Skip to content

Viena: orasul imperial cu glazura urbana

  • envelope icon

Putine orase se pot lauda cu o atitudine atat de eclectica. Viena are si palate si trasuri trase de cai, dar si festivaluri de dans contemporan care cheama pasionati din toata lumea; are si Opera unde vienezii se prezinta in frac si vienezele in rochii negre de seara, dar si baruri organizate in foste statii de metrou. Viena a stiut sa adune si sa potriveasca impreuna ce-i mai bun din toate, si nu degeaba rezista in topul celor 10 orase din lume unde se traieste cel mai bine, din punct de vedere al stilului de viata luat ca intreg.

Chiar daca nu-ti place sa planifici si vii aici vara asta fara niciun fel de idee despre ce ai vrea sa faci in Viena, si tot nu e vreo problema. Tot ce ai de facut este sa ramai prin centru, si in felul asta in mod sigur o sa ai parte de un festival de dans cu renume, ImPulsTanz, un festival de jazz care se tine afara, in fata maiestoasei primarii, si cea de-a 25-a editie a festivalului Music Film Festival, tot la primarie. Cartierul Muzeelor cunoscut mai bine ca MQ, care iarna sta sobru si parca lipsit de vigoare, capata pe timp de vara un suflu nou, si isi da jos imediat papionul rigid. Toata zona devine puternic colorata si tare creativa; aici este acum centrul unde se aduna artele si artistii, evenimentele si expozitiile, concertele si DJ-set-urile. MQ mai adauga niste fascinatie urbana si prin festivalul de literatura O-Tönne, care aduce lecturi bune in fiecare zi de vara, dar si prin proiectiile dedicate numelor feminine din cinematografie. Deci daca se plimba prin centrul orasului, un suflet de gurmand cultural are cam tot ce-i trebuie.

Daca te hotarasti sa iesi putin din zona pe buna dreptate aglomerata a centrului, ai si de ce. In loc sa vizitezi palatul Schonbrunn asa cum o face toata lumea, la pas, poti sa-ti pui echipamentul de alergat si sa faci jogging pe aleile umbrite ale domeniului, inspirand aerul gradinilor si tragand cu urechea la conversatiile turistilor. Din surse sigure stim ca, atunci cand vine ora inchiderii si nu prea mai e lume in jur, e o placere sa te descalti si sa alergi pe iarba verde, bine udata, fara sa fii oprit de vreun paznic scortos.

Inca un loc preferat de vienezii tineri este Naschmarkt. Pare doar o piata insa este ceva mai mult de-atat, in sensul ca aici se canta muzica live ziua, mai ales in weekend, si in fiecare sambata este si un targ celebru de vechituri. Si cum vechiturile vieneze sunt ceva mai de soi, aici este paradisul turistilor, dar si al localnicilor in cautare de chilipiruri. Strandurile aflate de-a lungul fluviului Dunarea seamana cu locurile de scaldat de cand eram mici, doar ca nu sunt atat de aglomerate. Sunt aproape neamenajate si ofera o oaza de racoare relaxata in mijlocul zilei.

Si inca ceva. Fie mancarea vieneza cat de buna, tot un local care serveste running sushi pare o optiune mai buna pentru o masa mai speciala. Cine a fost deja, stie ca e foarte amuzant sa vanezi bucatele de sushi care stau cuminti pe farfurioare si trec prin fata ta pe o banda similara cu cea pe care se plimba bagajele la aeroport. Tot ce-ai de facut este sa platesti un pret fix, care este complet rezonabil, si apoi sa incerci pe saturate foarte multe feluri de sushi si alte mancaruri japoneze, inclusiv desert. Cele mai celebre restaurante de running sushi sunt Ginza, langa Prater, si Hanil Sushi, in apropiere de Mariahilfer Strasse.

  • envelope icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *