Skip to content

Netflix a inceput productia serialului Subteran cu Ana Ularu si Florin Piersic Jr  in rolurile principale. E vorba de un serial politist in 6 episoade regizat printre altii de Octav Gheorghe care a lucrat la Ruxx si Vanatorul de spirite

Netflix a inceput productia serialului romanesc Subteran cu Ana Ularu si Florin Piersic Jr  in rolurile principale.

Seria in 6 episoade va spune povestea unei mame care lucreaza in IT si ajunge sa lupte sub acoperire impotriva interlopilor bucuresteni care i-au schimbat viata.

Cami este o femeie care isi foloseste inteligenta pentru a avea succes intr-o lume a barbatilor. Cand viata ei este data peste cap de un grup interlop, ea ajunge sa joace rolul de iubita si hacker pentru un detectiv sub acoperire care se afla intr-o situatie fara scapare. Insa Roman este singura sansa pe care o are Cami de a se razbuna si de a-si salva fiul.

El este  regizat de Anca Miruna Lazarescu (Hackerville), Daniel Sandu(Un pas in urma Serafimilor, Bani Negri)  si Octav Gheorghe (Vanatorul de  Spirite, Ruxx), cu scenariu scris de Steve Bailie, cu Octav Gheorghe si Peter Kerek si producatori Tudor Reu (Mobra Films) si Johnathan Young (creative).

Atat Ana Ularu cat si Florin Piersic jr pot fi vazuti in spectacole de teatru, iar recent au fost prezenti si in seriale sau filme.

Cu o cariera internationala sustinuta si foarte bogata, Ana a fost unul dintre personajele cheie din serialul HBO, Spy Master, dar si in productia Netflix, Who is Erin Carter?

Tot in acest an a fost unul dintre personajele importante din serialul The Power (Amazon), iar publicul din Romania a putut sa o vada in ultimii trei ani si in Alex Rider (serialul AXN) si in Triburile Europei (Netflix) dar si in filmele lui Bogdan Apetri, Miracol si Neidentificat. Activitatea ei include insa si alte productii internationale, lung metrajul Siberia cu Keanu Reeves in rolul principal, Inferno cu Tom Hanks protagonist, serialul NBC, Emerald City.

Florin Piersic Jr a putut fi vazut recent in The Protégé cu Samuel L Jackson si Michael Keaton protagonisti, seria Amazon Comrade Detective, unde colegii sai erau Channing Tatum si Joseph Gordon Lewit, dar si in filme pe care le-a scris si regizat, cele mai cunoscute fiind Nothing about love si Killing Time.

In teatru are in acest moment un spectacol exceptional, Tzuki si TATI, unde joaca alaturi de Marius Bodochi, o productie independenta pe care v-o recomandam.

„Ne bucuram sa incepem productia noii serii romanesti „Subteran” si suntem mandri sa ne alaturam echipei extraordinare care se afla in spatele acestui proiect. Industria de film romaneasca este cunoscuta pentru traditia creativa si artistii remarcabili si suntem, de asemenea, extrem de incantati de acest scenariu care prezinta un personaj feminin puternic,” spune Anna Nagler, Director of Local Language Series pentru Netflix Europa Centrala si de Est. „Subteran este un serial politist captivant, dar si putin absurd, cu un ton alert, plin de adrenalina si sunt sigura ca va evolua frumos avand in vedere succesul deja cunoscut al numeroaselor titluri romanesti disponibile pe Netflix”, a completat Anna.

Netflix a licentiat in ultimii ani multe filme si seriale romanesti care au devenit unele dintre cele mai vizionate si apreciate de membrii Netflix.

Netflix este unul dintre liderii globali ai serviciilor de divertisment prin vizionare online, cu 247 de milioane de abonati din peste 190 de tari, care se bucura de seriale, lungmetraje si jocuri intr-o mare varietate de genuri si limbi.

Citește în continuare