Skip to content

6 secrete de frumusete din Hollywood-ul altor vremuri care sunt valabile si acum. Si le puteti aplica acasa.

Astazi, in epoca in care tehnologia pusa in sprijinul terapiilor de beauty, citim in continuare de tratamente si interventii ale starurilor de la Hollywood care par complicate si dureroase.

Intr-o comunitate in care din totdeauna frumusetea a fost un criteriu de evaluare a valorii profesionale, vedetele din filme si-au creat propriile rutine de beauty pentru a se intretine cat mai bine.

Va prezentam cateva dintre secretele de beauty ale doamnelor din Hollywoodul de alta data, rutine care si-au verificat eficienta peste timp, si pot fi utilizate si astazi.

Trucul pe care-l folosea Marilyn Monroe pentru un efect de buze voluminoase e foarte usor de folosit pentru toata lumea si se bazeaza pe mai multe nuante ale aceleiasi culori de ruj.

Actrita, al carei sex appeal e o inspiratie si acum pentru foarte multe femei, folosea 5 nuante ale aceleiasi culori de ruj pe care le aplica succesiv, de la cea mai inchisa spre cea mai deschisa pentru a crea iluzia de volum. Aplicarea straturilor mai deschise se face spre centrul buzei, iar ultimul strat e un gloss. In acest fel buzele sunt de culoare inchisa la margini si din ce in ce mai deschisa spre centru, efectul 3D fiind foarte eficient.

Secretul ochilor foarte expresivi ai lui Audrey Hepburn a fost dezvaluit de fiul acesteia in cartea biografica Audrey Hepburn: An Elegant Spirit, A Son Remembers.

Audrey Hepburn a fost intotdeauna adepta unui make-up minimalist, cu accent pe a pune in evidenta privirea – prin intretinerea sprancenelor si ingrijirea speciala a genelor. Cel care o machia pe Audrey pentru ceremonii speciale, Alberto de Rossi, o invatase sa foloseasca o perie speciala de mascara cu ajutorul careia sa separe fiecare fir din gene dupa ce si-a aplicat macara. Era o operatiune care dura mai multe minute, dar efectul de ochi de “bambi” a ramas in istorie.

In aceeasi carte a fiului lui Hepburn, acesta mentioneaza ca atrita facea de doua ori pe saptamana un tratament cu aburi pentru ten, acasa, fara nicio interventie a unui cosmetician si sustinea ca disciplina mamei sale, atat in intretinerea corporala cat si in cea de beauty, au fost o inspirate pentru el.

Grace Kelly si-a urmat rutina de aplicare a blush-ului si cand a renuntat la actorie pentru a fi printesa de Monaco.

Tehnicile de contouring nu sunt aparute acum odata cu generatia Instagram (ce-i drept acum sunt o versiune de tencuiala, nu make-up), dar in anii in care Grace Kelly juca in filmele lui Hitchcock si facea istorie la Hollywood, actrita avea un ritual special de aplicare a blush-ului de obraz. Grace folosea doua nuante de blush, una mai deschisa pentru frunte si barbie, iar pentru pometi o nuanta mai inchisa sub care marca discret o dunga cu nuanta mai deschisa.

Rita Hayworth a fost una dintre primele actrite de la Hollywood care a inteles ca trebuie sa se remarce cu ceva “doar al ei” in privinta look-ului. Asa ca a stabilit prin contract ca parul ei va fi coafat, indiferent de film, mereu la fel.

Astazi coafura Rita Hayworth e copiata de multi designeri si dive la ceremonii de gala, dar si secretul cu care actrita isi intretinea parul. La vremea respectiva, anii 40-50, produsele pentru ingrijirea parului nu erau atat de avansate asa ca Rita prefera sa aplice ulei de masline dupa fiecare spalat si sa se acopere cu o casca pret de 15 minute. Apoi inlatura uleiul cu apa calda in care punea suc de lamaie.

Aceeasi obsesie pentru uleiul de masline o avea si Sofia Loren care bea zilnic o lingura de ulei, dar il si folosea in ritualuri cosmetice

Sofia Loren a urmat toata viata o dieta mediteraneana cu multe fructe, verdeturi, nuci si cereale integrale si a avut o obsesie speciala pentru uleiul de masline. El era prezent in mai toate preparatele alimentare zilnice, dar si … la baie. Actrita isi intretinea tenul luminos si bine hidratat cu o masca cu ulei de masline o data pe saptamana, iar la fiecare baie adauga in apa calda cateva picaturi de ulei.

Diva anilor 40, Joan Crawford avea un alt secret pentru un ten proaspat si hidratat: apa rece

Joan Crawford se spala pe fata in fiecare dimineata cu apa in care introducea cateva cuburi de gheata, pentru ca apoi sa plimbe un cub de gheata pe fata si pe gat cu scopul de a inchide porii si de a activa circulatia periferica.

Crawford avea insa si o atentie speciala pentru curatarea fetei si saptamanal isi facea o masca pentru scrub din zahar si suc de lamaie cu care isi masa fata pentru a indeparta celulele moarte si a avea un ten mai luminos.

Citește în continuare