Skip to content

DIOR a creat o replica din gheata a magazinului din Paris intr-o statiune montana din China. Alaturi se vand ciocolata calda Dior si macarons, o mica bucurie pentru turistii care nu au voie sa calatoreasca din cauza restrictiilor pandemice.

Casa de moda Dior a inaugurat recent un magazin de tip pop-up care este realizat in intregime de gheata. Este primul proiect de asemenea anvergura al brandului, fiind plasat intr-o statiune de schi din provincia Jinling, China.

Activarea se inscrie in tendintele ultimilor ani, brandurile de lux se intrec in crearea unor experiente imersive, unice pentru clientii lor. Campania Dior este o reprezentare a competitivitatii tot mai mari din industria modei, fiecare casa de moda incearca sa inoveze, sa surprinda si sa transforme cumparaturile intr-o experienta memorabila pe care clientii sa-si doreasca sa o distribuie pe retelele de socializare. 

Spatiul ales pentru plasarea sculpturii de gheata este frecventat de persoane cu venituri foarte mari. 

Langa noul magazin Dior se afla hotelul de lux Lake Songhua Seibu Prince din Jinling. Forma pop-up-ului are de asemenea o semnificatie importanta fiind vorba de o replica a cladirii de pe Avenue Montaigne unde se afla magazinul flagship Dior din Paris.

Alegerea ghetii pentru o sculptura de mici dimensiuni este o practica traditionala in unele parti din nordul Chinei, in special in timpul iernii. De obicei creatiile sunt decorate cu lumini colorate pentru a celebra festivitatile din perioada Anului Nou Chinezesc. 

In cazul Dior, este o sculptura de foarte mari dimensiuni care va putea fi vizitata pana pe 28 februarie. Forma acesteia aminteste atat de magazinul emblematic din Paris dar si de palatul de gheata din celebra animatie „Frozen”. 

In interiorul buticului sunt expuse sub forma unor sculpturi de gheata jacheta Bar, geanta Lady Dior si sticla de parfum Miss Dior.

Pop-up-ul Dior promoveaza noua colectie de schi a brandului care include piese atat pentru femei dar si pentru barbati, fiind disponibila spre cumparare in holul hotelului Lake Songhua Seibu Prince.

Sculptura se transforma in fiecare seara in atractia principala a zonei, exista trei spectacole de lumini pe care publicul le poate vedea gratuit. In plus, vor exista focuri de artificii in ajunul, in prima zi si a cincea zi a Noului An Lunar. In fata instalatiei este amenajat un cort ca o cafenea care serveste ciocolata calda marca Dior, prajituri si macarons frantuzesti.

Alegerea Chinei pentru un astfel de eveniment este emblematica deoarece populatia s-a aflat sub lockdown din cauza pandemiei de Covid-19, existand restrictii de calatorie in mai multe zone problematice. Astfel, au adus in Jinling un colt al Parisului.

Citește în continuare