Skip to content

Trofel Club A 2013. Invitati Krypton Unplugged

Trofeul Club A – Avanpost Rock, editia a-II-a, ne asteapta la o noua etapa de calificari cu trupele Get Beget, Black Jack si S.I.T.A., seara urmand sa fie intregita de concertul sustinut de Krypton Unplugged, invitatii speciali ai serii. 

Marti, 21 mai, de la ora 19:30, va avea loc o noua seara de concurs la editia a doua a Trofeului Club A – Avanpost Rock. Vor evolua trupele Black Jack, Get Beget si S.I.T.A. Intrarea este libera. Invitatii speciali ai serii sunt Krypton Unplugged.
 
Așa cum e lesne de inteles, Krypton Unplugged reprezinta un proiect acustic al membrilor formatiei Krypton. Mai exact este vorba doar despre doi dintre aceștia, vocalistul Gabi Nicolau “Gurita” și chitaristul Eugen Mihaescu, formula fiind completata de Teodora Dragomirescu (Lady In Black), la viola. Trio-ul interpreteaza atat piesele Krypton vechi de doua decenii sau mai mult, cat și creatii noi. Pe 23 mai, Krypton Unplugged va lansa un material discografic cu 12 piese, intitulat “O parte din noi”. https://www.facebook.com/KryptonUnplugged
 
Cateva date despre trupele participante in competitie.
Cei de la Black Jack sunt adepti ai hard rock-ului, fiind inspirati de clasici ca Whitesnake, Def Leppard, Deep Purple, Scorpions sau Van Halen. Formatia a fost fondata inca din 2005, dar activitatea ei a fost perturbata de o serie de modificari de componenta. Totul a culminat cu o pauza destul de lunga, in perioada 2010-2012. 
 
Anul trecut, cei trei membrii fondatori – Andrei Ionescu (chitara), Mihai Ionescu (chitara) si Adrian Ciobanu (bass) – au reformat Black Jack impreuna cu vocalistul italian Gianni DeVita și cu experimentatul baterist Valentin Vasile (ex-Assalt, Tectonic, Metrock). Noua formula a reluat activitatea concertistica și a scris o serie de piese noi, fiind gata sa-și incerce fortele și in competitia Trofeul Club A.
https://www.facebook.com/BlackJackRomania
 
Trupa Get Beget este rezultatul a trei ani de tranzitie de la folk, pagan folk, folk rock, pana la actuala formula, ce poate fi definita ca folk-metal. Infiintata in mai 2010, formatia a fost denumita initial DAC\’art. Nucleul initial a fost alcatuit de Valentina Stafie (voce, chitara acustica, fluiere), George Ungureanu (instrumente de suflat, percutie) și Elena Albu (vioara, voce). Dupa plecarea lui George Ungureanu din tara, trupa a trecut printr-o perioada de instabilitate la nivelul componentei, marcata de colaborarea cu diferiti instrumentiști. in cele din urma s-a ajuns la o solutie stabila, alaturi de Valentina și Elena aflandu-se acum Bogdan Blana Dinca (chitara electrica, didgeridoo, percutie), Mihai Popescu (tobe, percutie, chitara electrica) și Iulian Ștefanescu (chitara bass). Pe 1 februarie 2013, Get Beget a concertat in premiera in Club A, cu mare success de public. Acum, trupa dorește ca sa-și probeze calitatile și in cadrul Trofeului Club A. https://www.facebook.com/GetBegetOfficial
 
S.I.T.A. (Sounds In The Attic) inseamna un grup de cinci tineri entuziaști din Braila: George (chitara), Andrei (chitara), Albert (bass), Adi (tobe), Bogdan (voce). Ei iși descriu stilul abordat ca “alternative metal”, deși influentele sunt destul de diverse. in martie, S.I.T.A. a caștigat un concurs la Cluj, “Jaxx Rock Battle”, iar in aprilie a cantat live la radio3net Florian Pittiș, in emisiunea “Sala de repetitii”. Toate acestea le dau o mare incredere pentru participarea la Trofeul Club A. https://www.facebook.com/pages/Sounds-In-The-Attic/159520364153524

Pana in prezent, la editia a doua a Trofeului Club A – Avanpost Rock au avut loc doua seri de concurs, pe 23 aprilie și respectiv pe 14 mai. in data de 23 aprilie au cantat Agora, Running Clouds, LongRoad și Paradox, iar pe 14 mai Wilder, Space Clinic, The Purple Dandies și Rising Feud.
in acest moment, clasamentul general arata astfel: 
1. AGORA 404 puncte
2. Wilder 377 puncte
3. Running Clouds 340 puncte
4. LongRoad 336 puncte
5. Space Clinic 315 puncte
6. Paradox 294 puncte
7. The Purple Dandies 227 puncte
8. Rising Feud 209 puncte
 
Linia se va trage in septembrie, cand vom alege cele 16 formatii care trec in faza a doua a competitiei, pe baza punctajului acumulat din partea juriului.

 
Trofeul Club A – Avanpost Rock, editia a-II-a dar si un concert Krypton Unplugged, iata ce ne propune Club A in aceasta seara! 
 
Ati urmarit anul trecut Trofeul Club A – Avanpost Rock 2012?

Citește în continuare