Skip to content

Cristian Macelaru va sustine un masterclass de interpretare dirijorala, instrumentala si de aprofundare in studiul muzicii in cadrul Concursului International George Enescu. Inscrierile sunt pana pe 7 iunie

Director artistic al Festivalului si Concursului International George Enescu si dirijor al Orchestrei Nationale a Frantei, maestrul Cristian Macelaru va sustine, pentru prima data in istoria de peste 60 de ani a Concursului Enescu, un masterclass de interpretare dirijorala, instrumentala si aprofundare in studiul muzicii.

Atelierele sustinute de Cristian Macelaru se vor desfasura la Ateneul Roman in perioada 23 – 27 septembrie 2024, cu participarea Orchestrei Romane de Tineret.

Dupa modelul de functionare al Concursului International George Enescu, inspirat de viata artistului al carui nume il poarta, masterclass-ul de interpretare dirijorala, instrumentala si aprofundare in studiul muzicii reprezinta un program de dezvoltare in care tinerii muzicieni – instrumentisti sau dirijori – sunt ghidati in dezvoltarea unei cariere de succes in domeniul muzicii clasice, prin exersarea si imbunatatirea abilitatilor interpretative.

Acest masterclass, un eveniment nou in structura concursului, are menirea de a consolida misiunea de sustinere si promovare a tinerelor talente, prin incurajarea excelentei artistice la nivel international.

Participantii la masterclass-ul de interpretare dirijorala, instrumentala si aprofundare in studiul muzicii vor participa si la sesiuni de discutii care vor avea ca teme concepte despre studiul partiturii, notatia si pregatirea partiturii pentru repetitiile cu orchestra, planificarea coerenta, pozitiva si eficienta a repetitiilor cu orchestra sau relatia dirijor-orchestra – intelegerea psihologiei de grup aplicata pe ansamblul orchestral.

Masterclass-ul de interpretare dirijorala, instrumentala si aprofundare in studiul muzicii din cadrul editiei a XIX-a a Concursului International George Enescu se va desfasura in urma selectiei candidatilor inscrisi conform conditiilor de eligibilitate, disponibile pe https://concurs.festivalenescu.ro/ro/masterclass-cristian-macelaru.

Data limita pana la care se poate aplica este 7 iunie 2024 (pentru participantii activi) si 30 iunie 2024 (pentru participantii pasivi).

La acest masterclass, participantii sunt impartiti in doua discipline: disciplina dirijat si disciplina instrumentala (vioara, violoncel, pian). La fiecare dintre aceste doua discipline se permite participarea a doua categorii de participanti: activi si pasivi, dintre care numai 6 candidati vor fi selectati pentru a participa activ la masterclass.

In data de 26 septembrie 2024, la finalul celei de-a patra sesiunia masterclass-ului de interpretare dirijorala, maestrul Cristian Macelaru va selecta 3 dintre cei 6 participanti activi pentru a conduce Orchestra Romana de Tineret in cadrul concertului final care va avea loc in data de 27 septembrie 2024, ora 19.00 la Ateneul Roman, in prezenta publicului.

Citește în continuare