Skip to content

Andra, cel mai iubit artist din Romania

Andra a fost desemnata castigatoarea categoriei “Fans Like Award” la editia din acest an a Media Music Awards. Zeci de mii de oameni au votat in ultima luna si jumatate pe pagina de Facebook a evenimentului muzical, alegandu-si preferatul din cele 55 de nume cunoscute din industria muzicala.

“Ma simt fericita si onorata ca am obtinut ‘Fans Like Award’ la Media Music Awards. Vreau doar sa le multumesc fanilor care m-au votat, care mi-au oferit like-urile lor, care mi-au ascultat piesele. Sunteti alaturi de mine, sunt alaturi de voi… Pentru totdeauna! Va iubesc!”, a declarat artista.

Andra va urca din nou pe scena la Media Music Awards. Indragita artista va sustine pe 3 septembrie la Sibiu un recital mult asteptat de fanii sai, fiind prima aparitie publica dupa nasterea micutei Eva Maria Ioana. Abia astept sa ne vedem la Sibiu! Promit un show special pentru toti cei prezenti si, mai mult ca sigur, lansarea noului meu single“, a mai spus Andra.

La Media Music Awards 2015 vor canta peste 40 de artisti consacrati, in fata unui public de cateva zeci de mii de spectatori prezenti in Piata Mare din Sibiu. Ieri am avut o alta castigatoare a premiilor votate de fani, Andreea Balan, care a reusit sa ii convinga sa o voteze pentru cel mai bun show. 

Care sunt preferatii vostri pentru editia din acest an? 

 

Citește în continuare