De-a lungul istoriei, miturile si literatura au reflectat nu doar credintele unei epoci, ci si raporturile de putere dintre genuri. In mod constant, femeile care au indraznit sa fie libere, puternice sau neconforme au fost transformate in personaje demonice, vrajitoare, seducatoare fatale sau fiinte malefice.

De la Ielele din mitologia romaneasca si Baba Cloanta din basme, pana la Lady Macbeth, Lilith ori Medeea, aceste figuri au fost proiectii ale fricii colective fata de o feminitate care nu putea fi controlata.

 Iata cateva exemple asezate in contextul istoric, dar vazute din perspectiva intelegerii evenimentelor cu educatia si cultura de azi.

In traditia populara romaneasca, Ielele sunt spirite ale naturii, frumoase si primejdioase. Ele danseaza noaptea in poieni si pedepsesc barbatii care le privesc. In interpretarile etnologice moderne, Ielele reprezinta o forta arhaica a feminitatii libere, o expresie a erotismului si a puterii naturii. Totusi, crestinismul le-a demonizat, transformandu-le in fiinte malefice, asociate cu diavolul. Frumusetea si independenta lor au fost reinterpretate ca ispita si blestem. Astfel, ceea ce era initial o manifestare a naturii salbatice a fost domesticit prin frica.

In basmele romanesti, Baba Cloanta (sau Baba Cloanta Cotoroanta) intruchipeaza o alta dimensiune a fricii de femeia care scapa normelor. Ea este batrana, urata, uneori canibalica, dar poseda o cunoastere profunda a lumii magice. Ca si vrajitoarea din Hansel si Gretel, Baba Cloanta este imaginea inspaimantatoare a intelepciunii feminine imbatranite — o femeie care nu mai este supusa dorintei masculine, dar care detine putere. Demonizarea ei ascunde o anxietate culturala: frica de femeia care nu mai poate fi sedusa sau controlata.

In literatura universala, arhetipul femeii demonice atinge o complexitate aparte in figura Lady Macbeth. Ea este una dintre cele mai fascinante creatii shakespeariene, o femeie care indrazneste sa invoce „spiritele raului” pentru a-si depasi conditia. Lady Macbeth nu este posedata de diavol, ci de ambitie si dorinta de putere – trasaturi considerate „masculine”. Shakespeare o construieste ca pe o forta distructiva, dar in acelasi timp profund umana: vinovata, constienta si in final, sfasiata de remuscare. Demonizarea ei reflecta tensiunea dintre idealul feminin pasiv si realitatea unei femei care actioneaza, conduce si gandeste strategic.

O figura mult mai veche, Lilith, apare in mitologia mesopotamiana si apoi in traditia ebraica, fiind considerata prima sotie a lui Adam. Spre deosebire de Eva, Lilith refuza supunerea. Ea paraseste Paradisul si devine, in interpretarile ulterioare, demon al noptii, ucigasa de prunci si simbol al pacatului sexual. Dar in lectura moderna, Lilith este redescoperita ca prototip al femeii independente, al celei care refuza sa fie „coasta” a barbatului. Demonizarea ei marcheaza momentul simbolic in care feminitatea autonoma este transformata in amenintare.

De la Lilith si Medeea, pana la Morgan le Fay sau Circe, aceste femei care stapanesc mistere, cunoastere si dorinta au fost privite cu suspiciune. Psihanalistii ar spune ca ele reprezinta „umbra feminina” a culturii patriarhale – aspectele reprimante ale feminitatii (puterea, sexualitatea, furia, intelepciunea) care, neputand fi integrate, au fost proiectate in afara ordinii, in domeniul raului.

In epoca moderna, aceste figuri revin reinterpretate. Feminismul si studiile culturale le-au eliberat de stigmat.

Ielele devin embleme ale libertatii instinctuale, Lady Macbeth – o victima a presiunilor de putere, iar Lilith – simbolul emanciparii. Literatura contemporana, de la Margaret Atwood la Angela Carter, reinvie aceste personaje nu pentru a le infricosa, ci pentru a le intelege.

Adevarata intrebare nu este de ce aceste femei au fost demonizate, ci de ce era nevoie ca ele sa fie demonizate. Frica de ele nu este altceva decat frica de potentialul feminin neimblanzit: de puterea de a crea si distruge, de a cunoaste si seduce, de a sfida regulile. Ele nu sunt monstri, ci oglinzi in care lumea patriarhala si-a vazut mereu propriul cosmar: o femeie care nu mai cere permisiune pentru a exista.