Skip to content

(video) In Venetia a aparut „Vioara lui Noe”, o barca plutitoare pe care se sustin concerte de muzica simfonica.

Pe Canal Grande, cel mai mare canal al Venetiei, si-a facut loc o barca de dimensiuni impresionante construita sub forma unei viori care surprinde turistii si locuitorii aflati in trecere cu concerte de muzica simfonica. 

A fost denumita ”Vioara lui Noe” dupa arca biblica a lui Noe, iar la scurt timp dupa inceperea concertului, o parte din barcile cu motor, taxiurile pe apa si gondolele traditionale s-au oprit in jurul vioarei pentru a asculta cvartetul care interpreta compozitiile lui Vivaldi.

Barca impresionanta este o lucrare semnata de artistul si sculptorul in lemn Livio De Marchi, cunoscut pentru sculpturile sale de dimensiuni uriase. Artistul asociaza replica uriasa a viorii plutitoare cu un simbol al renasterii orasului italian dupa Covid-19.

Vioara are dimensiunea de 12 m lungime si transporta un cvartet de coarde care sustine, printre alte partituri, un concert din „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, compozitor venetian si sursa de inspiratie a lui De Marchi. Barca a fost construita din 12 feluri diferite de lemn, iar interiorul a fost proiectat pentru a sustine cu usurinta un motor.

”As putea spune ca a fost provocator sa sustii un concert in vant si printre valuri” spune Caterina Camozzi, cantareata la viola. ”Ca muzician, si in acelasi timp ca locuitor al Venetiei, pot spune ca pentru mine a fost cea mai emotionanta experienta”, adauga Tiziana Gasporoni, violoncelista. 

Mai jos puteti urmari momentul cvartetului si procesul de creatie al viorii.

Concertul a inceput in jurul primariei din Venetia si s-a incheiat langa vechea cladire a vamii, dincolo de Piazza San Marco. La finalul calatoriei de o ora, un preot a binecuvantat barca, mentionand ca si-ar dori sa o vada ”calatorind prin lume ca un mesaj al sperantei” . 

Barca a fost construita pe o insula din apropiere, prin efortul colectiv al mesterilor locali si al artistului, iar de indata ce a fost finalizata, a inceput sa atraga atentia localnicilor care au inceput sa intrebe cum se pot implica, iar unii dintre ei s-au oferit ca voluntari. La final, artistul a colaborat cu Departamentul pentru Dezvoltare al Venetiei pentru a-si materializa ideea.

Artistul a venit cu ideea unei barci in forma de vioara anul trecut in timpul carantinei impuse de pandemie si o vede ca pe un simbol al renasterii Venetiei. ”La fel cum Noe a urcat animale la bordul arcei sale pentru a le salva, imi doresc ca prin aceasta vioara uriasa sa raspandesc arta si speranta prin muzica”, spune De Marchi. 

Alegerea viorii ca instrument muzical si a concertului de Vivaldi ca partitura principala care va fi interpretata sunt referinte la conexiunea istorica a orasului cu muzica. 

Vivaldi s-a nascut in 1678 la Venetia si este unul dintre cei mai mari compozitori ai barocului, una dintre cele mai populare partituri locale ale lui fiind ”Ospedale della Pieta” care a fost gandita pentru un cor de femei. 

Livio de Marchi a studiat arta si desenul la Accademia di Belle Arti din Venetia, iar la inceputul carierei sale artistice a creat sculpturi din bronz si marmura, dar mai tarziu a decis sa se specializeze pe lemn deoarece ”are o vitalitate pe care alte materiale nu o au”. Dincolo de aceasta vioara, a sculptat si un pantof imens si o palarie origami de mari dimensiuni.

Citește în continuare