Skip to content

Denzel Washington si Mark Wahlberg in 2GUNS

Se anunta un an bun pentru iubitorii filmelor de actiune, care mai pot pune un nou film pe lista: 2 GUNS.

2GUNS este un film de actiune exploziv care ii are ca protagonisti pe Denzel Washington si Mark Wahlberg si a carui actiune suna cam asa: Agentul DEA Bobby Trench (Washington) si ofiterul fortelor navale americane de informaţii Marcus Stigman (Wahlberg) sunt doi agenti care au lucrat impreuna sub acoperire ca membri aceluiasi departament de narcotice, iar niciunul dintre ei nu stia ca celalalt este agent. Fiecare il urmarea in secret pe celalalt iar informatiile primite ii leaga pe fiecare de un furt din banii unui cartel de droguri mexican. Cand realizeaza ca au fost fraieriti si convinsi sa se investigheze unul pe celalalt chiar de catre organizatia care pretinde ca a fost inselata, cei doi pun la cale un plan de razbunare periculos.
Avem si-un trailer lungut de peste 3 minute:


2GUNS este o adaptare dupa o banda desenata cu acelasi nume de a carei regie s-a ocupat islandezul Baltasar Kormákur, care se afla la cea de-a doua colaborare cu Mark Wahlberg, dupa Contraband.

In distributie mai apar actorii Bill Paxton, Paula Patton, James Marsden si Edward James Olmos. 2GUNS va avea premiera pe 2 august.

Pe Mark Wahlberg l-am vazut acum cateva saptamani in Broken City, film care mai ruleaza inca in cinematografele din Romania, iar din 3 mai isi incordeaza muschii in Pain & Gain.

Citește în continuare