Skip to content

Chef Quique Dacosta, distins cu trei stele Michelin, vine in Romania si gateste alaturi de Chef Alexandru Dumitru. Evenimentul gastronomic este deschis publicului gourmand la Singureni Manor Equestrian Retreat

Singureni Manor Equestrian Retreat, un resort foarte aproape de Bucuresti, unde head chef este Alexandru Dumitru, va gazdui incepand cu  31 martie 2023 un eveniment gurmand de trei zile la restaurantul La Hambar, cu participarea celebrului chef Quique Dacosta, distins cu trei stele Michelin, Dacosta este cunoscut in intreaga lume pentru expresia sa artistica culinara, in care incorporeaza cultura si gusturile spaniole, adaugand excelenta, inovatia si traditia. Meniurile sale pot fi degustate in Denia, Spania, la Restaurantul Quique Dacosta. 

Oaspeții restaurantul La Hambar vor avea sansa de a testa preparatele de exceptie pregatite de catre Quique Dacosta. Acesta a primit cea mai inalta distinctie din partea Ghidului Michelin – trei stele acordate pentru Restaurantul Quique Dacosta. Totodata, in ultimii ani, Restaurantul Quique Dacosta a fost inclus in lista celor mai bune 50 de restaurante din lume de catre prestigioasa revista „The Restaurant”.

Quique Dacosta a fost recent distins cu Medalia de Aur pentru Meritul in Arte Frumoase si numit de catre Academia Regala de Gastronomie cel mai bun restaurator spaniol.

„Acest eveniment este o sansa unica pentru mine de a invata lucruri noi despre alte culturi, pe care le admir. In acelasi timp, este o oportunitate de a duce mai departe amprenta noastra culinara, modul in care intelegem bucataria si modul de a gati, dincolo de granitele restaurantului nostru din Dénia, Spania. Multumesc Restaurantului La Hambar pentru invitatia adresata mie si echipei mele,” a declarat Quique Dacosta.

Chef Quique Dacosta si-a inceput cariera la sfarsitul anilor 1980 si a inceput sa lucreze la El Poblet, pe care l-a transformat ulterior in Restaurantul Quique Dacosta, cand a cumparat localul. 

Restaurantul a servit initial preparate din bucataria traditionala spaniola, apoi a evoluat catre mancaruri din zona bazinului Marii Mediterane si Rezervatiei Naturale Montgó, cautand o relatie de proximitate cu imprejurimile sale. 

Restaurantul are 3 stele Michelin din 2013, iar in acelasi an, Dacosta a primit titlul de doctor onorific in Arte Plastice de la Universitatea Miguel Hernandez. Restaurantul a fost inclus in ultimii ani pe lista celor 50 de cele mai bune restaurante din lume – prima mentiune fiind in 2012.

Saptamana aceasta, Chef Alexandru Dumitru este in Spania, in bucataria lui Quique Dacosta.  „Pana la un anumit punct, gastronomia este un limbaj comun, care are la baza principii concrete, de tehnici, gramaje si mix de ingrediente. Dincolo de acestea, intervine haute cuisine, maiestria intelegerii specificului zonei, terroir-ului si a obiceiurilor culinare ancestrale. Si pasiunea pentru a invata si descoperi noi si noi culturi, dar si relatia cu ingredientele locale”, povesteste acesta pentru urban.ro despre schimbul de experienta al evenimentului care urmeaza la Singureni Manor Equestrian Retreat.

Chef Alexandru Dumitru are o vasta experienta in gastronimie, dobandita atat in strainatate, in restaurante precum Waldorf Astoria din Berlin sau Auberge du Soleil, California, cat si in tara, unde de-a lungul timpului a semnat meniurile restaurantelor Atra Doftana, Le Bistrot Francais, Bistro Ateneu sau Anika. 

Chef Alexandru Dumitru este cunoscut pe piata locala ca reprezentant al noului val de bucatarie romaneasca, care imbratiseaza ideea farm-to-table, pe care a practicat-o, inca de cand s-a intors in tara, proiectul de gradina proprie fiind parte si din conceptul La Hambar. 

In 2018, Alex Dumitru a fost premiat de catre Ghidul Gault & Millau Romania cu distinctia Terroir – pentru colaborarea cu producatorii locali, iar in 2019, tot Gault&Millau l-a desemnat Bucatarul-sef al anului, iar o alta recunoastere a venit din partea celor de la The World’s 50 Best Restaurants, care au introdus Bistro Ateneu in lista 50 Best Discovery.

Meniul este disponibil doar pentru 126 de persoane, iar experienta culinara costa 1800 Ron/per persoana, si ofera sansa de a explora gastronomia de ultima ora a lui Quique Dacosta. Biletele sunt limitate la doar 126 de oaspeti si rezervarile se pot face online: https://lahambar.superbexperience.com/

Citește în continuare