Skip to content

Marocco, cel de-al doilea film de lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu merge la Festivalul de film de la San Sebastian. Filmul ii are in rolurile principale pe Serban Pavlu, Crina Semciuc si tinerii aflati la debut, Ana Indricau si Tudor Cucu – Dumitrescu

“Marocco” (titlul international “Mikado”), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu va avea premiera mondiala in cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian. Filmul a fost selectat in cadrul sectiunii New Directors care premiaza productiile regizorilor aflati la debut sau la cel de-al doilea film.

“Marocco” ii are in rolurile principale pe Serban Pavlu, Crina Semciuc si tinerii aflati la debut, Ana Indricau si Tudor Cucu- Dumitrescu, si urmareste destinele a doua iubiri care ajung in situatii de viata si de moarte ca urmare a neincrederii.

“Marocco” e o poveste universala despre responsabilitatea morala a faptelor care duc la consecinte fatale, dar si despre lantul faptelor mici facute cu intentii bune care genereaza prabusirea unui esafodaj construit pe o iubire puternica.

Intr-un sir de intâmplari in care toti au avut intentii bune, dar totul se sfârseste cu moarte, cine e vinovatul?!

In distributie se mai afla Emila Popescu, Tania Filip, Vlad Brumaru, Mihaela Sirbu, Mirela Gorea, dar si copiii Amalia Constantinescu si Sonia Stolea.

Scenariul este semnat de Alexandru Popa si Emanuel Pârvu, imaginea ii apartine lui Silviu Stavila iar montajul lui Dan Stefan Pârlog.

Filmul este produs de Miruna Berescu (prin FAMart) alaturi de co-producatorii Jordi Niubo, Teodor Mirea si Bogdan George Apetri.

“De fiecare data când faci un film, te gândesti la ce parcurs va avea, daca lumea va intelege ce ai vrut sa spui, daca va fi placut, daca publicul va reactiona asa cum te astepti. Contextul pandemiei ne-a facut sa ne punem altfel genul asta de intrebari. Pe de alta parte, premiera intr-un festival ca San Sebastian, ne face sa speram in universalitatea mesajului pe care vrem sa il transmitem. Onestitatea abordarii narative din plan personal, aduce o estetica aparte – in care m-am ferit foarte mult de explicatii – cinema-ul fiind o arta explicativa in sine (lucrând cu imagini) si am sperat ca acest lucru sa poata fi observat”, spune regizorul filmului Emanuel Pârvu.

 “O premiera mondiala la un festival ca San Sebastian este foarte importanta in sine si, in acelasi timp, deschide drumul filmului nostru catre publicul din România. In plina pandemie, imediat dupa lockdown, când am putut incepe filmarile, noi, ca echipa, ne intrebam daca va mai veni momentul acesta – de a vedea filmul pe ecran, intr-o sala de cinema, de aici sau din afara”, precizeaza Miruna Berescu, producatorul filmului.

“Marocco” urmeaza sa aiba premiera pe ecranele din România in aceasta toamna. Cea de-a 69-a editie a Festivalului de Film de la San Sebastian va avea loc in perioada 17 – 25 septembrie. Sectiunea New Directors este competitionala, premiul acordat este in valoare de 50.000 euro.

Marocco este produs cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si realizat in colaborare cu Televiziunea Româna, in co-productie cu i/o post Cehia, Natura Party, The East Company Productions, FAMart Films Production.  

Citește în continuare