Skip to content

Trailer: The Rite

A aparut trailerul unui film care ne bucura cel putin intr-un motiv: Anthony Hopkins.

Filmul se numeste The Rite, si este un fel de thriller supranatural, despre un subiect pe cat de ingrozitor pe atat de fascinant, de care s-a cam abuzat in ultima vreme – exorcismul. Numai anul acesta mai avem cel putin inca un film care trateaza acelasi subiect si care se pare ca a speriat deja o gramada de lume –The last exorcism, regizat de Daniel Stamm si produs de Eli Roth.

The Rite, este un film inspirat dupa fapte reale deci treaba devine si mai serioasa. Oricat de incredibil ar parea, ritualurile de exorcizare nu numai ca exista, dar sunt practicate chiar destul de des. Evident ca biserica incearca sa ascunda pe cat posibil aceste fapte. Cateodata insa, adevarul iese la iveala.
Filmul este regizat de Mikael Hafstroem (1408, Derailed) iar scenariul este inspirat de un roman de Matt Baglio intitulat The Rite: The Making of a Modern Exorcist.

Filmul urmareste povestea unui tanar student la teologie destul de sceptic (interpretat de Colin O’Donoghue) care se duce la cursurile de exorcism de la Vatican, unde cunoaste un preot care il introduce intr-o lume intunecata si ii testeaza credinta. Preotul este nimeni altul decat Anthony Hopkins.

In alte roluri apar Alice Braga, Ciaran Hinds si Toby Jones. In Sua filmul va fi lansat pe 28 ianuarie. Oare are vreo sansa sa detroneze cel mai tare film despre exorcism facut vreodata – “The exorcist”(1973)?

Citește în continuare