Skip to content

VUNK lanseaza piesa „Cel mai bun cantaret” cu imagini din concertul „Déjà vu” din 2019

„Cel mai bun cantaret” este extras de pe ultimul album semnat VUNK, „Domnul Portocaliu si Masina Timpului”, si aduce pe YouTube emotia si energia pozitiva a concertului sustinut la Sala Polivalenta cu ocazia aniversarii a 25 de ani de existenta.

Melodia este o poveste de iubire care are ca protagonisti o tanara frumoasa care apare la televizor si un baiat care se indragosteste de ea, privind-o pe micul ecran. Liderul trupei Vunk, Cornel Ilie, este convins ca multi au trecut printr-un astfel de moment, avand o iubire platonica candva, inclusiv membrii formatiei.

Piesa „Cel mai bun cantaret” este realizata de Cornel Ilie (care a scris si versurile) si Gabriel Maga, iar videoclipul a fost filmat de catre cei de la The Brothers M.

Prin aceasta melodie, Vunk si-a propus sa refaca nostalgia si atmosfera primelor piese, din 1999, cand au dat startul povestii de succes, avand in acel moment ca sursa de inspiratie muzica brit-pop a anilor ’90.

Legat de amintirile spectacolelor live de 1 mai, Cornel a rememorat concertele si nebunia frumoasa din jurul acestei date, cu drumurile prin toata tara, din oras in oras, lucru care in prezent nu mai este posibil. Liderul trupei a mentionat ca situatia in care ne aflam ne va determina sa cantam cu totii de acasa, ei avandu-l deja pe „Cel mai bun cantaret”.

Anul trecut, trupa Vunk a sarbatorit un sfert de veac de la infiintare printr-un concert incendiar la Sala Polivalenta din Capitala si lansarea albumului „Domnul Portocaliu si Masina Timpului”. Materialul discografic cuprinde 16 piese si dureaza 54 de minute, iar pe coperta acestuia apar 25 de fani impreuna cu cei patru membrii ai trupei.

Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afis exclusiv din GIF-uri si primul videoclip filmat live pe Facebook se numara printre cele mai spectaculoase inovatii, utilizand cele mai noi tehnologii, aduse pe scena din Romania, pe parcursul a 25 de ani.

Au cucerit topurile radio cu fiecare piesa nou lansata, ocupand primul loc de-a lungul timpului, pentru mai multe saptamani cu hiturile „Pleaca”, „Scapa-ma de ea”, „Asa si” sau „Numai la doi”, cat si cu faimoasa melodie care a devenit slogan national „Vreau o tara ca afara”.

Primul album pop rock care i-a propulsat pe baieti spre succes s-a intitulat „Voyeur” si continea 10 piese, devenite rapid arhicunoscute, printre care „Noi o scoatem la capat” si „Langa inima mea, vine inima ta”, iar primul concert s-a desfasurat la teatrul „Ion Creanga” din Bucuresti.

In 2018, formatia a devenit protagonista primului documentar al unui artist roman – „Jur sa spun adevarul”.

Folosind tehnologia de ultima generatie, show-urile spectaculoase si cantecele cu mesaj profund, Vunk isi continua viziunea de a conecta oamenii si de a le aduce veselie, incredere si speranta.

In aceasta perioada, fanii Vunk pot sta la povesti online, pe Zoom, in intalniri organizate de catre membrii trupei. Cei care isi doresc sa vorbeasca cu Cornel Ilie, tobosarul Nicu Sarghea, muzicianul Daniel Ionut Onel si chitaristul Gabi Maga se pot inscrie la „Chat w/ VUNK live pe Zoom” prin completarea unui formular anuntat inainte cu cateva zile pe pagina lor de Facebook.

Citește în continuare