Skip to content

In 29 august, o misiune spatiala speciala va duce cenusa membrilor distributiei „Star Trek” in spatiu

Cenusa actorilor Nichelle Nichols (Locotenentul Uhura, care a decedat de curand, la varsta de 89 de ani), James Doohan (Scotty, care a murit in 2005), Majel Barrett Roddenberry (Nurse Chapel, decedata in 2008), a creatorului serialului TV, Gene Roddenberry, care a murit in 1991, si a expertului de efecte vizuale Douglas Trumbull, decedat la inceputul acestui an, vor ajunge in spatiul cosmic, intr-o misiune speciala, dupa cum a anuntat site-ul de stiri despre spatiu si astronomie Universe Today.

Ramasitele pamantesti ale actorilor fac parte din Misiunea Enterprise, unde prima misiune fara pilot este programata pentru 29 august, Artemis 1, care va fi urmata de Artemis 2, un zbor care va inconjura Luna, si apoi de Artemis 3, prima aterizare cu echipaj uman de mai bine de 50 de ani pe luna.

Si William Shatner (90 ani), capitanul James T Kirk din Star Trek, a mers in spatiu anul trecut.

Shatner a calatorit pe 12 octombrie 2021 in spatiu cu Blue Origin, cu plecare de la baza din West Texas si, la cei 90 de ani ai sai impliniti anul trecut, a devinit cel mai in varsta om care a calatorit in spatiu. Zborul a durat 10 minute si a mers la 100 km distanta de pamant, la ceea ce e cunoscut in spatiu drept Karman Line.

Primul zbor Blue Origin a avut loc in iulie 2021, iar la bord s-au aflat proprietarul companiei, Jeff Bezos, fratele sau – Mark, un tanar de 18 ani – Oliver Daemen si doamna Wally Funk, fosta aviatoare, care avea 82 de ani la acel moment, marcand calatoria drept cel mai tanar si cel mai batran dintre oamenii in spatiu.

Acum Bezos merge pe o alta strategie de promovare in categoria “viata bate filmul”, pentru ca James T Kirk din Star Trek calatoreste la propriu in spatiu. William Shatner va calatori alaturi de un fost inginer NASA, un specialist in programare si un angajat al companiei Blue Origin.

La inceputul anului, J.J. Abrams a anuntat planurile pentru un al patrulea film Star Trek in cadrul prezentarii Paramount Investors Day. Filmul va fi regizat de Matt Shakman (WandaVision), iar Abrams va fi producator, iar scopul este de a aduce inapoi multe dintre starurile originale ale lui Abrams din 2009, cand a relansat franciza de lunga durata.

Entertainment Weekly spune ca studioul inca nu a intrat in negocieri cu acea distributie originala. Distributia cuprinde  multe nume mari printre care Chris Pine in rolul capitanului Kirk, Zachary Quinto in rolul lui Spock, Zoe Saldana in rolul lui Uhura, John Cho in rolul lui Sulu, Karl Urban in rolul lui Bones si Simon Pegg in rolul lui Scotty. Anton Yelchin, care a aparut in rolul lui Cehov in cele trei episoade anterioare ale lui Abrams, a murit in 2016, inainte ca ultimul film din franciza, Star Trek Beyond, sa ajunga in cinematografe.

Seria Star Trek prezinta un univers imaginar, science fiction, creat de Gene Roddenberry la mijlocul anilor ’60, care a devenit cunoscut si indragit de toata lumea prin cele sase serii de seriale si filmelor artistice produse de studiourile de televiziune americane, incepand cu anul 1966.

Povestea a generat alte sute de romane si nuvele, jocuri video sau pe calculator sau alte tipuri de science fiction. Povestea originala a lui Roddenberry descrie un viitor optimist in care omenirea, dupa ce a supravietuit unui al treilea razboi mondial si dupa ce a descoperit zborul in spatiu, s-a unit cu alte specii de fiinte rationale din Galaxie pentru a forma Federatia Unita a Planetelor si au inceput sa rezolve viciile si defectele omenirii. Personajele principale sunt membrii acestei Federatiei Unite a Planetelor, oameni si extraterestri deopotriva, care exploreaza si descopera noi lumi si civilizatii.

Seria originala Star Trek urmareste aventurile navei spatiale USS Enterprise (NCC-1701) si ale echipajului sau, condus de capitanul James T. Kirk (William Shatner), secundul Spock (Leonard Nimoy) si medicul sef, ofiterul Leonard McCoy (DeForest Kelley).

Citește în continuare