Skip to content

Intr-un oras australian, dronele Google au livrat peste 50.000 de comenzi in 2 ani. Dintre acestea, 10.000 au fost pentru cafea la pachet.

In ultimii ani, transportul aerian a fost considerat una dintre cele mai bune oportunitati de investitie care va domina viitorul. Desi au mai fost folosite sporadic in perioada pandemiei, utilizarea dronelor in transportul aerian devine treptat o normalitate.

Incepand cu anul 2019, Logan City, un oras situat intre Brisbane si Coasta de Aur a Australiei, a fost intitulat „capitala lumii in privinta livrarilor cu drone” datorita unui proiect pilot care s-a dovedit a fi un mare succes si care a transformat vietile locuitorilor.

In ultimii doi ani, „Wing”, serviciul de livrari cu drone creat de Google, a livrat peste 50.000 de comenzi cu drone. Anterior, proiectul a fost testat in Finlanda si cateva state din SUA insa in oraselul australian a avut cel mai mare succes de pana acum.

Dintre cele 50.000 de livrari, cele mai populare comenzi au fost pentru cafea fierbinte si pui la rotisor. Mai exact, au fost livrate 10.000 de comenzi pentru cafea calda la pachet si 1200 de portii de pui la rotisor.

Dronele au 12 rotoare care se invart constant, zboara la o altitudine de 40 metri inaltime si ating o viteza de 110 kilometri pe ora. Greutatea maxima pe care o transporta momentan este de 1,5 kilograme.

In ciuda zgomotului provocat, locuitorii s-au declarat entuziasmati de noutatea ideii de a primi bunurile comandate direct in fata usii, in timp record. In plus, australienii au pus la punct un sistem de verificare al traficului aerian la inaltime redusa care permite activitatea comerciala a dronelor numai in orasele Canberra si Logan.

In ultimii ani, dronele au mai fost testate si in Stockholm, tot pentru livrari de mancare, si in Olanda si China unde au fost utilizate pentru a crea instalatii de arta pe cerul noptii.

In urmatorii ani vor fi livrate si primele masini zburatoare ASKA care au aripi pliabile, ating o viteza maxima de 240 km/ora, o autonomie de 400 km/ora si 6 elice alimentate de 6 baterii si motoare duale cu gaz pentru a mentine bateriile incarcate.

ASKA este un vehicul cu patru locuri, poate conduce pe sosea ca o masina, este capabil de decolare si aterizare verticala, precum si de decolari si aterizari scurte. Designul sau aerodinamic ofera o experienta optima pentru condus pe drum dar si pentru un zbor sigur in aer. Zborul se va face prin intermediul tehnologiilor semi-autonome, dar va fi necesara pregatirea pilotului pentru a opera ASKA in aer.

In curand, Orbital Assembly, o companie de constructii creata de fostul pilot John Blincow, va deschide primul hotel de lux din spatiu. Se va numi „Voyager Station” si va gazdui 112 de membri de echipaj care se vor ingriji de 280 de oaspeti.

Hotelul va fi construit direct in spatiu cu ajutorul unor roboti folositi de obicei pe Statia Spatiala Internationala. Va avea forma unei roti cu un diametru de 200 de metri si 11.600 de metri patrati de spatiu locuibil in 24 de tuburi modulare de catre 20 metri lungime si 12 metri in diametru. Suprafata camerelor va fi acoperita cu panouri solare intinse pe 10.000 de metri patrati.

Va include multe dintre caracteristicile unei nave de croaziera, inclusiv restaurante tematice, un centru spa, baruri, sali de sport, de concerte, biblioteci si un cinematograf.

Citește în continuare