Skip to content

8 constructii arhitecturale reale care au inspirat castelele din filmele Disney. Walt Disney a preluat idei din culturi si tari diferite pentru a fi recognoscibile si mai usor de indragit de publicul din zona respectiva.

Magia filmelor Disney se bazeaza adesea pe retetele lui Walt Disney de a ecraniza cadre de poveste inspirate din povesti si basme clasice precum „Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici”, inspirata din cartea fratilor Grimm sau „Frumoasa Adormita”, adaptata dupa Charles Perrault. 

Geniul lui Walt Disney a stat in modul in care a reusit sa imprumute povesti, elemente vizuale, culturale si sociale si sa creeze o noua forma de divertisment care este prezenta in vietile copiilor si adultilor din intreaga lume. Ideea lui a fost ca fiecare copil sa se poata regasi in filmele lui animate. 

Cadrele din filme sunt gandite pana la cele mai mici detalii iar arhitectura a jucat mereu un rol important in crearea unui cadru idilic in povestile printeselor Disney. 

In acest sens, Meredith Cohen, un istoric de arta specializat in arhitectura medievala, a fost invitata de publicatia Architectural Digest pentru a identifica care sunt sursele de inspiratie pentru castelele din filmele Disney. 

Cohen a identificat arhitectura din 6 filme cu printese Disney: Alba ca Zapada, Frumoasa Adormita, Aladdin, O Poveste Incalcita (Tangled), Neinfricata (Brave) si Regatul de Gheata (Frozen).

Cohen a identificat castelul Álcazar de langa orgasul Segovia din Spania ca sursa de inspiratie pentru castelul reginei din Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici. In versiunea animata a filmului, studiourile Disney au suprapus arhitectura reala cu cea imaginata pentru a crea un cadru feeric. 

Elementele realiste sunt reprezentate de geamurile de dimensiuni mici si de elementele de pietrarie de pe fatada castelului. Acestea erau incluse, explica Cohen, in mod traditional in castelele medievale pentru a-i avertiza pe oaspetii nedoriti ca nu pot intra oricum.

”Erau structuri cu rol defensiv. Insa turnurile si turlele multiple si exagerate de catre Disney au ca scop crearea elementului magic si fantastic. Castelele reale nu au atatea turnuri” spune Cohen pentru Architectural Digest.  

Castelul Neuschwanstein din Bavaria, Germania a stat la baza palatului regelui Stefan din Frumoasa Adormita. Castelul bavarian a fost comandat de catre regele Ludovic al II-lea al Bavariei ca omagiu pentru compozitorul german Richard Wagner. 

Asemenea castelului din Alba ca Zapada, Disney a adaugat in Frumoasa Adormita cateva elemente   castelului Neuschwanstein pentru a crea un cadru mistic si de poveste. Cohen spune ca multe dintre caracteristicile palatului regelui Stefan indica stilurile unor epoci diferite, pe langa elementele romantice si renascentiste ale castelului real, in film au fost adaugate si turnulete specifice goticului medieval si al arhitecturi scandinave, cat si arcade si contraforti specifici bisericilor gotice. 

Castelul din Frumoasa Adormita a servit totodata ca prototip pentru viitoarele castele Disney si alaturi de castelul din Cenusareasa a inspirat celebrul logo al companiei Disney.

Castelul din „O Poveste Incalcita” (Tangled) are ca referinta abatia benedictina Mont Saint-Michel din Franta. Animatia imita perfect mica insula pe care se afla manastirea. 

Potrivit lui Cohen, Castelul Corona din „O Poveste Incalcita” este un exemplu excelent de incorporare a unei structuri arhitecturale reale intr-o poveste fanstastica. 

In realitate, abatia a devenit la un moment dat inchisoare si in prezent este accesibila pentru vizitare numai de doua ori pe zi cand mareea este la un nivel foarte jos. Aceste doua detalii au fost integrate si in filmul animat.

Filmul „Neinfricata” (Brave) si-a bazat arhitectura de la DunBroch pe doua castele din Scotia: Eilean Donan si Dunnottar. Animatia s-a inspirat puternic din cele doua structuri istorice, insa fatada din piatra prezinta schimbari aduse de catre echipa Disney. 

In filmul Disney, povestea se petrece in secolul al X-lea, insa Cohen atrage atentia asupra faptului ca la castelele de acest gen nu se foloseste piatra ca material de constructie pana in secolul al XI-lea. 

Castelul din film este de asemenea reprezentat ca fiind darapanat, ceea ce ar fi fost neobisnuit si periculos in cazul in care cineva si-ar fi dori sa locuiasca acolo. Cohen explica insa ca acest lucru ar fi putut simboliza, metaforic, tensiunea dintre clanurile scotiene din film, fiind o referinta istorica bine-cunoscuta de locuitorii zonei.

Taj Mahal-ul din India este sursa de inspiratie pentru palatul sultanului din filmul Aladdin insa a fost restructurat pentru a accentua orientalismul si magia animatiei. 

Desi este bazat in mare parte pe Taj Mahal, palatul Sultanului face referinta la elemente din diferite culturi. Usa turcoaz aminteste de arhitectura colorata din India, pentru cupolele palatului referinta ar putea fi mai degraba bisericile ortodoxe din Rusia, un exemplu fiind Catedrala Sf. Vasile din Moscova.

”Au preluat tot ce au vrut din mai multe culturi fara a fi atenti la consecinte.” a declarat Cohen pentru Architectural Digest. In prezent filmul inlcude la inceput un mesaj prin care Disney informeaza ca amestecarea diferitelor culturi nu a fost o alegere corecta.

Castelul din Arendelle din Regatul de Gheata a fost inspirat de arhitectura scandinava din fortareata Akershus si biserica Borgund Stave din Norvegia. Filmul a fost bazat pe o legenda veche scandinava si introduce publicului mai multe elemente din cultura nordica. 

Castelul din Arendelle este reprezentat cu multe frontoane si un turn clopotnita inspirat cel mai probabil in biserica Borgund Stave. Fortificatiile din jurul castelului animat sub bazate pe fortareatea Akershus, care a fost costruita pentru a gazdui fortele armate de langa Oslo. 

In film, castelul este realizat din lemn, lucru care se poate observa dupa grinzile proeminente la exterior. Acest detaliu nu este intalnit de obicei la castele si este reprezentativ pentru bisericile norvegiene din lemn, dupa cum sustine Cohen.

”Au facut in acest fel pentru ca bisericile sunt cele mai interesante constructii arhitecturale medievale din Norvegia.” a adaugat Cohen.    

Citește în continuare