Skip to content

Muzeul Virtual al Artei Pierdute cere ajutor pentru a gasi opere furate de la Van Gogh, Monet si Cezanne.

Muzeul Singer Laren din Olanda se transforma in Muzeul Virtual al Artei Pierdute prin intermediul unei expozitii interactive in care vizitatorii sunt rugati sa ajute la gasirea unor capodopere care au disparut sau au fost furate de-a lungul timpului.

Expozitia „Missing Masterpieces” se desfasoara online pana pe 10 februarie 2021 si prezinta 12 opere de arta faimoase la rezolutie foarte mare.

Vizitatorii expozitiei dar si orice alti utilizatori de internet sunt incurajati sa caute prin sectiunile de comentarii ale unor site-uri precum Reddit, forumuri sau alte colturi ale online-ului pentru a gasi indicii despre capodoperele pierdute. Orice indiciu sau teorie despre unde ar putea fi lucrarile trebuie trimise la [email protected] sau pe social media folosind hashtagul #MissingMasterpieces.

Expozitia a fost inspirata de furtul unui Van Gogh de pe peretii galeriei Singer Laren. A fost unul dintre cele mai mari jafuri artistice ale anului 2020.

In luna martie, la inceputul lockdown-ului, hotii au spart muzeul Singer Laren si au furat unul dintre cele mai valoroase peisaje pictate de Van Gogh: „Gradina Parsonaje din Nuen, primavara” (1884).

La cateva luni dupa furtul care a socat autoritatile locale si internationale si a deschis o ancheta care s-a extins la nivel european, au aparut cateva fotografii cu tabloul furat. A fost pozat langa o editie recenta a ziarului New York Times pentru a arata ca imaginea este de actualitate si ca persoana care a surprins imaginea se afla in posesia lucrarii.

Pentru a asigura publicul de autenticitatea lucrarii, hotii au trimis si o fotografie cu spatele tabloului unde se afla detaliile prin aceasta poate fi indentificata ca fiind cea furata din muzeu. Anterior, nu existau nicaieri imagini cu eticheta de pe spatele lucrarii.

Imaginile au fost trimise catre Arthur Brand, unul dintre criminalistii olandezi care investigheaza furtul. Acesta le-a postat pe contul de Twitter si le-a publicat in ziarul „De Telegraaf”.

Teoria acestuia este ca hotii isi doresc sa gasesc un potential cumparator al tabloului.

Langa tablou si ziar apare o copie a biografiei lui Octave Durham care povesteste cum a furat doua tablouri ale lui Van Gogh din muzeul dedicat artistului din Amsterdam. Lucrarile au fost recuperate din casa unui sef al mafiei italiene in 2016.

Durham, care a devenit cunocut drept „cel mai mare hot de Van Gogh-uri” se afla in spital la momentul jafului, astfel nu a fost inclus in cercul suspectilor.

Andreas Blühm, directorul Muzeului Groninger Museum a declarat pentru New York Times ca este un lucru nemaivazut in lumea artei sa trimiti fotografii cu o opera de arta furata langa ziar, de parca ar fi un ostatic uman.

Expozitia „Missing masterpieces” a fost curatoriata de istoricul Noah Charney, fondatorul „Asociatiei pentru Cercetare in Crime comise impotriva artei”.

Supranumita „Expozitia imposibila” pentru ca niciuna dintre lucrari nu poate fi localizata, selectia este bazata pe „Muzeul Artei Pierdute”, cartea lui Charney din 2018.

Charney a declarat: „Foarte putine dintre aceste opere de arta sunt cu adevarat pierdute si ideea este ca oamenii pot fi mult mai interactivi si pot trimite indicii sau teorii despre unde s-ar putea afla lucrarile. Multe dintre operele pierdute apar deseori in locuri neasteptate, in moduri surprinzatoare. Asa ca ne pastram speranta ca vor fi gasite din nou”.

Expozitia virtuala a artei pierdute poate fi vizitata aici.

Include trei lucrari ale lui Van Gogh, doua ale lui Claude Monet care au fost reperate in Romania si opere semnate de Jean Baptiste Oudry, Paul Cezanne, William Blake, David Teniers cel Tanar, József Lampérth Nemes, Jacob Jordaens si o fotografie realizata de Barbora Kysilkova.

Intre timp, autoritatile olandeze au pus la dispozitie peste 1000 de lucrari create de Van Gogh intr-o expozitie virtuala fara precedent.

Mai jos puteti descoperi o expozitie virtuala prin cel mai mare muzeu dedicat geniului olandez.

Citește în continuare