Skip to content

Un nou caz neobisnuit in lumea artei: un artist danez a primit 72.000 de euro de la un muzeu si a trimis 2 rame goale inapoi pentru expozitie. Pretinde ca actul artistic este faptul ca le-a luat banii pe care nu vrea sa ii returneze.

Muzeul de Arta Moderna din Danemarca a anuntat public ca ultima lucrare a artistului Jens Haaning intitulata ”Take the Money and Run” incalca termenii legali ai contractului dintre cele doua parti. Artistul a primit 72.000 de euro pentru crearea a 2 lucrari care urmau sa fie expuse in muzeu si a trimis inapoi 2 rame goale. Cand a fost rugat sa isi justifice actiunile, a raspuns ca faptul ca le-a luat banii este actul artistic in sine.

Intreaga poveste a inceput cand reprezentantii muzeului i-au cerut lui Jens Haaning sa reinterpreteze 2 lucrari pe care le-a realizat in urma cu 14, respectiv 10 ani.

Pentru intregul proces artistic, muzeul a facut un transfer de peste 72.000 de euro (534.000 de coroane daneze) din bugetul propriu in contul bancar al artistului. Dintre acestia, 3.900 de euro (25.000 de coroane daneze) ar fi fost onorariul sau, restul urmand sa fie folositi in realizarea lucrarilor. 

Pana la livrarea lucrarilor, artistul parea ca isi resprecta intelegerea cu muzeul, dar saptamana trecuta, la despachetarea lor, au gasit doua rame goale cu titlul ”Take the Money and Run” (Ia banii si fugi).

”Inainte cu doua zile de a vernisa expozitia, Hanning ne-a trimis un e-mail prin care ne transmitea ca a trimis lucrarile catre noi” spune Lasse Andersson, directorul muzeului. ”Nu suntem un muzeu care are un buget foarte mare. Banii au fost alocati din fondul de rezerva pe care il folosim pentru intretinerea institutiei. In general suntem foarte atenti la cum cheltuim bugetul nostru si nu oferim bani pentru ce nu ne permitem.” 

Andersson mentioneaza ca din contractul semnat cu Haaning reiese ca artistul este obligat sa returneze banii pana pe 16 ianuarie 2022. ”Cred ca ne va da banii inapoi. El este un artist respectat. Daca nu ii va oferi inapoi, vom fi nevoiti sa-l taxam prin instanta judecatoreasca.”

In timp ce Haaning considera ca actiunile sale reprezinta un comentariu artistic asupra capitalismului, Kunsten Museum of Modern Art il acuza de violarea termenilor contractuali si de „furtul” a peste 72 de mii de euro care apartin institutiei. 

Haaning spune ca nu a avut vreo intentie de a viola termenii contractului, declarand pentru un post de radio danez ca ”Lucrarea consta in faptul ca le-am luat banii. Nu este furt, este o portita in contract, iar aceasta actiune face parte din lucrare.” 

Artistul mentioneaza ca daca ar fi refacut cele doua lucrari comisionate de muzeu, ar fi ramas lefter: ”Ii incurajez pe oamenii care au conditii de munca la fel de mizerabile ca ale mele sa faca acelasi lucru. Daca si ei isi petrec o mare parte din zi la acelasi loc de munca si nu sunt platiti corespunzatori, si de fapt li se cere bani pentru a merge la munca, ii incurajez sa profite de fiecare data cand au ocazia si sa ia tot ce pot.” 

Jens Hanning este un artist conceptual in varsta de 56 de ani a carui arta se bazeaza pe relatia dintre putere si inegalitate. 

In contextul urmatoarei expozitii planuite de muzeu, Haaning a fost comisionat pentru a recrea doua dintre lucrarile lui anterioare, ambele folosind chitante bancare care sa reprezinte salariul minim al unor indivizi. Una dintre acestea „Salariul mediu anual al unui danez” din 2007 foloseste chitante lipite de panza, iar cea de-a doua din 2011 despre salariile din Austria foloseste bancnote euro. 

Lucrarile comisonate urmau sa faca parte din cea mai recenta expozitie a muzeului care avea ca tema relatia dintre arta si munca. Expozitia, numita ”Work It Out” s-a deschis pana la urma saptamana trecuta si va putea fi vizitata pana la mijlocul lui ianuarie.

Muzeul a decis sa expuna noua lucrare a lui Haaning dincolo de faptul ca le-a golit fondurile, insistand pe ideea ca acest scandal nu s-a intamplat pentru a promova expozitia. ”Noi suntem o platforma dedicata artei, nu producem arta performativa. Sunt la fel de socat ca toata lumea.” spune Andersson. 

Citește în continuare