Skip to content

Street art interactiv in Bucuresti

În perioada septembrie-octombrie, artistul ITI a lansat pe străzile Bucureştiului o serie de stickere interactive. Seria Colour Us este o invitaţie directă ca trecătorii să se implice în procesul de creaţie, să descopere mesajele ascunse ori să completeze lucrarea aşa cum doresc.

 
Cei care acceptă invitaţia au la dispoziţie creioane colorate şi timp pentru a reflecta la ceea ce îi face nefericiţi: „Ideea mi-a venit după experienţa din cadrul expoziţiei colective Episodul 3, de la Parcarea Ciclop, organizată de Work in Progress, împreună cu The re:art, când am observat reacţiile vizitatorilor, care au completat lucrarea cu tot felul de mesaje pe tema dragostei”.
 
Cel mai nou experiment byITI porneşte de la dorinţa de a-i determina pe oameni să devină conştienţi cu privire la problemele din viaţa lor şi să găsească soluţii creative de a le rezolva:
 
Oamenii sunt atât de ocupaţi acum, încât nu mai au timp să îşi analizeze problemele. Preferă să le ascundă undeva în subconştient, însă acest lucru nu duce decât la o accentuare a lor. Înţelegi cu adevărat o experienţă/ o situaţie doar atunci când o trăieşti, nu când fugi de ea. Tot asfel, sper ca oamenii să înţeleagă semnificaţia acestui demers colorându-şi temerile, problemele, trecutul şi tot ce-i supără în prezent, iar în final să vadă că au pierdut prea mult timp cu lucruri ce i-au privat de fericire”.
 
Alegerea locului este o etapă importantă şi parte din conceptul lucrărilor: „Sunt interesat în special de locurile care trec printr-o criză de identitate, de locurile abandonate sau care nu mai folosesc nimănui, de cartiere, spaţii unde oamenii se simt nefericiţi, la fel de gri ca oraşul, precum şi de locuri publice, plătite din banii cetăţenilor, dar care din păcate nu le servesc interesele”. 
 
Multe dintre aceste lucrări sunt poziţionate după gratii ori în spatele blocurilor şi a marilor bulevarde: „Sunt locuri pe care le evităm, cu obstacole. Le-am ales pentru că nu e deloc uşor să recunoşti ce nu-ţi place şi să acţionezi astfel încât să fii fericit şi să te simţi liber”. De asemenea, peretele în sine este un simbol al barierelor sociale, iar fragilitatea hârtiei autocolante în raport cu tabla, lemnul sau geamul este un mod de a atrage atenţia asupra faptului că, în oraş, omul lasă pe un plan secundar lucrurile care îi fac plăcere, rămânând blocat în rutina unui job, în grijile vieţii de zi cu zi.
 
Ca tehnică, ITI utilizează mai ales creioanele cerate: „Cred că un copil, care la o vârstă fragedă nu trăieşte după un sistem de valori clar definit (de alţii) şi este încă liber de influenţe sociale, percepe lumea mai aproape de realitate. Desenele mele amintesc uneori de cele ale unui copil şi folosesc intenţionat ca mediu de expresie creioanele cerate ca un mod de a reveni la punctul 0, înainte ca unele valori şi credinţe să fie asumate iremediabil.”
 
ITI  (numele reprezintă interpretarea fonetică a lui E.T.) este un artist self-taught, care din 2012 creează stickere handmade 100% cu un mesaj puternic social.  
 
Site: http://byiti.blogspot.com/
Facebook: https://www.facebook.com/Byiti
Behance: http://be.net/byiti
Flickr: http://www.flickr.com/photos/byitiart
 
 
 

Citește în continuare