Skip to content

Bob Wilson, Thomas Ostermeier, Akram Khan, Sasha Walz, gratuit, online. Festivalul International de Teatru de la Sibiu prezinta 138 de evenimente online intre 12 si 21 iunie

Timp de 10 zile editia 27 din acest an va aduce in casele spectatorilor 138 de evenimente din 30 de tari, de pe 5 continente. Festivalul va avea 13 sectiuni distincte: teatru, dans, outdoor, circ contemporan, muzica, opera, film, conferinte speciale, dar si o noua sectiune dedicata celor mici, toate oferite gratuit.

Programul fiecarei zile de festival va incepe la ora 9:30 dimineata si se va incheia la ora 24:00. Toate evenimentele vor fi redifuzate pe timpul noptii pentru spectatorii de pe alte fusuri orare, de pe continentele de unde FITS a selectat spectacole: Asia, America de Nord, America de Sud, Australia si Europa. Acesta poate fi urmarite pe site-ul official FITS https://www.sibfest.ro/ pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/FITSibiu si pe canalul YouTube https://www.youtube.com/user/FITSibiu

Bob Wilson, Peter Sellars, Thomas Ostermeier, Akram Khan, Sasha Walz, Hideki Noda sunt dintre cei care vor fi prezenti in editia #online. Nu vor lipsi nici creatiile lui Silviu Purcarete, Sidi Larbi Cherkaoui, Pippo Delbono sau Lev Dodin

Spectacole indoor si outdoor, conferinte cu invitati speciali si bursa de spectacole din Franta, Marea Britanie, Germania, S.U.A., Japonia, Israel, Elvetia sau Romania vor bucura spectatorii, astfel ca in timpul festivalului vor putea fi vazute importante creatii care nu ar fi fost posibile fara editia din acest an.

Printre productiile de care ne vom bucura se numara: “Trei Surori” (Schaubuhne Berlin), “Adriana Lecouvreur” (Royal Opera House), “Victor sau copiii la putere” (Theatre de la Ville Paris), “Richard al III-lea” (Tokyo Metropolitan Theatre), “Domnisoara Iulia” (Theatre of Nations Moscow), “Moby Dick” (Teatro dei Venti) sau “Povestea Printesei deocheate” (Teatrul Radu Stanca Sibiu).

Programul integral poate fi vazut aici

“Puterea de a crede / Empowered” a Sibiului inseamna in acest an credibilitatea castigata prin cultura, excelenta dialogului si diversitatea ofertei culturale

In cadrul Platformei doctorale Therme Forum se vor reuni universitati de prestigiu intr-o serie de 5 sesiuni de discutii, arhitecti consacrati, lideri culturali si formatori de opinie din marile orase ale lumii.

Nici cei mici nu sunt uitati, pentru ca timp de zece zile, diminetile in FITS sunt ale copiilor. Marian Ralea vine online cu cele mai frumoase povesti pentru ei, in timp ce Spectacolele lectura, realizate in cadrul editiilor precedente FITS, in colaborare cu Teatrul National Radiofonic se vor face auzite in acest an.

Citește în continuare