Skip to content

Cand ar trebui sa ne gandim la planul de pensionare

Aceasta perioada a anului este una in care facem bilantul anului care se incheie, al parcursului nostru prin viata pana la acest moment si ne asezam totul in contextul obiectivelor personale. In plus, e o perioada propice pentru a ne gandi la viitor. De aceea, am incercat sa abordam un subiect care tine de siguranta noastra financiara la  varsta la care nu vom mai putea sa muncim atat de mult.



Adrian Simion, Manager al Departamentului Dezvoltare si Suport Business Planificare Financiara  Personala, Raiffeisen Bank Romania raspunde la intrebarile urban.ro

Cand ar trebui sa incepem sa economisim pentru  Pensia Facultativa ?

Ideal, din momentul primei angajari sau startul unei activitati de natura salariala. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine. 

Perioada este foarte importanta, dar inainte de a lua o decizie, putem sa facem anumite simulari/calcule pentru ca sa intelegem mai bine ce inseamna sa economisesti prin intermediul Pensiei Facultative.

Exemplificare: vom vedea ca daca contribuim 30 de ani intr-un fond de pensii facultative, chiar cu o suma mai mica, vom acumula un activ mai mare, in comparatie cu a investi o suma mai mare pentru o perioada de timp mai scurta.

Daca as incepe peste 10 de ani si as mai avea 20 de ani de contributii pana la implinirea varstei de 60 de ani, chiar si cu o suma lunara de 2 ori mai mare nu o sa acumulez aceeasi valoare, la finalul perioadei. De asemenea, poti incepe mai devreme, cu o suma mai mica de bani si, pe masura ce veniturile cresc, poti majora si contributia in fondul de pensii facultative pentru a pastra relevanta in comparatie cu venitul din acel moment.

Conteaza mai mult timpul decat suma?

Ambele sunt importante. Pensia nu este un moment, ci o perioada de timp in care vom avea nevoie de sprijin financiar suplimentar. Intre a fi pregatit pentru aceasta perioada si a nu avea nicio suma de bani economisita din perioada activa profesional, diferenta este foarte mare.

Cum putem face o simulare?

Putem sa plecam fie de la suma cu care doresc sa contribui, fie de la pensia pe care mi-o doresc. Statul sprijina atat angajatii, cat si angajatorii cu deduceri fiscale in limita unui plafon anual a cate 400 de euro pentru angajator, cat si pentru fiecare participant. In acelasi timp, la Pilonul III de Pensii putem contribui cu maxim 15% din venitul salarial (sau de natura salariala) brut, conform legislatiei.

Cat voi castiga lunar daca la varsta pensionarii voi primi doar pensia de la stat?

Din estimarile specialistilor, la pensie, venitul scade cu aproximativ cu 40% fata de perioada salariala. Insa, tu poti reduce din aceasta diferenta contribuind la fondul de pensie facultativa pe perioada de activitate in munca, cu o suma suplimentara, totul distinct de sistemul public de pensii (pilonul I) sau pensia privata obligatorie (pilonul II).

Sa zicem ca imi propun ca la varsta de 60 de ani sa am deja 100.000 de lei pusi deoparte pentru pensionare. Putem face un calcul?

Daca decizi sa aderi la o pensie facultativa la varsta de 25 de ani putem sa luam in calcul o suma a contributiei de aproximativla 110 lei lunar. Pentru varsta de 45 de ani ar trebui sa ai o contributie lunara de aproximativ 400 de lei lunar.

Cand putem beneficia de pensia privata? 

Cadrul legal prevede ca poti utiliza banii acumulati la Fondul de Pensie Facultativa oricand, incepand cu varsta de 60 de ani. Daca in perioada in care contribui survine un accident prin care intervine incapacitatea de a presta o munca ca urmare a invaliditatii, atunci suma poate fi accesata mai devreme, oricand, in conditiile legii. De asemenea, daca participantul la un fond de pensii facultative decedeaza inainte de pensionare, atunci familia va beneficia integral de activul participantului, conform legii.

Ce se intampla cu banii investiti intr-un fond de pensie privata pana la varsta de 60 de ani? 

Scopul fondului de pensii facultative este de a genera un profit pentru participant. La fel ca in cazul investitiilor, cu cat perioada de acumulare este mai lunga, cu atat plusul poate sa fie mai mare. Obiectivul fondurilor de pensii facultative il reprezinta cresterea pe termen lung a capitalului investit pentru a oferi participantilor o rentabilitate adecvata in conditiile asumarii unui nivel de risc specific fondului ales. Un alt atribut al fondurilor de pensii facultative este reprezentat de faptul ca, banii sunt, investiti in mai multe clase de active financiare, conform legii: plasamente monetare, titluri de stat, obligatiuni municipal si corporative, actiuni, obligatiuni emise de World Bank, EBRD, EIB.

Citește în continuare

Amazon si fundatia care detine drepturile de autor Tolkien pentru ecranizari au iesit victoriosi dintr-o batalie juridica pe mai multe fronturi privind franciza "Stapanul inelelor". Majoritatea drepturilor pentru "Stapanul inelelor" si "Hobbitul" apartine unui grup suedez de jocuri de noroc

In aprilie, autorul Demetrious Polychron a publicat o carte intitulata "The Fellowship of the King", despre care sustinea ca este o continuare a "Stapanului inelelor". El planuia ca aceasta carte…

Citeste mai mult