Pentru regizorul Paul Negoescu si directoarea de imagine Ana Draghici, filmul „Atlasul Universului” reprezinta mai mult decat o noua colaborare profesionala. E un film facut cu drag in familie, in jurul unei teme comune: curajul unui copil. „Atlasul Universului” ruleaza deja in cinematografe si face parte din programul educational de la Cinema City care incurajeaza profesorii sa vina cu clasa la film.

Paul Negoescu s-a nascut in 1984 in Bucuresti. A studiat regia de film la UNATC. A regizat mai multe scurtmetraje premiate si selectionate in festivaluri internationale de film importante precum Cannes, Berlin, Karlovy Vary sau Rotterdam. Doua dintre scurtmetraje (Renovare si Derby) au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film in 2009 si 2011. Filmul sau de debut, „O luna in Thailanda” a avut premiera la Festivalul de Film de la Venetia in 2012 si a castigat, printre altele, Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia si Premiul pentru debut la Festivalul de Film Transilvania. Cel de-al doilea lungmetraj, „Doua lozuri”,  a fost in acelasi timp un succes de box-office cu incasari record pentru un film romanesc, dar a fost si foarte bine primit atat de critici, cat de festivalurile internationale de film si a fost distribuit in mai multe tari, drept care in 2023 a realizat o continuare a filmului, intitulata „Inca doua lozuri”. „Oameni de treaba”, un alt film al sau, a fost de asemenea foarte bine primit atat de public cat si de festivaluri si de critica de specialitate, in acelasi timp castigand cele mai importante premii Gopo (cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu, cel mai bun rol principal masculin, cel mai bun rol secundar masculin, cel mai bun montaj). „Atlasul Universului”, cel mai recent film al sau, a castigat mentiunea speciala a juriului Generation de la festivalul de film de la Berlin in 2026, urmat de alte sase premii in festivaluri internationale. In paralel este profesor de regie la UNATC.

Ana Draghici este directoare de imagine stabilita in Bucuresti. Are peste 15 ani de experienta. Ea si-a inceput cariera ca operatoare de camera la filmul „Aurora” in regia lui Cristi Puiu apoi a debutat ca directoare de imagine cu filmul ,,Doua Lozuri” in regia lui Paul Negoescu care a fost un succes de box-office, critica si festivaluri.

De atunci a filmat mai multe lungmetraje de fictiune si documentare. Filmele ei au fost prezentate in cadrul multor festivaluri internationale si au fost distribuite in Europa, SUA si Asia, inclusiv pe platforme precum Netflix, HBO, Sky Showtime. Ultimul film pe care l-a filmat ,,Atlasul universului” a castigat anul acesta Mentiunea Speciala a Juriului Generation in cadrul Berlinale. Este Berlinale Talents Alumni, membru al Academiei Europene de Film , ICFC (International Community of Female Cinematographers) si al RSC si , in prezent, preda imagine de film la Universitatea Babes-Bolyai.

Cum a inceput relatia voastra, personala si profesionala, si in ce moment ati simtit ca cele doua planuri incep sa se impleteasca firesc?

A: Noi ne cunoastem din facultate. Am fost colegi in anul I. Apoi ne-am apropiat ca prieteni prin anul patru si dupa ce am terminat facultatea eram deja prieteni foarte apropiati. Apoi am filmat impreuna si apoi ne-am apropiat cam tare si relatia a devenit personala.

P: Apropierea a venit treptat. La un moment dat am realizat ca ma gandesc la Ana ca la ceva mai mult decat o prietena si ca, in plus, mai sunt si atras de ea, iar dupa cateva luni cred ca si ea a realizat acelasi lucru.

Cat de mult va influenteaza faptul ca sunteti si parteneri de viata, si colaboratori creativi, atunci cand luati decizii pentru un film?

A: Nu-mi dau seama, pentru ca deja ne-am obisnuit. Nu prea mai separ planurile astea doua. Cel mai mult cred ca conteaza faptul ca ne cunoastem destul de bine si asta simplifica mult procesul in care trebuie sa luam decizii artistice.

P: Ajuta mult faptul ca suntem la fel de apropiati si in materie de gusturi.

La „Atlasul Universului”, care a fost prima idee comuna de la care ati pornit si cum s-a transformat ea pe parcursul procesului?

A: Cred ca una dintre primele idei comune pe care le-am avut in relatie cu filmul a fost tema curajului care ne-a ajutat pe amandoi sa aducem in proiect felul in care simteam chestiunea asta.

Cum ati impartit intre voi responsabilitatile si spatiul de decizie pe set, astfel incat colaborarea sa ramana clara si eficienta?

A: Relatia noastra pe set e de regizor – directoare de imagine, relatie care e foarte clar determinata. De obicei lucrurile sunt clare cand intram in filmare, iar cand intervin lucruri spontane ne sfatuim pe loc si cam aia e.

P: Da, nu era nimic de impartit. Fiecare isi face treaba lui si e foarte clar si eficient. Cateodata ne mai consultam, ne mai sfatuim intre noi.

A existat un moment in lucru in care v-ati dat seama ca filmul are deja o voce comuna foarte limpede, care va apartine amandurora?

A: Pentru mine nu a existat un moment. Am realizat congruenta acestei voci comune abia dupa ce am vazut filmul montat. Dar noi avem un limbaj comun in toate filmele noastre, iar meseria mea implica sa am limbaj comun cu regia, ca altfel nu iese bine filmul.

Cum ati construit impreuna tonul filmului, ca sa fie accesibil copiilor, dar si suficient de bogat pentru adulti?

A: Nu ne-am gandit vreodata cum sa facem sa fie accesibil copiilor sau sa placa adultilor. Am filmat cum am crezut noi ca vrem sa arate. Nu am tinut cont altceva. Tonul e in acord cu ce am vrut sa transmitem.
P: Cum spuneam, avem gusturi comune si e usor sa ne armonizam intre noi. Iar filmul nu a fost gandit sa fie accesibil copiilor decat in materie de poveste, e o poveste despre un copil care trece printr-o aventura. Dar nu am facut filmul sa fie mai usor de inteles ca sa-l inteleaga copiii, pentru ca ei inteleg foarte bine subtilitati, nu trebuie sa-i desconsideram ca spectatori. Fiica noastra pricepe subtilitatile filmelor la fel ca orice spectator adult si cinefil.

Ce credeti ca poate face un film pentru copii azi si de ce vi se pare important sa existe astfel de povesti in cinema?

P: In materie de spectatori nu stiu ce va face filmul, daca va merge lumea sa-l vada sau nu. Sper totusi ca da, ar fi trist sa nu-l vada lumea, in ciuda intregului efort depus ca sa aducem filmul pe ecrane. Eu cred ca e important sa vada copiii filmul asta din acelasi motiv pentru care cred ca e important sa citeasca carti, sa asculte muzica buna etc., ca sa-si largeasca orizontul cultural. Desi nu e tocmai un film pedant, cred ca au ce invataturi sa-si traga din el. Dar nu doar copiii, ci si adultii au ce sa vada in film. Macar pentru interpretarea deosebita a lui Matei, actorul principal.

Care sunt temele cele mai importante pentru voi in Atlasul Universului si ce anume vi se pare esential sa ajunga la public prin poveste?

P: Pe mine ma bucura cand spectatorii ies de la film si pleaca cu sentimentul ca a fost o seara castigata, ca de banii pe care i-au dat pe bilet au simtit ca au primit ceva inapoi. Ce anume… depinde pana la urma de fiecare. Unora poate sa le placa muzica si sa ramana cu asta, altora poate le place cainele din film. Dar simt satisfactie atunci cand spectatorii au fost atinsi de lucrurile care m-au preocupat pe mine si anume de felul cum reuseste un copil sa se descurce singur si sa-si invinga temerile.

Ce cadre sau ce tip de imagini simtiti ca nu puteau lipsi din film si erau, pentru fiecare dintre voi, „non negociabile”?

A: Cred ca filmul ar fi fost mai sarac fara imaginile cu Mbappe si fara secventele de la targ. Altfel, cred ca orice cadru poate fi negociabil intr-o anumita masura.

P: Cred ca niciun prim-plan cu Matei nu putea lipsi din film pentru ca filmul sta in performanta acestui copil care reuseste sa emotioneze spectatorul dintr-o singura privire.

Exista cadre, momente sau solutii vizuale pe care le-ati indragit amandoi, dar care au venit din perspective diferite?

P: Sunt multe cadre pe care le-am indragit amandoi, indiferent de perspectiva.

In ce fel se vede diferit filmul prin ochii fiecaruia dintre voi: ce urmaresti tu mai mult, Ana, si ce urmaresti tu mai mult, Paul?

A: Pe mine ma intereseaza mai mult tema curajului si a curiozitatii si imi provoaca o oarecare nostalgie cu privire la copilaria in mijlocul naturii.

P: In general, eu urmaresc sa existe o armonie si o coerenta a lucrurilor care se intampla pe ecran.
Cum v-ar placea sa fie citita colaborarea voastra dupa acest film: ca o echipa creativa, ca un dialog artistic sau ca un tip de mesaj comun?

P: Eu sunt bucuros cand lumea apreciaza ce facem impreuna si ne vede ca pe un cuplu care lucreaza bine impreuna.

Care au fost cele mai mari diferente creative/ daca au existat intre voi la proiectele anterioare? Si ce v-a placut cel mai mult la fiecare din filmele la care ati lucrat? Dar la Atlasul Universului?

P: Nu-mi amintesc sa fi avut diferente creative. Nu e niciunul din noi conflictual din fire. Avem incredere unul in celalalt si fiecare isi face treaba asa cum considera el mai bine. Faptul ca suntem cuplu si-n afara platoului de filmare ne ajuta sa ne armonizam destul de usor. La „Atlasul Universului” cel mai multe ne-a placut sa lucram cu copiii, a fost o experienta noua si pentru noi si a fost una gratifianta. La fel si cu cainele, Ricky. Intalnirile cu el au fost surprinzator de placute.

Cum a fost experienta de vizionare in familie la festivalurile la care ati calatorit si impreuna cu fiica voastra? Cum ati gestionat primele emotii, intrebarile si reactiile publicului? Cum s-a transformat relatia voastra de familie odata cu acest film?

P: Nu s-a transformat, ci cel mult a evoluat, in sensul ca fiica noastra a vazut si ea cu ce ne ocupam noi, cum se naste un film si cum ajunge sa fie perceput de spectatori din tari diferite, continente diferite, culturi diferite. Am profitat de aceste festivaluri ca sa putem petrece timp impreuna.

Ce va motiveaza in continuare in activitatea voastra, atat ca cineasti, cat si ca profesori/ mentori? Care sunt cele mai mari dificultati cu care va confruntati? Si care sunt cele mai mari satisfactii?

P: Pe mine ma motiveaza sa stiu ca ce fac nu e degeaba, ca are un anumit impact pentru cineva. Fie ca e vorba de un spectator pe care-l emotioneaza filmul, fie ca e vorba de un student care ajunge sa evolueze (si) cu contributia noastra.

Care sunt momentele/ experientele/ lucrurile pentru care sunteti cel mai recunoscatori in relatia voastra personala si cea profesionala?

P: In viata personala sunt recunoscator ca avem un copil super misto, ca suntem sanatosi si ca ne intelegem bine. In viata profesionala sunt recunoscator pentru ca pot face ce-mi place si sa-mi si intretin familia din asta.

A: Pai cam ce a zis si Paul. Sunt foarte recunoscatoare si ma simt norocoasa pentru toate lucrurile pe care le avem si le facem impreuna. Pentru familie, pentru prieteni, pentru ca pot sa fac ce iubesc si sa spun povesti in imagini create de mine.

Foto Sabina Costinel