Skip to content

Alexandra Usurelu: “Fata care chiar exista ar da mai mult decât poate cere”

Alexandra Usurelu, un muzician cu o identitate muzicala atent construita pe un public care e interesat de acorduri fine si de semnificatia versurilor, lanseaza cel de-al doilea album al carierei ei, “Fata care chiar exista”.

Alexandra pastreaza traditia concertelor speciale de Valentine’s Day cu un concert live transmis prin streaming, concert in care va prezenta si piesele noului album.

 Urban.ro a vorbit cu Alexandra despre noul album, muzica in pandemie si noul concert.

Ce ai facut in aceasta perioada, când nu au mai fost posibile concertele?

Datorita publicului adunat in jurul meu, concertele au fost posibile pentru mine si in aceasta perioada. Eu am fost mereu preocupata sa-mi duc muzica mai departe performând-o live si am generat mereu concerte. In perioada aceasta, am reusit sa sustinut atât concerte online, cât si fizice. Mai putine decât erau planificate, dar indeajuns cât sa consider 2020 un an câstigat.

Plus ca anul trecut am inregistrat un nou album, pe care vreau sa-l duc departe anul acesta, cel putin la fel de departe cum a ajuns primul meu album, “La capatul lumii”, care se afla acum in casele a zeci de mii de români. Muzicienii care au ascultat deja noul meu album folosesc cuvinte mari la adresa lui si pariaza ca va ramâne in istoria muzicii românesti. Este un album concept, inregistrat cu orchestra de coarde si muzicieni remarcabili ai scenei de jazz, un album pe care cineva indreptat spre comert nu cred ca s-ar incumeta sa-l realizeze, in ziua de astazi. Dar eu m-am bazat mereu pe mai multa muzica decât marketing, iar abordarea aceasta a fost câstigatoare, in cazul meu.

Cum ai reusit “sa-ti tii mintile” acasa in aceasta perioada?

In perioada aceasta, nu m-am oprit deloc din cântat, iar asta m-a pastrat conectata la lucrurile frumoase din viata mea.

In rest, as putea glumi spunând ca pandemia a inceput inca de acum 8 ani pentru noi doi. De atunci, eu si Bobby suntem impreuna non-stop.

Ce te-a invatat aceasta perioada despre propria persoana?

Nu m-a invatat nimic nou despre mine, ma stiam destul de bine.

In schimb, m-a facut sa spun ”Iubeste-ma si-o sa ne-ajunga”. Acesta este unul dintre cântecele scrise in pandemie, care se regaseste pe noul meu album,”Fata care chiar exista”.

Fiecare album al tau are un concept si o poveste, care e povestea de la “Fata care chiar exista”?

Noul meu album aduna o colectie a cântecelor din ultimii ani, care s-au putut asculta numai in concertele mele, câteva single-uri deja lansate cu ocazia unor turnee precedente, dar si câteva cântece noi. Albumul poarta numele – eticheta dat de cei care imi iubesc muzica si vocea, ”Fata care chiar exista”.

Oamenii mi-au marturisit de mai multe ori, impresionati, ca eu nu sunt din aceasta lume si e incântator ca au descoperit ceva atât de diferit, iar gândul acesta ma insotea mult timp dupa concerte. Reactiile de acest gen insemnau foarte mult pentru mine. Tot la un concert, o fetita, care venise pentru prima oara, m-a asteptat in foaierul teatrului cu mama ei ca sa-mi spuna ca i-a placut mult de tot concertul. Si ca eu arat si cânt ca-n povesti, ca in Disney, doar ca eu chiar exist. Si a verificat daca sunt reala luându-ma in brate. Eu primesc umil tot ceea ce imi ofera viata, iar daca felul meu asumat de a cânta despre cine sunt, ce fac, cum sunt, ii face pe oameni sa vada in mine omul care chiar exista, care chiar isi asuma cine, ce si cum este, nu pot decât sa ofer la schimb mai mult decât am si sa incerc sa ramân pentru ei fata care chiar exista.

„Un cântec aparte de pe album este ”Nicio zi cu tine n-am sa uit”. Il cânt adesea cu gândul la o prietena foarte apropiata, pe care mi-e teama sa n-o pierd din cauza unei afectiuni pe care o are.”

In epoca in care artistii lanseaza single-uri, nu albume concept, tu esti in continuare pe lansarea unui album intreg, cu multe piese. De ce?

Mi-a ramas in minte o remarca facuta de unul dintre ascultatorii mei. Spunea ceva de genul acesta: ”Intr-o lume tot mai agitata, in care toti cumpara grabiti de la hypermarket, Alexandra Usurelu este magazinul acela special cu sute de soiuri de vin, pentru care calatoresti pâna in partea cealalta a orasului, stiind ca vei gasi cu siguranta ceva excelent pentru gustul tau.”

Asa sunt ascultatorii mei, colectionari de experiente unice. Pentru publicul meu colectionar lansez albume.

 Când au fost scrise piesele? Inainte sau in timpul pandemiei? E un cântec care te emotioneaza in mod special?

Cântecele de pe albumul ”Fata care chiar exista” au fost scrise in perioada 2016-2020, o perioada in care am cântat mult si in care am fost interesati sa sustinem pe scene cât mai mari concerte cât mai mari. Fiind in deplasari, in studio nu am avut prea mult ragaz sa ne oprim pentru inregistrari, desi cântece noi au fost scrise mereu. Un cântec aparte de pe album este ”Nicio zi cu tine n-am sa uit”. Il cânt adesea cu gândul la o prietena foarte apropiata, pe care mi-e teama sa n-o pierd din cauza unei afectiuni pe care o are.

Cresterea ta in industria muzicala s-a bazat pe un concept muzical foarte bine asezat pe personalitatea ta, dar si pe o legatura foarte speciala cu fanii. Cum ai tinut legatura cu ei in aceasta perioada in care concertele nu mai sunt posibile?

Desi restrictiile impuse de pandemia de coronavirus ne-au limitat exprimarea, eu am reusit sa cânt destul de mult si sa pastrez legatura cu prietenii mei. M-a bucurat sa primesc scrisori de la ei si sa le raspund.

Pe 14 februarie ai un concert mare. El va fi transmis live via internet. Povesteste putin conceptul spectacolului…

Se implinesc 6 ani, deja, de când concertul meu din 14 februarie era cel mai frumos cadou pe care indragostitii din Iasi, ori cei veniti special acolo, si-l faceau anual. Mi-am dorit sa nu intrerup traditia si am ales, asadar, sa ii invit pe ei si pe toti cei care imi indragesc muzica la un concert special, pregatit impreuna cu o echipa audio si video exceptionala, un livestream pe care il vor putea urmari direct din casele lor. Desi mi-as fi dorit sa fiu fizic alaturi de ei, poate la Teatrul National din Iasi, unde ne-am intâlnit in anii precedenti, concertul online ne va da ocazia sa ne adunam impreuna din toate colturile lumii. El va include cântecele de pe noul album, dar si câteva favorite din catalogul primului meu album, si va fi cântat in formula de band si cvartet de coarde, alaturi de o parte din muzicienii care au si imprimat pentru album. Concertul se va putea urmari pe https://alexandrausurelu.ro/.

In show-urile tale aveai momente dedicate fanilor, acum nu va mai fi interactiunea directa cu ei, vei compensa intr-un fel aceasta parte?

Da, acele momente ne apropiau foarte mult, iar eu le generam spontan. Era ceva “la cald”, creat sub influenta apropierii pe care sala de spectacol o favoriza. Din pacate, acesta este unul dintre lucrurile pe care tehnologia ni le fura… 

De ce ti-e dor cel mai mult din viata de dinainte de pandemie? Erati, impreuna cu sotul tau – Bobby Stoica, un cuplu care calatorea foarte mult si o parte din videoclipuri le faceati in deplasarile in zone exotice. Unde ai vrea sa calatoresti acum daca ar fi posibil?

Cu timpul, calatoriile noastre din jurul lumii, realizate in diverse zone mai putin accesate de turisti, s-au transformat in calatorii catre publicul nostru, in concerte in orasele lor, incât sa ne aducem muzica mai aproape de ei. In toate deplasarile avute in 2013-2015 am realizat videoclipuri pentru muzica noastra, pentru ca noua nu ne-a placut sa stam degeaba, sa ne relaxam la plaja si sa asteptam sa treaca timpul. Am fost mereu in miscare. Ni s-au parut mai importante povestile locurilor unde am fost, iar cântecele respective care beneficiaza de videoclip au fost scrise având acele locuri in minte. Am avut de la inceput un concept, o poveste pe care am vrut s-o dezvoltam in jurul albumului ”La capatul lumii”. In ultimii ani, pentru ca ne-a preocupat sa concertam mult, ne-am planificat calatoriile mai aproape de casa, in functie de concertele artistilor favoriti pe care ne doream sa-i ascultam live. I-am vazut, astfel, pe toti cei carora le iubeam muzica si au avut turnee in Europa, cum ar fi Norah Jones, Melody Gardot, Noa.

Si au fost importante pentru mine aceste experiente. Pentru ca ma intereseaza sa evoluez si imbunatatesc ceea ce fac m-am intrebat mereu cum e sa fii fizic in sala, la concertul meu, desi imi ascult fiecare concert. Iar participarea la concertele unor favoriti m-a ajutat sa inteleg mai bine cum se raporteaza ascultatorul fidel la favoritul de pe scena.

Eu vreau ca anul acesta sa calatoresc in toata tara, sa le duc oamenilor noul meu album. Stiu ca l-au asteptat mult.

Ce ai vrea sa stie publicul care nu te-a descoperit inca despre Alexandra – fata care chiar exista, ca om si ca artist?

As vrea sa stie ca fata care chiar exista ar da mai mult decât poate cere. Si ca merita cautata, pentru ca ea chiar exista.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie, sa-ti fii recunoscatoare pentru ceva care e doar al tau, care te-a facut sa ajungi in acest punct al carierei tale, pentru ce ti-ai multumi? 

De fiecare data când spuneam ca merg la cofetarie cu prietenele, imediat ce ajungeam acasa imi puneam banii in pusculita. Imi luam doar suc, nu si prajitura. Când strângeam mai multi, ma duceam la magazinul de cadouri din centru. Vânzatoarele ma stiau. Analizam amanuntit toate rafturile, iar cu banii in palme verificam iar si iar daca imi ajung pentru una, pentru alta. Faceam asta pentru ca iubeam sa cumpar cadouri celor dragi. Iubeam sa daruiesc, mai presus decât sa-mi satisfac placerea unei prajituri. Pentru asta imi multumesc.

Citește în continuare