Continuam seria de amintiri ale participarilor la Festivalul de film de la Cannes, cu o poveste care vine de la inceputurile televiziunii private in Romania.

Si care este, indirect, o lectie despre cum sa te descurci si sa livrezi ce ai promis, oricat de complicate ar fi conditiile.

Personaj principal, Dan Chisu, astazi producator de film si regizor, cel care a creat in Romania  primul festival de film – Dakino.

„Dupa ce am fost la Cannes cu Senatorul Melcilor de Mircea Daneliuc, (a fost in anul in care Kusturica a luat Palm d’Or ul cu „Underground” si asa l-am cunoscut ca peste citiva ani sa-l conving sa vina in Romania si sa deschidem Dakino cu “Pisica alba, pisica neagra”), am reusit sa imi fac niste cunostinte si sa primesc o acreditare de presa tv avand aparatura necesara pentru a transmite stiri despre festival.

Asa l-am convins pe Adrian Sarbu sa transmit info si imagini pe perioada festivalului pentru Stirile Pro TV. Aveam totul asigurat pentru up link, asa ca transmiteam seara, ce filmam ziua. Mergeam la conferinte de presa, mai luam interviuri, totul ok pana cand am ajuns la festivitatea de gala.

Mi-am dat seama ca, si daca as fi avut cum sa filmez macar urcarea pe trepte, si chiar acces in sala tot nu puteam transmite decat a doua zi rezultatele ceea ce era deja cunoscut de toata lumea. Am vorbit la Pro si mi-au spus ca nu pot sa plateasca taxa de preluare a ceremoniei si ca de aia m-au trimis pe mine sa ma descurc si sa transmit ce se intampla acolo. Aveam cum sa transmit prin satelit o data pe zi conform protocolului intre Pro si emitent. Sarbu mi-a comunicat ca daca nu are stiri live nu-mi mai da banii stabiliti prin contract, asa ca am luat o decizie neobisnuita.

„Asa am acoperit ceremonia de festivitate cu imagini fara sa fim, de fapt, acolo in direct. Foarte putina lume a stiut de „manevra” care mi-a salvat contractul.”

Se anutasera nominalizarile si in noaptea de dinaintea ceremoniei, pe la 2, dupa ce a plecat toata lumea de la Palais, am tras in fata treptelor, toate nominalizarile, pentru fiecare film, pentru fiecare categorie. Dimineata spre rasarit am terminat. La ora 17 aveam up-link prin satelit. Am facut o lista cu fiecare nominalizare si am transmis-o. Apoi din camera de hotel, urmarind pe Canal Plus ceremonia, cu telefonul in mana cum vedeam cine castiga, consultam lista si transmiteam: la cel mai bun scenariu de exemplu… varianta 5 din sectiunea 3.

Cel din Bucuresti incarca si dadea pe post, un fake live, cu cel care cistigase. Si uite asa am acoperit ceremonia de festivitate cu imagini fara sa fim de fapt acolo in direct. Foarte putina lume a stiut de „manevra” care mi-a salvat contractul. Am depanat amintirea asta chiar anul trecut cu Adrian Sarbu. Il admir si acum pentru ca cu toate cele spuse despre el ramane
care mai puternica „locomotiva” a ceea avea sa devina televiziunea in Romania.”