul este foarte imprevizibil (precum personajele) nu poti ghici ce se va intampla de la o scena la alta..cu atat mai putin spre ce se indreapta.

Interesanta este stilistica acestui film, in special imaginea semnata de Eric Gautier (Intimacy, The Motorcycle Diaries, Into the Wild) care foloseste culori puternice in ton cu starile si actiunile personajelor. Predomina culorile tari de rosu aprins (parul, portofelul, culoarea semnaforului), galben (masina sport, geanta) verde (iarba, culoarea semaforului).

Muzica lui Mark Snow (Dosarele X) da si ea un ritm aparte filmului, chiar daca pe alocuri confuzeaza putin spectatorul. André Dussollier si Sabine Azéma sunt actori cu o experienta impresionanta si fac niste roluri de exceptie. Mathieu Almeric (Quantum of Solace, The Diving Bell and the Butterfly ) este si el prezent in rolul unui politist care incearca sa medieze conflictul.

Ierburi salbatice este o tragi-comedie originala despre pasiuni tarzii, despre incapacitatea de a ne cunoaste si despre coincidente care pot schimba vieti. Un film care trebuie savurat pe indelete cu sufletul si mintea.