Skip to content

Crenguta Hariton, Teatrul Nottara, „Cred ca am reusit sa inseninez cateva suflete, cat sa ma simt utila, sa simt ca am un rost pe lume.”

Crenguta Hariton este actrita a Teatrului Nottara.

A avut privilegiul (si talentul necesar) sa joace sub indrumarea regizorului multi premiat Michael Haneke, in filmul Code Inconnu, in care cap de afis era Juliette Binoche.

A terminat actorie la clasa lui Alexandru Repan care ii este acum coleg la teatrul Nottara.

In teatru a jucat in multe dintre spectacolele montate de  Alexandru Mazgareanu ( „Capcana Mortala”, „Cum va place”, „Fazanul”, „O noapte furtunoasa”), dar si in spectacole regizate de Mihai Maniutiu – „Alcool”, Vlad Massaci – „Platonov”, Radu Afrim – „Cheek to Cheek”, Alexander Huasvater – „Familia de artisti”.

In ultimele luni a lucrat la premierele a doua spectacole „ Capcana Mortala” si musicalul „Oglinda neagra”, despre care ne da mai multe detalii mai jos.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Am avut intalniri pe Zoom cu spectatorii, care mi-au dat mari emotii. Pe scena sunt mai in largul meu, acolo emotiile sunt creatoare. Iar emotia reintalnirii cu publicul, in sala, a fost ca cea pe care o am la revederea cu un prieten drag, de care am fost despartita multa vreme.

 Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Oooohooo, si-nca ce dor! Am tot visat ca sunt la teatru, la cabina, pregatindu-ma pentru spectacol. Si eu visez rar! Mi-au lipsit mirosul scenei, linistea de dinainte de spectacol. Atmosfera de la cabina, in care se amesteca emotiile diferite ale colegilor si grija maternala a Livioarei, cabiniera noastra. Si mare dor mi-a fost de comunicarea dintre noi, actorii, si de comunicarea dintre noi si public, de energia pe care o trimitem in sala si care se intoarce inmultita si care circula asa iar si iar. Si de oboseala placuta de dupa spectacole, si de sentimentul ca am fost de folos.

Pot sa spun ca sunt norocoasa ca in ultimul an am apucat totusi sa fac parte din doua spectacole noi care au avut si iesirea la public. Primul a avut premiera vara trecuta, in aer liber, si este un spectacol muzical intitulat „Oglinda neagra”, inspirat de scrierile lui I.L. Caragiale și regizat de Cristina Juncu. Al doilea, thrillerul „Capcana mortala” de Ira Levin, regizat de Alexandru Mazgareanu, a avut avanpremiera chiar inainte sa se reinchida pentru public teatrele din Bucuresti anul acesta.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Cat a trebuit sa stam prin case, cand era declaratia la putere si nici in parc nu puteam iesi, aveam o pornire de nestapanit de a vorbi lumii. Nu-mi dadea pace ganduri, stari, situatii pe care banuiam ca le are multa lume. Le puneam in mici povesti pe care le filmam. Imi lua ceva timp sa gasesc cuvintele potrivite, cadrul, unghiul de filmare, lumina. Spectatorii erau prietenii de pe Facebook. Cred ca am reusit sa inseninez cateva suflete, cat sa ma simt utila, sa simt ca am un rost pe lume.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

Principala nevoie a fost socializarea. Nicio intalnire video nu satura sufletul ca o imbratisare. Motanu’ mi-a fost de oarecare ajutor… La fel și drumurile pana la magazine, pe care le lungeam nitel ca sa ma bucur de mireasma pomilor infloriti, de voci pe care le auzeam din spatele gardurilor, de prin curti. Imi imaginam cum arata oamenii aia, cum e viata lor, pornind de la cele cateva cuvinte auzite, de la tonurile vocilor. Si faceam miscare intre geamul deschis al ferestrei si geamul ecranului unde-l vedeam pe antrenor. De multe ori nu-mi puteam aduna mintile la lectura, ma mai uitam la filme, intr-un fel activ. Si rugaciunea mai reusea sa ma linisteasca, sa-mi dea incredere.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Respect regulile impuse si nu uit sa-mi fac o cruce la-nceput de spectacol si sa cer ocrotire si ajutor. Obiceiul e prepandemic.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Nu foarte multe. Spectacolele mai vechi sunt bine asezate, e suficienta o repetitie, mai ales ca am avut grija sa ramana proaspete, le-am trecut prin minte periodic. Cele mai noi, nejucate, nerodate, au nevoie de mai multa atentie.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Si dupa un concediu, bucuria e mai mare, acum cu atat mai mult. In scurta perioada in care au fost redeschise salile, am avut confirmarea ca si publicul avea nevoie de noi, salile au fost pline (in limitele impuse) si din reactiile spectatorilor, am simtit ca si lor le-a fost dor.

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel pe care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

„Somnambulism” de Iaroslava Pulinovici (regia: Alexandru Mazgareanu), pentru ca ma solicita cel mai mult si MOLIÈRE | ERÉILOM după Molière și Mihail Bulgakov (regia: Roman Feodori) pentru ca e spectacolul care ma face sa simt cel mai puternic bucuria de a fi o echipa.

Citește în continuare