Skip to content

Ducele de Sussex va fi prezent la incoronarea regelui Charles al III-lea, dar Meghan nu va participa la ceremonie. Palatul Buckingham si familia Sussex au dat comunicate de presa separate

Au existat speculatii cu privire la faptul daca cuplul va calatori sau nu la incoronare, dar acum s-a aflat ca printul Harry va participa singur.

Printul se va alatura celor peste 2.000 de invitati la Westminster Abbey pe 6 mai. Va fi prima data cand va fi vazut cu familia regala de cand a fost publicata cartea sa de memorii Spare care a generat atat de multe controverse la nivel global.

Cartea printului Harry a dezvaluit profunzimea dezacordurilor sale cu alti membri ai Familiei Regale si de atunci printul a vorbit in mai multe interviuri despre faptul ca se simte „diferit” de restul familiei sale.

Regele si regina consort vor fi incoronati luna viitoare, in fata a peste 2.000 de invitati

Nu era clar daca Printul Harry va participa la incoronarea tatalui sau, dar acum s-a confirmat ca va fi prezent la Abbey, ceea ce inseamna ca Regele Charles ii va avea pe ambii sai fii prezenti la ceremonie.

Data este, de asemenea, cea de-a patra aniversare a fiului Printului Harry si al lui Meghan, Printul Archie, care va ramane in SUA cu mama sa.

Printul Harry si Meghan au emis o declaratie in acelasi sens ca si palatal Buckingham: „Ducele de Sussex va participa la slujba de incoronare de la Westminster Abbey pe 6 mai. Ducesa de Sussex va ramane in California cu Printul Archie si Printesa Lilibet”.

Nici purtatoarea de cuvant a cuplului si nici Palatul Buckingham nu au comentat decizia, insa pe retelele de socializare au existat opinii puternic impartite, sustinatorii laudand-o pe Meghan pentru ca si-a aparat propria pozitie, in timp ce oponentii au criticat-o pentru ca nu ii respecta  pe socrii ei regali.

Printul Harry si Meghan fusesera contactati prin e-mail in urma cu mai bine de o luna in legatura cu participarea la incoronare, ceea ce a provocat saptamani intregi de speculatii in presa britanica cu privire la faptul daca vor merge sau nu.

Anuntul inseamna ca Printul Harry va lua parte la ceremonia istorica, alaturandu-se altor membri ai Familiei Regale, personalitati publice, lideri mondiali si 450 de reprezentanti ai unor organizatii de caritate si grupuri comunitare.

Intrucat nu mai este un „membru al familiei regale in activitate”, ramane de vazut ce rol va juca Printul Harry in cadrul ceremoniei. Pentru Jubileul de platina al reginei, printului Harry si lui Meghan nu li s-a permis sa ia parte la traditionala aparitie la balconul Palatului Buckingham.

Este de asteptat ca Printul William, in calitate de Print de Wales, sa aiba un rol proeminent la incoronare – iar dupa relatarea dramatica a Printului Harry despre cearta lor, se va acorda atentie speciala pentru momentele in care cei doi frati vor fi vazuti din nou impreuna.

Memoriile printului Harry descriu o altercatie fizica intre frati si certuri cu privire la casatoria tatalui lor cu Camilla.

Nepotii reginei consort se vor numara printre copiii cu roluri la incoronare, iar Palatul Buckingham a declarat ca dupa acest eveniment va fi un „moment potrivit” pentru ca ea sa fie cunoscuta sub numele de Regina Camilla.

Pe langa slujba de incoronare, exista un weekend lung de evenimente publice si concerte la care Familia Regala va trebui sa participe. Cu toate acestea, nu se stie cat timp va ramane printul Harry in Marea Britanie.

Citește în continuare