Skip to content

(video) Roger Waters a lansat o noua versiune a melodiei “The Gunner’s Dream” cu videoclip cu ocazia celebrarii zilei Martin Luther King Jr.

Roger Waters (Pink Floyd) a lansat o noua versiune a melodiei “The Gunner’s Dream”, publicata initial in 1983 pe album “The Final Cut”. Lansarea a fost mentionata de artist ca o celebrare de ziua lui Martin Luther King Jr., sarbatoare nationala pentru statul american. Melodia spune povestea unui aviator care urmeaza sa moara si viseaza la o lume mai buna, mai sigura si fara razboi.

Noua versiune a melodiei are in compozitie si versul “I had a dream” ( “am avut un vis”), citatul cel mai cunoscut al discursului tinut de Martin Luther King Jr. poporului american in 1963, in care i se adresa cu privire la nedreptatile si faradelegile care se intamplau in Statele Unite la acel moment, tinta directa fiind persoanele de culoare si incercarea de a eredica rasismul.

Daca in versiunea din 1983 a melodiei si a intregului album actiunea avea ca punct central cel de-al Doilea Razboi Mondial, in varianta lansata in 2021, Roger Waters vorbeste despre Stanislav Petrov, personajul din filmul documentar din 2013 “Omul care a salvat lumea”.

Roger Waters este unul dintre artistii activisti care nu doar se implica in comentarea situatiei politice din lume, ci scrie versuri care subliniaza problemele politice ale lumii. Intreaga cariera muzica a celor de la Pink Floyd, dar si a sa personala dupa despartirea de trupa are ca baza stirile legate de nedreptatile lumii, de la razboaie la incapacitatea statelor de a creea un spatiu de siguranta pentru cetateni (albumul si turneul “The Wall”) sau recent, manifestul politic de pe ultimul sau album, “Is this the life we really want” (2017), impotriva lui Donald Trump, un album considerat un manifest anti-capitalism, anti-coruptie, anti-razboi si anti-conformism.

De asemenea, Roger Waters este unul dintre cei mai controversati artisti, care foloseste muzica si ca mesaj politic. Recent, a boicotat Israelul prin melodia “Supremacy” interpretata cu cu grupul palestinian de muzica traditioanalaLe Trio Joubran (2018), fiind acuzat in mai multe randuri de antisemitism care a dus la alte repercursiuni. Din acest motiv, radiourile din Germania au refuzat sa ii mai difuzeze melodii si sa vorbeasca despre concertele care urmau sa aiba loc in Germania. Ca raspuns la aceasta situatie, Roger Waters doreste ca Israelul sa isi schimbe politicile fata de populatia palestiniana.

La concertul “The Wall” care a avut loc in 2013 la Bucuresti, tot ca mesaj politic impotriva cortinei de fier a daramat simbolic o caramida din zidul care incercuieste Casa Poporului.

Indiferent de mesajele puternic politice transmise, majoritatea criticilor muzicali din intreaga lume atribuie atat formatiei Pink Floyd, cat si lui Roger Waters o sonoritate aparte, conectata la discografia lor completa si usor de recunoscut de fani, cu elemente specifice ca ticaitul ceasului, latratul ori sunetul pulsului.

Citește în continuare