Skip to content

Scenaristul Peter Morgan pregateste 5 seriale de tip prequel bazate pe fenomenul „The Crown”. Vor avea un buget de 600 de milioane de euro si vor spune povestile a 4 monarhi britanici, de la moartea Reginei Victoria la casatoria Reginei Elizabeta.

In timp ce zilele acestea se pregatesc filmarile pentru ultimul sezon al serialului „The Crown”, Peter Morgan, creatorul seriei, lucreaza la scenarii pentru 5 noi sequel-uri cu tema istorica.

Potrivit publicatiei Daily Mail, prima serie se va concentra asupra consecintelor mortii Reginei Victoria iar urmatoarele 4 vor acoperi anii pana la domnia reginei Elisabeta a II-a, unde incepe actiunea din primul sezon „The Crown”. Perioada de 46 de ani dintre 1901 si 1947 va include domniile a patru monarhi britanici: Regii Edward al VII-lea, George al V-lea, Edward al VIII-lea si George al VI-lea. Actiunea va include si cele doua razboaie mondiale, criza abdicarii si momentul in care Regene Edward al VII-lea a renuntat la tron pentru Wallis Simpson si ascensiunea comunismului si a fascismului in Europa.

Bugetul alocat pentru cele 5 spin-off-uri este de 600 de milioane de euro, aproape similar ca bugetul celor 5 sezoane „The Crown” – se estimeaza ca fiecare sezon a costat in jur de 120 de milioane de euro.

Programul anuntat de jurnalistii de la The Daily Mail marcheaza difuzarea noilor seriale pana in 2029. Bugetul spectaculos pentru o serie contemporana provine din succesul urias pe care l-a avut fenomenul „The Crown” care a fost premiat cu 21 de trofee Emmy pentru cele 4 sezoane lansate pana acum.

Una dintre sursele apropiate producatorilor „The Crown” si lui Peter Morgan a declarat ca „Este o situatie similara cu Star Wars unde exista oportunitatea de a extinde franciza pentru a explora cronologia istorica. Va incepe la moartea Reginei Victoria si se va intinde pana la momentul in care incepe The Crown care coincide cu nunta Reginei Elizabeta cu Printul Philip din 1947. Structura va fi similara cu The Crown iar Peter Morgan va urma acelasi mod de a scrie cate un sezon care acopera o perioada de 10 ani, asa cum s-a intamplat si in serialul original.

Serialul The Crown este produs de Left Bank Pictures pentru Netflix si este realizat, predominant, pe un platou de filmare din Elstree unde interioarele Palatului Buckingham au fost recreate de la zero pentru a replica extravaganta decorului original. 

In prezent, contractul dintre Left Bank si Elstree se intine pana la sezonul al saselea din The Crown care se afla in productie in acest moment. Zilele trecute, producatorii au facut anuntul castingului pentru personajul „Kate Middleton” care va aparea in cateva episoadele ale sezonului final al seriei.

Filmarile pentru sezonul 5 s-au incheiat recent iar sezonul 6 va fi filmat incepand cu luna august si va acoperi istoria recenta a monarhiei britanice. 

Asa cum au obisnuit deja, producatorii au decis sa schimbe distributia serialului la fiecare 2 sezoane. Rolul Reginei Elizabeta a fost preluat de Imelda Staunton, Printesa Diana va fi jucata de Elizabeth Debicki iar Printul Charles de Dominic West. Sezonul 5 va include ultimii ani ai mariajului dintre Charles si Diana, inclusiv celebrul interviu „Panorama” in care Printesa Diana a vorbit despre motivele pentru care nu a functionat casnicia regala si a sugerat relatia extra-conjugala a Printului Charles cu Camilla Parker Bowles.

In sezonul al saselea va fi acoperita perioada dintre moartea Printesei Diana in Paris in 1996 si Jubileul de Aur al Reginei care a avut loc in 2002 printr-o festivitate grandioasa.

Mai jos puteti descoperi imagini de la filmarile sezonului 5 care va fi lansat pe Netflix in luna noiembrie a acestui an.

In luna februarie, hotii au furat elemente de recuzita in valoare de peste 200.000 de dolari de pe platourile de filmare ale noului sezon „The Crown” care se afla in plina proces de productie. 

Au fost luate peste 350 de obiecte, inclusiv o replica a unui ou Fabergé, un ceas pretios, o masa de toaleta, sticlarie de cristal si candelabre din argint si aur.

Citește în continuare