Reputatul regizor Andrei Serban a fost numit in functia de director onorific al Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti. Regizorul a fost directorul TNB in anii 90, a lucrat de-a lungul anilor cu Meryl Streep, Liev Schreiber si cu multi actori romani

Aceasta decizie reflecta viziunea pe care Ada Hausvater o proiecteaza pentru prima scena a tarii: evolutia TNB ca spatiu de excelenta care isi recunoaste si isi pretuieste la cel mai inalt nivel valorile. Initiativa s-a bucurat de sustinerea Ministerului Culturii, care a recunoscut importanta culturala a acestui demers.
Acordarea acestui titlu onorific regizorului Andrei Serban reprezinta o reconfirmare a locului pe care TNB si teatrul romanesc il ocupa in istoria teatrului universal.
In data de 5 mai, ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a emis OM 2714, pentru aprobarea regulamentului prin care se instituie titlul de Director Onorific in cadrul institutiilor publice de cultura din subordinea ministerului.
Andrei Serban a fost director general al Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti incepand cu anul 1990, intr-o perioada de transformari profunde pentru institutia teatrala si pentru societatea romaneasca. In cei trei ani ai directoratului sau, TNB a devenit un spatiu al experimentului artistic, al curajului estetic si al reconectarii teatrului romanesc la marile directii ale scenei internationale.
„Un teatru national se dezvolta prin memoria si recunoasterea propriilor sale valori. Proiectul meu de management se bazeaza pe acest principiu valoric: avem sansa de a aduce laolalta oamenii care conduc spre universalitate teatrul romanesc. Numirea lui Andrei Serban este un semnal clar ca portile TNB sunt deschise pentru excelenta, generozitate umana si performanta fara compromisuri. Multumesc pentru deschidere Ministerului Culturii, care a sustinut prompt aceasta initiativa, confirmand importanta momentului”, a explicat Ada Hausvater.
La randul sau, regizorul Andrei Serban a subliniat coerenta acestei viziuni comune: „Presupun ca la baza initiativei doamnei manager si a domnului ministru de a-mi conferi titlul de Director onorific se afla recunoasterea calitatii Nationalului in cei trei ani ai directoratului meu, inceput in 1990 – ani in care, in ciuda imenselor dificultati, s-a produs o mini-revolutie culturala, care a facut ca prima scena a tarii sa-si merite numele. Trilogia greaca a stimulat o energie colectiva la fel de vie ca viata tumultoasa a strazii din acele zile si, impreuna cu spectacolele care au urmat, a deschis calea spre un teatru nou, curajos, riscant si viu. In special viu, cu o aspiratie pe verticala spre acest cuvant esential: Calitate. Calitatea artistica, imposibila fara calitatea umana. Acest titlu simbolic nu-mi confera drepturi, obligatii sau beneficii. Le multumesc doamnei manager si domnului ministru si il accept cu bucurie si cu speranta ca, evocand efervescenta pe care am inspirat-o cand am fost la carma TNB, spiritul viu al acelor ani se va retrezi sub conducerea Adei Hausvater”.
Cariera internationala a lui Andrei Serban este legata de unele dintre cele mai importante scene ale lumii. Dupa colaborarea cu Peter Brook si International Centre for Theatre Research, regizorul s-a impus la La MaMa, in New York, cu celebra „Trilogie greaca”, apoi a montat spectacole la Lincoln Center, American Repertory Theater, The Public Theater, Comedie-Francaise, Covent Garden, Opera din Paris, Geneva, Viena si Bologna. Printre productiile sale de referinta se numara „The Cherry Orchard”, cu Irene Worth si Meryl Streep, si „Hamlet”, cu Liev Schreiber, dar si numeroase montari de opera, de la „Turandot” la „Fidelio” si „I puritani”. Aceste colaborari cu mari actori si institutii teatrale internationale au consolidat statutul lui Andrei Serban ca regizor roman cu o prezenta majora pe scena mondiala.