Skip to content

Spike a lansat albumul „Lumea lui Paul”

Okapi Sound și Universal Music România prezintă astăzi, 29 mai, „Lumea lui Paul”, noul album Spike, așteptat de aproape șase ani.

 

Spike ne face cunoștință cu „Lumea lui Paul”, un album de 15 track-uri, pe care găsim piese scrise în același stil caracteristic. Disponibil atât în format fizic (CD) cât și in format digital, albumul se găsește în toate magazinele de specialitate, în librăriile Cărturești și pentru download, noul album Spike este disponibil prin iTunes și Google Play.

De producția albumului s-a ocupat, în mare parte, Spike, iar mixul și masterul celor 15 piese ce ne invita in „Lumea lui Paul” a fost realizat de către Grasu XXL și Cristi Dobrică, la Okapi Sound Studio.

În urmă cu doar patru zile, Spike a lansat pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound videoclipul celui mai nou single extras de pe „Lumea lui Paul”, „Încerc”, un clip care aduce o satiră industriei muzicale autohtone, așa cum este percepută industria în lumea lui Paul. În videoclip, integrați perfect în atmosfera anilor ’70, regăsim și patru personaje inedite, interpretate de Spike, Grasu XXL, Guess Who și Maximilian.

Spike – Incerc (Videoclip Oficial)

În cei șase ani de când a lansat „Rămânem Prieteni”, Spike s-a axat pe muzică, dar și pe cea de-a doua pasiune puternică a sa, și anume regia. Printre videoclipurile realizate în acești șase ani împreună cu Evil Twin Studio, putem enumera „Turbofin”, „Tare Frate” și „Déjà vu” (Grasu XXL), „Cucubau” (Guess Who), „Lumea Mea” (Spike & Guess Who), „Pic Pic” (Voltaj), „Didaia (TraLaLa)” (Grasu XXL, Maximilian & Spike) și multe altele.

Citește în continuare