Text de Cristina Bazavan

Venim dupa o saptamana in care am avut Festivalul de teatru de la Sibiu (cu multe momente de dans si balet) si cu una dintre cele mai inovatoare trupe de teatru dans, care a avut si la Bucuresti un show inspirat de viata si muzica lui Ennio Morricone, asa ca e potrivit sa ramanem in aceeasi atmosfera pentru a vorbi despre un trend care e foarte prezent international: baletul clasic care insoteste muzica pop.

Notte Morricone, un spectacol transcendental: muzica lui Morricone, de la film la dans. Vedeti spectacolul pe 24 si 25 iunie la TNB, biletele sunt la vanzare

Trendul nu a fost inca adoptat de cantaretii romani ai momentului, dar de-a lungul timpului Monica Petrica, fosta prima balerina a Operei Romane, a ajutat ca baletul sa intre in cultura vizuala din afara scenei clasice. Partenera de scena a lui Razvan Mazilu si prezenta in proiecte care au apropiat dansul de limbajul pop, fashion si televiziune, Monica a imprietenit publicul larg cu baletul si a fost vedeta in campania video Maria Lucia Hohan si in spectacole precum Urban Kiss, un pas frumos prin care baletul romanesc a intrat in formate vizuale mai apropiate de cultura pop.

Multa vreme, baletul a parut o lume separata de cultura pop: disciplina severa, sali de repetitii, reguli stricte, tacere, durere si perfectiune. Dar, in ultimii ani, poantele, body-urile roz pudrat si miscarile clasice au iesit din teatre si au ajuns pe scenele marilor turnee, in videoclipuri si in estetica artistilor pop. Baletul nu mai este doar un simbol al gratiei academice, ci a devenit un limbaj vizual cool, prin care muzica pop isi poate adauga fragilitate, forta si un aer sofisticat.

Unul dintre cele mai recente exemple este Olivia Rodrigo, care a colaborat pentru videoclipul „Stupid Song” cu Tiler Peck, prima balerina la New York City Ballet.

Important nu a fost doar faptul ca baletul apare intr-un produs pop, ci felul in care a fost integrat: cu dansatoare reale, cu respect pentru tehnica si pentru corpul format ani intregi in sala. In loc sa foloseasca baletul ca simplu decor, Rodrigo l-a transformat intr-o energie jucausa, urbana, aproape adolescentina: balerine pe strazile din New York, in roz pal, dansand in jurul ei, apoi pierzandu-se intr-o bucurie aproape punk.

Si Rosalia a dus aceasta apropiere intr-o zona mai ampla.

In turneul ei recent, artista apare pe poante, intr-un spectacol in care pop-ul se intalneste cu opera, cu orchestratia clasica, cu flamenco si cu arta contemporana. La ea, baletul nu este un accesoriu estetic, ci o extensie a unei idei mai mari: aceea ca muzica pop poate absorbi forme considerate candva „inalte” fara sa-si piarda libertatea sau impactul popular.

De la flamenco experimental la mitologie pop: Rosalía in era LUX. Cine sunt mintile luminate care au transformat-o intr-o diva de lux si au facut show-ul ei ca un muzeu in miscare

Adela, fosta eleva a Academiei de Balet a Operei de Stat din Viena, aduce pe scena aceasta disciplina ca parte din identitatea ei de artist pop.

Nu mimeaza baletul, ci il revendica. Iar aparitiile recente ale lui Misty Copeland, revenirea virala a imaginilor cu Tate McRae dansand in „Spargatorul de nuci” sau amintirea videoclipurilor in care Rihanna, Taylor Swift ori Kanye West au folosit balerini arata ca legatura dintre pop si balet nu e intamplatoare.

In acest context, momentul pop al baletului vine si ca o replica indirecta la declaratia lui Timothee Chalamet, care a starnit controverse cand a sugerat ca nu si-ar dori sa lucreze in zone precum baletul sau opera, pe care le vedea ca forme de arta tinute in viata mai degraba din inertie decat din interes popular. Afirmatia a fost primita dur de artisti si institutii culturale, mai ales pentru ca spectacolele de opera includ adesea si secvente coregrafice, iar baletul ramane una dintre cele mai dificile discipline ale scenei. Paradoxal, exact artistii pop par sa-l contrazica acum: Olivia Rodrigo, Rosalia sau Adela arata ca baletul nu este un muzeu al elegantei vechi, ci un limbaj viu, pe care publicul tanar il poate descoperi prin videoclipuri, turnee si performance-uri cu milioane de vizualizari.

Ce se schimba acum este perspectiva. Baletul nu mai este folosit doar pentru contrast sau pentru imaginea fetei fragile in tutu. Devine un semn de forta, de control, de munca reala si de feminitate asumata.

Intr-o cultura in care granitele dintre „high art” si entertainment se topesc rapid, pop-ul a descoperit ca o pereche de poante poate spune ceva foarte contemporan: ca disciplina poate fi spectaculoasa, ca vulnerabilitatea poate fi puternica si ca eleganta poate avea ritm de hit.