Skip to content

Povestea lui James Cameron din AVATAR devine realitate. Un lant de magazine din Japonia inlocuieste vanzatorii cu avataruri manga controlate de inteligenta artificiala dar si de alti angajati care lucreaza la distanta prin intermediul computerului. 

Lantul de magazine japoneze Lawson a deschis in Tokyo primul magazin de cartier in care personalul este reprezentat in mare parte prin ecrane pe care apar avataruri din animatiile manga si anime. Personajele digitale sunt controlate de la distanta de catre alti angajati, astfel incat sa faciliteze un loc de munca si pentru persoanele cu probleme de mobilitate. 

Avatarurile vor urmari si ajuta clientii cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate printre rafturi si pe langa casele de marcat de tip „self-service”. Personalul uman va interveni, daca va fi nevoie doar in cazul platilor.

Desi avatarurile au preluat o mare parte din atributii, personalul uman nu va fi redus complet in prima faza a programului. Magazinul sustine ca oamenii vor fi prezenti in continuare pentru cei care au nevoie de asistenta, fiind imbracati in uniforme unisex. 

Angajatii digitali sunt reprezentati de Aoi sau Sorato, numele feminine si masculine ale avatarurilor inspirate din universul anime. Personajele digitale au fost dezvoltate in colaborare cu Avita, o companie cunoscuta pentru crearea de astfel de programe.

In cazul bauturilor alcoolice si ale tigarilor, magazinul detine un sistem automat de scanare a cartii de identitate pentru a verifica varsta clientului. De asemenea, spatiul este dotat cu sisteme robotizate care pot detecta cand o persoana se afla in fata unui raft, in acest fel avatarurile pot face recomandari cu privire la diverse produse.

Magazinul s-a deschis in cartierul Toshima la finalul lunii noiembrie si a fost denumit Green Lawson pentru ca promoveaza un stil de viata prietenos cu mediul inconjurator prin eliminarea pungilor de plastic.

Incepand cu 10 ianuarie magazinul va opri vanzarea de tacamuri, pahare si paie de unica folosinta si va descuraja utilizarea plasticului.

De asemenea, pentru a reduce risipa alimentara magazinul ofera o gama larga de produse congelate, inclusiv mancaruri semipreparate pentru masa de pranz sau cina care trebuiesc doar incalzite. Magazinul sustine ca este o alternativa mai buna deoarece produsele depozitate la temperatura camerei expira mai rapid, pe cand cele congelate au un termen de valabilitate extins.

Compania planuieste sa deschida 100 de magazine Green Lawson pana in 2025, potrivit declaratiilor directorului executiv Sadanobu Takemasu. 

Fenomenul magazinelor fara personal si a caselor de marcat tip self-service incepe sa fie din ce in ce mai adoptat de majoritatea comerciantilor mari din lume. Motivele principale se bazeaza pe scurtarea cozilor, economisirea banilor dar si nivelul avansat al tehnologiei.

Unele magazine precum Amazon Go si-au automatizat spatiile astfel incat unele produse nu trebuiesc scanate pentru a le determina pretul. Cu toate acestea, personalul uman a ramas o componenta importanta si in cazul caselor de marcat self-service deoarece se mai intampla ca aceste sisteme sa produca erori sau clientii sa aiba nevoie de ajutor in utilizarea lor.

Citește în continuare