Skip to content

Cele mai noi filme spaniole pot fi vizionate gratuit, in februarie, la Institutul Cervantes din Bucuresti

In perioada 20-22 februarie, in Sala „Auditorium” a Institutului Cervantes din Bucuresti, cinefilii sunt invitati la vizionarea seriei de pelicule intitulata „Contemporani. Filme spaniole actuale”, eveniment organizat cu sprijinul Filmotecii Ministerului de Afaceri Externe si Cooperare Internationala a Spaniei.

Trei lungmetraje de fictiune si un documentar, in versiune originala in limba spaniola, cu subtitrare in limba engleza, vor fi difuzate cu acces liber in baza unei rezervari prin e-mail trimisa la adresa [email protected]

Selectia de filme prezinta povesti de viata, fictionale si nonfictionale,  descoperite in feluri diferite, prin ochii personajelor, care indeamna la reflectare, conturand o directie noua in cinematografia spaniola, cu productii care abordeaza subiecte originale si propun personaje si povesti memorabile, dincolo de numele celebre din aceasta industrie.

Pe 20 februarie 2020, la ora 19.00, va fi difuzat primul film din selectie, „Júlia Ist”, in regia Elenei Martín, productie care a obtinut premii la mai multe categorii la cea de-a 20-a editie a Festivalului de Film de la Málaga.

Scenariu scris de Elena Martín, care isi asuma si rolul protagonistei spune povestea Juliei, o studenta la arhitectura in Barcelona, care decide, fara a sta prea mult pe ganduri, sa plece cu o bursa Erasmus la Berlin. Neavand prea multa experienta, Julia se trezeste intr-un oras cenusiu si distant, in care asteptarile ei nu au nicio legatura cu realitatea, insa isi va construi o noua viata intr-o capitala imensa, cu multe posibilitati.

Filmul de debut al lui Lino Escalera, No sé decir adiós, a obtinut patru premii la Festivalul de Film de la Málaga in 2017, iar Nathalie Poza, actrita din rolul principal, a castigat Premiul Goya pentru Cea mai buna actrita pentru personajul Carla.

Filmul de vineri, 21 februarie 2020, este o drama despre speranta de a-i putea salva cu orice pret pe cei dragi. Protagonista peliculei, Carla, primeste un apel din orasul unde a crescut in sudul Spaniei, care o anunta ca tatal ei, cu care nu mai vorbise de multi ani, este pe moarte. Ea refuza sa accepte situatia si hotaraste sa-l duca la Barcelona, unde este convinsa ca medicii il vor putea salva.

Cel de-al treilea lungmetraj, „María (y los demás)”, este semnat de Nely Reguera, pentru care a fost nominalizata la Premiul Goya pentru Cel mai bun film de debut si la Cea mai buna comedie in cadrul Premiilor Feroz.

Filmul de sambata, de la ora 17:00, spune povestea Mariei, o tanara de treizeci si cinci de ani, necasatorita, care a fost mereu stalpul familiei, purtandu-le de grija tatalui si fratilor ei. Aceasta realizeaza ca trebuie sa faca o schimbare rapida si majora in propria viata, atunci cand tatal ei anunta brusc ca este indragostit si urmeaza sa se casatoreasca cu infirmiera lui.

Actrita din rol principal, Bárbara Lennie, a fost laureata cu Premiul Feroz pentru Cea mai buna interpretare si nominalizata la categoría Cea mai buna actrita in rol principal la Premiile Goya, interpretand-o pe Maria.

Documentarul care incheie seria de proiectii, Saura(s) de Felix Viscarret, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun documentar la Premiilor Goya din 2017 si prezentat la a 65-a editie a Festivalului de Film de la San Sebastian.

Publicul prezent la Institul Cervantes din Bucuresti il va putea urmari sambata, de la ora 19:00.

Félix Viscarret a vrut sa realizeaze un portret filmic despre marele regizor spaniol Carlos Saura si reuseste sa-l surprinda intim, prin intermediul conversatiilor purtate de marele cineast cu cei sapte fii ai sai. Chiar daca intampina cateva dificulati, deoarece Saurei nu-i place sa vorbeasa despre trecut, Viscarret nu se da batut.

Cand ajungeti la Institutul Cervantes, uitati-va si dupa lucrarile Pisica Patrata. Alexandru Ciubotariu, cunoscut sub pseudonimul Pisica Patrata, a realizat un grup de trei lucrari murale pentru holurile Institutului Cervantes din Bucuresti

Piesa principala este o compozitie din holul central, iar complexul de lucrari este completat cu inca doua create in stiluri diferite, una indeamna la visare ludica, iar cealalta este mai riguroasa si hipnotica prin repetitivitate. In toate lucrarile se poate regasi un detaliu care face legatura cu spatiul in care sunt create si pot fi admirate la Institutul Cervantes pana la finalul anului.

Alexandru Ciubotariu a devenit emblematic pentru street art-ul bucurestean, sub denumirea Pisica Patrata, si este cunoscut pentru ilustratiile si benzile desenate premiate, dar si pentru proiectul Muzeul Benzii Desenate, care a functionat timp de 120 de zile, in 2011, si s-a aflat la etajul 4 al Muzeului Nationat de Arta Contemporana din Capitala.

Citește în continuare