In fiecare an, odata cu aprinderea luminilor de sarbatori, se fac listele pentru cine festive si ne revin in minte aceleasi intrebari despre cum arata o masa „adevarata” de Craciun, cine sta la masa de onoare si cum se construieste un meniu memorabil. 

In 1968, revista americana Town & Country a propus un exercitiu neobisnuit: l-a invitat pe Alfred Hitchcock sa imagineze cina lui ideala pentru Mos Craciun. Regizorul a acceptat provocarea si, intr-un reportaj realizat la resedinta sa din Bel Air, a construit, pas cu pas, un festin gandit cu aceeasi precizie cu care isi organiza filmele. 

Va propunem o incursiune in universul lui culinar, structurat similar ca o experienta cinematografica.

La momentul cinei, Hitchcock lucra la scenariul pentru „Topaz”, dar a acceptat jocul si a tratat invitatia exact ca pe un film: cu distributie atent aleasa, cu decoruri precise, cu doua acte bine delimitate si cu un final gandit pana la ultima nuca de pe masa.

Regizorul a pornit de la lista de invitati, imaginand un pranz de sarbatori la care Mos Craciun ar sta la dreapta gazdei, iar in jurul lor ar fi asezati Scrooge, pentru contrast, Oscar Wilde, pentru replici taioase, Beau Brummell, pentru ton mondeno-distant, dar si figuri istorice ca Marie Antoinette sau Anne Boleyn, personaje literare si personaje de cinema. La aceeasi masa ar aparea Nellie Melba, James „Diamond Jim” Brady, W. C. Fields, Bronco Bill, Socrate, pana si venerabilul „domn Quaker Oats”, fiecare cu rolul sau in echilibrul serii.

Dupa ce a stabilit invitatii, Hitchcock a construit meniul ca pe o structura in doua parti, cu ritm controlat si portii mici, astfel incat invitatii – de la Papalitate si pana la personaje din Shakespeare – sa poata tine pasul cu toate felurile, de la caviar iranian si supa de broasca testoasa pana la fazan cu cartofi chips si desert cu inghetata de rom, vin spumant si Moselle.

Hitchcock a povestit si cum a aflat, la cinci ani, „adevarul” despre Mos Craciun, cand si-a surprins parintii punand nuci si mandarine in ciorapul agatat de pat. A spus ca s-a prefacut ca nu stie nimic si a lasat mitul sa continue ani la rand. Mai tarziu, cand fiica lui, Patricia, era mica, a imbracat el insusi costumul de Mos, cu o masca prin care abia vedea si cu bratele pline de pachete, s-a impiedicat in bocanci si a intrat in camera ei pe intuneric. Isi amintea replica fetei, care s-a trezit, l-a privit si i-a spus doar: „Ati dori cumva o ceasca de ceai fierbinte?”.

Scrooge apare pentru ca Mosul „sa-l inveseleasca”, Lady Chatterley asigura „un strop de condiment”, iar Papa Paul participa pentru a binecuvanta masa, insotit de poetul Alexander Pope, prilej pentru o intalnire intre cei „doi Pope” la aceeasi masa.

Marie Antoinette este chemata la cina tocmai pentru ca nu exista deloc prajitura in meniu (aluzie la expresia “Sa manance briosa!” – “Let them eat cake”). Apar, alaturi de ei, Bronco Bill, primul cowboy de cinema, W. C. Fields, invitat mai ales pentru aprecierea sa constanta pentru vodka, Bottom din „Visul unei nopti de vara”, papusa Charlie McCarthy, care primeste portii sculptate din lemn, Nellie Melba, chemata sa „faca scandal” pentru ca nu va gasi nici toast Melba, nici desertul pe baza de piersici care ii poarta numele, si James „Diamond Jim” Brady, adus special ca s-o domoleasca. 

Casanova si Mae West sunt asezati la aceeasi masa pentru ca Mosul sa-i cunoasca si pentru ca cei doi sa aiba, in sfarsit, o ocazie de a sta fata in fata.

Socrate este folosit ca personaj de opozitie, invitat sa puna totul sub semnul intrebarii si sa se teama ca ar putea fi otravit, motiv pentru care nu va atinge nimic. 

„Domnul Quaker Oats”, figura emblematica a unui brand de cereale, sta la masa pentru a aprecia abundenta moderna fata de cumpatarea din alte vremuri. Momentul de „groaza” este rezervat Annei Boleyn, care, in scenariul lui Hitchcock, vine decapitata, purtandu-si capul pe o perna de catifea de culoarea vinului de Bordeaux. Numarul de invitati ajunge astfel la 20, cu Mos Craciun si gazda inclusi.

Pentru mancare, Hitchcock insista ca toate felurile sa fie servite in portii mici, pentru ca invitatii sa se poata bucura de succesiunea de gusturi fara sa ajunga epuizati la final. 

El invoca exemplul cinei edwardiene, cu numeroase feluri, dar cu portii „cat o imbucatura”, si spune ca vrea o structura asemanatoare.

Festinul incepe cu un prim fel de caviar iranian de cea mai buna calitate, insotit doar de jumatati de lamaie si piper negru proaspat zdrobit, fara ou sau ceapa tocata, pentru a nu altera gustul. Alaturi, se servesc pahare foarte subtiri cu vodka ruseasca bine racita. 

Apoi, fiecare invitat primeste cate o jumatate de ceasca de supa limpede de broasca testoasa, la care isi poate adauga, dupa gust, cateva picaturi de vin de Jerez La Ina.

Felul de peste este un file de calcan de Dover Veronique, prajit astfel incat sa ramana suculent, stropit cu unt si lamaie si garnisit cu boabe de strugure alb. Este insotit de un pahar de vin alb de Burgundia, Marquis de la Guiche Le Montrachet 1964, an pe care Hitchcock il prefera pentru prospetimea vinurilor albe. 

Dupa peste, urmeaza noisette d’agneau, miezul fraged al unui cotlet dublu de miel taiat in stil francez, fript astfel incat sa ramana roz la interior, servit cu mazare proaspata adusa din Florida si cartofi mici fierti, din Insula Jersey. Ca vin, regizorul alege un Bordeaux Mouton-Rothschild 1959.

Urmeaza o pauza sub forma unui mic desert rece: o cupa de serbet de Sauternes, servit in vas de portelan. Hitchcock isi aminteste ca, la o petrecere organizata la Beverly Hills, invitatii au crezut ca aceasta cupa marcheaza finalul mesei si au fost surprinsi sa afle ca urmeaza inca un „act” culinar. In viziunea sa, serbetul joaca rolul unei paranteze intre prima parte a cinei si felul de vanat, care trebuie sa ramana momentul principal al serii.

Felul de vanat ales pentru Mos Craciun si invitatii sai este o potarniche foarte mica, asezata pe o felie de paine prajita unsa cu ficat de pui tocat. 

In farfurie sunt adaugate felii foarte subtiri de cartof, prajite pana devin crocante, servite fierbinti, si cateva fire de creson. Ca vin, Hitchcock opteaza pentru un rosu de Burgundia, Chambolle-Musigny Comte de Vogue 1934, pe care il numeste vinul sau preferat si pe care il descrie ca fiind in centrul intregii seri.

Dupa felul de vanat, se serveste sparanghel din Argenteuil, cu tije groase si verzi, gatite simplu si stropite cu mult unt. Regizorul tine sa precizeze ca vrea prima recolta, disponibila in jurul Craciunului, si ca acest sparanghel este deosebit de scump, aproximativ 15 dolari pe legatura la momentul respectiv. 

Apoi, fiecare invitat primeste un triunghi de branza Brie, insotita de biscuiti Carr’s Table Water, iar oaspetii termina in acest punct si restul de vin de Burgundia deschis pentru vanat.

Desertul propus este o inghetata cu rom, acoperita cu vin spumant foarte rece, lasat sa inghete la suprafata, si terminata cu un strat gros de frisca batuta tare. Alaturi, Hitchcock alege un vin de pe valea Moselei, Berncasteler Doctor Spatlese Cabinet 1964, pe care il apreciaza pentru faptul ca nu este la fel de dulce ca vinurile de pe Rin. 

La finalul desertului, se aduce un fel sarat scurt: doua ciuperci de marime medie, prajite si servite foarte fierbinti pe o bucata ingusta de paine prajita.

Masa se incheie cu fructe si nuci: mandarine, nuci, alune de Brazilia, nuci pecan si alune de padure, care circula in jurul mesei intr-un singur sens, insotite de un porto Dow 1945 turnat dintr-o carafa de cristal irlandez. In acest moment, doamnele sunt invitate intr-un salon alaturat pentru cafea, iar gazda ramane cu domnii in sala de mese, unde anunta, in stilul protocolului clasic: „Domnilor, puteti fuma acum”.

Pe langa meniu, Hitchcock stabileste si cadrul in care ar trebui sa aiba loc aceasta cina de Craciun pentru Mos. 

El muta scena la Paris, intr-un salon privat al hotelului Plaza Athenee, pentru a lucra cu Marin, bucatarul-sef al casei, pe care il considera la vremea respectiva unul dintre cei mai buni bucatari ai lumii. Sala este decorata cu tapiserii franceze de epoca, fata de masa din cel mai bun damasc de in irlandez, tacamuri de argint georgian, pahare din cristal Baccarat si vesela din portelan Flora Danica.

Pe masa lunga este asezata o piesa centrala — formata din ramuri de brad, crini imperiali si crini cala — care insoteste discret farfuriile si sticlele. Hitchcock impune reguli clare: nu exista cocktailuri servite inainte de masa si nu se fumeaza inainte sau in timpul cinei. Daca apare o intarziere, admite doar un pahar mic de sampanie Louis Roederer Cristal, ca exceptie. 

Muzica este si ea calculata: intr-o sala de bal alaturata, regizorul isi imagineaza o orchestra de aproximativ 150 de instrumentisti, un cor de 250 de voci, doua fanfare si o solista, interpretand oratoriul „Belshazzar’s Feast” de William Walton pe toata durata cinei.

Reportajul complet in care Alfred Hitchcock descrie aceasta cina imaginara pentru Mos Craciun poate fi citit aici.