Skip to content

Tomorrowland organizeaza petrecere de revelion online. Armin van Buuren, David Guetta, Diplo sunt printre invitati

Tomorrowland a anuntat detaliile despre viitorul lor festival virtual, care va avea loc de Revelion. Petrecea organizata de cel mai cunoscut festival dedicat muzicii electronice din lume se numeste “un An Nou magic pentru un sfarsit de an exceptional”, iar pana acum, 25 de artisti si-au confirmat deja prezenta pe cele patru scene digitale deja anuntate.

Printre cei care vor aparea la noul eveniment Tomorrowland sunt Armin van Buuren, CamelPhat, Charlotte de Witte, David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Duck Sauce, Kölsch b2b Joris Voorn, Lost Frequencies, Major Lazer, Martin Garrix si multe altele.

Organizatorii au anuntat ca evenimentul va fi adaptat la toate cele 27 de fusuri orare din lume, astfel incat in orice tara, petrecerea va incepe la ora 20.00, ora locala. Vanzarea biletelor pentru aceasta petrecere online va fi disponibila din 17 noiembrie, pe website-ul oficial al Tomorrowland.

Festivalul Tomorrowland este unul din cele mai mari festivaluri de muzica electronica din lume, organizat anual, incepand cu 2005, in orasul belgian Boom.

Considerat un fenomen global, Tomorrowland a adus impreuna fani ai muzicii electronice de peste tot din lume, fiind unul dintre cele mai invoative festivaluri in materie de scenografii si design de scena.

Avand in vedere situatia pandemica de anul acesta, Tomorrowland s-a desfasurat online, pastrand mare parte din organizarea fizica: cele mai cunoscute scene si un line-up cu cei mai buni Djs ai lumii.

Evenimentul a vandut 140.000 de bilete digitale, 30.000 de pachete digitale complete si au oferit 30.000 de acreditari de presa. Pentru intreaga experienta digitala, au lucrat cu o echipa specializata in jocuri video, astfel incat utilizatorii sa fie cat mai aproape de experientele offline pe care organizatorii le ofereau la festival.

Dupa eveniment, acestia au explicat intr-un video ce a insemnat pentru ei organizarea acestei editii a festivalului online.

Citește în continuare