Skip to content

Tom Hardy si Austin Butler formeaza o banda de motociclisti infractori in „The Bikeriders”. Trailerul filmului regizat de Jeff Nichols ii are in distributie pe Jodie Comer, Michael Shannon si Norman Reedus.

20th Century Studio a lansat un prim trailer al filmului „The Bikeriders”, una dintre productiile pe care pariaza la finalul acestui an. Este o drama scrisa si regizata de Jeff Nichols care spune o poveste fictiva inspirata de cartea de fotografii cu acelasi nume din 1968 a lui Danny Lyon.

In trailer, personajele jucate de Tom Hardy si Austin Butler formeaza o banda de motociclisti in Chicago, in anul 1965, care se bat, dau foc unor baruri si se plimba cu motocicletele cu mare viteza.

„The Bikeriders” a avut premiera pe 31 august la cea de-a 50-a editie a Festivalului de Film Telluride, urmand sa fie lansat in cinematografe pe 1 decembrie 2023.

Filmul realizat pe un buget de 40 milioane de dolari — inaintea costurilor de marketing — ii are in distributie, pe langa Butler si Hardy, pe Jodie Comer, Michael Shannon, Mike Faist si Norman Reedus.

Actiunea este plasata in Chicago al anilor 1960 si urmareste povestea lui Benny, interpretat de Butler, un tanar membru al bandei de motociclisti The Vandals care este indrumat de personajul lui Hardy, Johnny, fondatorul si actualul lider al bandei.

Comer joaca rolul lui Kathy, sotia lui Benny, si naratorul filmului, care relateaza povestea ascensiunii clubului de la un grup rebel, marginalizat, la o banda periculoasa si sinistra.

De-a lungul anilor, Kathy face tot ce-i sta in putinta pentru a se descurca cu firea neimblanzita a sotului ei si cu loialitatea acestuia fata de Johnny, simtind ca trebuie sa concureze cu acesta pentru atentia lui Benny. Pe masura ce viata in cadrul grupului The Vandals devine tot mai periculoasa, iar clubul ameninta sa devina o gasca tot mai sinistra, Kathy, Benny si Johnny sunt nevoiti sa faca alegeri importante cu privire la loialitatea lor fata de club si unul fata de celalalt.

Trailerul este plin de actiune si arata de ce este capabil banda de rebeli: lupte violente, incendierea barurilor si confruntari cu grupurile adverse.

Kathy (Comer) povesteste cat de mult a decazut clubul de la o adunare de pasionati de motociclete la o banda de raufacatori si infractori:  „Au inceput sa se ocupe de droguri, jocuri de noroc, prostitutie”.

Filmul isi propune sa aprofundeze atmosfera si energia subculturii motociclistilor din anii ’60. Scenariul a fost scris sub influenta cartii de fotografie a lui Danny Lyon — „The Bikeriders” — care a documentat ascensiunea si decaderea bandei de motociclisti din viata reala, intitulata Chicago Outlaws Motorcycle Club.

Lui Lyon i-a fost dedicat un personaj in film care este interpretat de Mike Faist, fiind jurnalistul caruia Kathy ii povesteste cum s-a format The Vandals.

Trailerul poate fi urmarit mai jos.

Jeff Nichols a inceput sa lucreze la film in urma cu doua decenii si s-a gandit constant cum ar putea sa spuna aceasta poveste fara sa glorifice subcultura motociclistilor.

Intr-un interviu acordat publicatiei Deadline in cadrul Festivalului de Film de la Teluride, Nichols a povestit cum a incercat sa creeze aceasta linie fina in care sa nu para ca incurajeaza sau lauda actiunile grupului de infractori: „Acestia nu sunt oameni pe care vrem sa-i idolatrizam, dar asta nu inseamna ca nu sunt atractivi. (…) Nu as vrea sa sune ca un cliseu dar femeile sunt atrase de baietii rai si alte chestii de genul asta. Pentru ca asa este, cu totii suntem atrasi de ei. Si eu sunt la fel de atras de Danny ca si Kathy, dar nu intr-un mod sexual, bineinteles. (…) Lucrul la care am lucrat mai mult decat orice a fost triunghiul amoros dintre cei trei si cat de interesant a fost ca acesta sa nu fie acesti doi baieti care se lupta pentru o fata, ci sa fie aceasta femeie si acest lider al acestui club care se lupta pentru acest tanar.”

Nichols a subliniat ca personajul Johnny al lui Hardy nu este atras de Benny al lui Butler intr-un mod sexual, ci mai degraba ca Johnny il vede pe Benny ca fiind un model de autenticitate, iar asta il atrage foarte tare.

Triunghiul amoros este dat de o serie de relatie toxice intre cele trei personaje: „Benny este ca un recipient gol. Este ca un pahar fara sticla. Iar Johnny isi toarna toate lucrurile lui in Benny. Si Kathy isi toarna toate lucrurile ei in Benny”, astfel incat totul este aproape shakespearian.

„The Bikeriders” este al saselea lungmetraj din cariera lui Nichols care a debutat in 2007 cu „Shotgun Stories”, urmat de „Take Shelter”, „Mud”, „Midnight” si „Loving” care a avut o nominalizare la Oscar si doua la Globurile de Aur.

Distributia pe care a ales-o pentru „The Bikeriders” l-ar putea ajuta pe Nichols sa intre in cursa pentru Oscarurile de anul viitor, actorii din rolurile principale si secundare fiind nominalizati in trecut la Oscar, BAFTA si Emmy. La Oscar, Tom Hardy a fost nominalizat in 2016 pentru „The Revenant”, Michael Shannon este dublu nominalizat pentru ‘Nocturnal Animals” in 2017 si „Revolutionary Road” in 2009 iar Austin Butler a fost nominalizat anul acesta pentru rolul din „Elvis”. 

In acelasi timp, Jodie Comer a castigat una dintre cele nominalizari primite la Emmy pentru rolul Villanelle din serialul „Killing Eve” si doua premii BAFTA. Actrita se afla pe un val de succes in acest moment dupa o performanta rara: a castigat atat premiul Olivier in Marea Britanie dar si un trofeu Tony in SUA pentru prestatia ei din spectacolul de teatru Prima Facie.

Ati mai putut-o vedea in Free Guy si in drama de epoca The Last Duel (ambele in 2021). Anul acesta va mai aparea in „The End We Start From”, regizat de Mahalia Belo.

Citește în continuare