Skip to content

Regizorul japonez Keiichi Hara, unul dintre cei mai influenti creatori de animeuri, vine la Animest.18. Festivalul incepe vineri, 6 octombrie; duminica este Japan day @ Animest.18

Regizorul Keiichi Hara, unul dintre cei mai apreciati artisti japonezi ai momentului, vine in Romania la cea de-a 18-a editie a Festivalului Animest (6-15 octombrie). Hara va intra in dialog cu publicul la proiectiile din retrospectiva pe care festivalul i-o dedica si va sustine un masterclass in cadrul caruia va impartasi secrete din culisele proiectelor care i-au adus renumele international.

Regizorul va veni la Bucuresti insotit de Miho Maruo, care semneaza scenariile tuturor filmelor sale de succes. In onoarea prezentei celor doi, Animest va dedica ziua de duminica, 8 octombrie, culturii japoneze, oferind publicului un eveniment special la Cinemateca Eforie, in colaborare cu IZANAGI – Japanese Film Festival.

Programul si biletele Animest.18 sunt disponibile pe platforma Eventbook.

Inainte de a deveni unul dintre cei mai influenti creatori de anime, Keiichi Hara a lucrat in publicitate si mai apoi in televiziune.

Nu a asteptat prea mult pentru a fi remarcat. Imediat dupa ce a absolvit Tokyo Designer Gakuin College, a obtinut un job intr-un studio de productie, ajungand in scurt timp sa faca parte din echipele de creatie ale unor seriale animate de televiziune foarte populare in Japonia. Printre cele mai cunoscute se numara productii-fenomen precum Doraemon, pentru care a regizat sanse episoade, sau Crayon Shin-chan, unde a scris si regizat nenumarate episoade, intre 1993 si 2005. Unele dintre ele i-au adus numeroase premii in Japonia.

In 2015, Keiichi Hara s-a intors in competitia Annecy cu lungmetrajul Miss Hokusai. Filmul prezinta viata si opera inconfundabilului pictor japonez Katsushika Hokusai – creatorul ‘Marelui val de la Kanagawa’, prin ochii fiicei sale. Iubitorii de arta si fanii filmelor de animatie il vor putea urmari in programul Animest sambata, pe 7 octombrie, de la ora 21:00, la Cinemateca Eforie.

Tot aici, in urmatoarea zi, de la aceeasi ora, spectatorii vor urmari pe marele ecran The Wonderland (2019), aventura initiatica a unei adolescente care acceseaza o lume fantastica pe care i se da sansa sa o salveze. Filmul continua sa exploreze fascinatia regizorului pentru lumea supranaturalului, prezenta in cea mai mare parte a operei sale.

Dintr-un univers magic se desprinde si cea mai recenta opera semnata de Keiichi Hara, inclusa anul acesta in Competitia internationala de lungmetraj la Animest. In Lonely Castle in the Mirror, proiectat in prezenta autorului luni, pe 9 octombrie, la Cinemateca Eforie, sase adolescenti evadeaza din realitatile lor gri prin intermediul oglinzilor din camerele lor. Toate devin portaluri catre un castel fermecat, unde aventura e pe cale sa inceapa.

Despre lucrurile care il inspira, despre industria de animeuri si despre cum este ea privita in contextul cinematografiei mondiale, dar si despre parcursul sau profesional, regizorul Keiichi Hara va povesti in cadrul unul masterclass programat duminica, pe 8 octombrie, de la ora 16:00, la Institutul Cervantes.

Citește în continuare